Un patron de amanet din Oradea a cerut ajutorul jandarmilor orădeni, marţi după-amiază, după ce în magazin a venit un bărbat care încerca să amaneteze o bicicletă furată.
"Jandarmii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat o persoană, P.G., de 28 de ani din Oradea, care le-a relatat jandarmilor că bicicleta pe care voia să o valorifice a sustras-o din scara unui bloc din cartierul Rogerius, folosindu-se de un patent pentru tăiat cabluri, cu care a tăiat cablul de asigurare al bicicletei", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor.
Jandarmii l-au dus pe tâlhar la sediul Inspectoratului, unde au făcut actele de sesizare a organelor de urmărire penală, iar apoi l-au predat Poliţiei Municipiului Oradea, pentru continuarea cercetărilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.