URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2012, 16:04

Avrigeanu: Tăierile bugetare ale Guvernului au blocat investiţii importante în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful interimar al PDL Oradea, Ionel Avrigeanu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că tăierile bugetare ale Guvernului au afectat serios judeţul Bihor.

"Foarte multe fonduri din bugetul alocat investiţiilor au fost tăiate şi redirijate în toată ţara. Acestă tăiere naţională a afectat şi judeţul Bihor. Mă refer în primul rând la Podul Densuşianu, care în luna aprilie a fost decopertat şi s-a trecut la repararea lui, iar în lunile iunie-iulie a rămas în aceeaşi situaţie. În plus, constructorul şi-a retras muncitorii, iar din informaţiile noastre nu şi-a primit banii nici măcar pentru lucrările la centură între Real şi Selgros", a spus Avrigeanu.

Un alt exemplu dat de PDL-ist este drumul Oradea-Deva, unde "constructorul din zona Ştei-Vârfuri a întrerupt lucrarea". "Zona este plină de semafoare, dar execuţia e oprită pentru că nu sunt bani de finanţare. Şi la drumul Bălaia - Burzuc lucrările stagnează, în primăvară s-a lucrat, dar acum e impracticabil. De mai bine de 6 luni nu se lucrează pe el", a spus PDL-istul, adăugând că "exemple mai sunt".

adelina coste.jpgSituaţia a fost prezentată în contextul în care în aceeaşi conferinţă de presă Adelina Coste (foto), preşedinta organizaţiei de femei, şi ea candidată la deputăţie, a afirmat că USL-ului "îi fuge pământul de sub picioare" şi că tot ceea ce se întâmplă la nivel central denotă doar faptul că "după ce au ajuns la putere, reprezentanţii USL concluzionează acum că n-au ţinut cont de realitate, de criză, şi de aici rezultă haosul".

Coste a făcut referire şi la declaraţiile premierului Victor Ponta, care a anunţat săptămâna trecută că începând cu 15 noiembrie nu vor mai fi bani pentru spitale şi pensii, după care la scurt timp "s-a întors pentru a-şi repara gafa", şi a criticat şi afirmaţia premierului, că urăşte tot ce "tot ceea ce reprezintă Traian Băsescu".

"Sunt în politică de câţiva ani şi nu ne-am desconsiderat niciodată adversarii politici, nu i-am considerat niciodată duşmani, astfel încât să fie urâţi. Cum am putea vorbi de un interes comun, România, dacă noi, ca politicieni, suntem devastaţi de ură?", a întrebat Coste retoric.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
JENANT
Dupa ce tot PDL ul si Boc si MRU si toti si-au batut joc Oradea si Bihor atatia ani, trimitand tot ce era mai bun spre Arad, Cluj, Suceava etc., mai au tupeul sa spuna ceea ce spun. Nu ca ar fi USL cu mult mai straluciti, dar Bolojan a facut si face pt Oradea, si macar e de aceeasi culoare politica ca si Bucalele. Sa fie intr-un ceas bun. Cat despre PDL....jenant!
Postat 19 Octombrie 2012, 11:10 de Vai Vai
Vorbe goale
E usor sa comentezi cand nu ai nimic de spus. Vorbesc de lipsa banilor trimisi de la centru oameni care habar nu au pe ce lume traiesc dar se trezesc comentand de fonduri. Decat sa injuri gratis mai bine ia un corn si consuma-l cu sifon.
Postat 19 Octombrie 2012, 10:52 de Eminescu
jigodiile pediste cu minciuna inainte!
Oameni buni, nu va lasati prostiti de lichelele pediste! In timpul nenumaratelor guverne boc oradea si bihorul nu au primit nici un leu. Doar camarila de partid, cum ar fi taranul de ghilea, in mod nerusinat ajuns in functia de prefect, au beneficiat de fonduri. Nu-ti trebuie decat bun simt sa nu te lasi mintit de lighioanele astea care au furat tot ce se putea fura si au taiat putinii bani ai saracilor tarii sa poata duce ei tot la gurile lor. Fi-le-ar ultima zi si iadul sa-i manance!
Postat 19 Octombrie 2012, 08:59 de mind
O apă şi-un pământ !?!
Colegul vorbitorilor PDL-işti, adică Blaga ca fost ministru al Dezvoltării Regionale, fost ministru al Administraţiei şi Internelor şi fost preşedinte al Senatului României, s-a aflat la putere începând cu 2008, iar prin fostul prieten Băsescu, chiar din 2005 când îşi bea cafeaua cu Tăriceanu la împărţeala bugetară. Nu s-a realizat în toată această perioadă nici un metru pătrat de drum între Oradea şi Deva, via Petrileni. Dacă un om născut şi crescut în Ţara Biişului nu a fost capabil să "aloce" nici un ban pentru o asemenea investiţie înseamnă că, viitorii parlamentari Ghilea, Avrigeanu şi Coste, precis se pregătesc şi vor face ca drumul cu pricina să prindă contur. La fel cu Podul Densuşeanu, pe care acum nu e în stare să-l "suţină" Tarzan cel din fruntea municipalităţii, de bun coleg ce e cu USL-ul. Toţi sunteţi nişte caraghioşi şi nişte oportunişti, fără distincţie între partide. Daţi din gură cât cuprinde, de parcă vă ia cineva în serios.
Postat 18 Octombrie 2012, 18:53 de Carp III
me
USL-istii stiau ca vin alegeri, au tras la maxim, si daca asta e tot ce pot ei sa vina altii la rand... Daca acum inainte de alegeri merge asa, dupa alegeri va fi crunt...
Postat 18 Octombrie 2012, 18:01 de me
bau
si drumul Les-Tinca....s-au oprit lucrarile in prima zi dupa alegeri...sa va ia dracu pe toti politicienii,hotomani ce sunteti, sa va fie rusine
Postat 18 Octombrie 2012, 17:16 de bau
Vorbe-n vant.
Pedelistii si-au pierdut credibilitatea. Pot vorbi ce vor, este un drept legitim, dar soarta alegerilor din 9 decembrie 2012 nu o pot schimba.
Postat 18 Octombrie 2012, 17:15 de Apolitic.
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON