URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2018, 18:15

Atenţie la telefoane şi portofele: Poliţiştii au prins doi hoţi care „vânau” în localuri şi pe terasele barurilor

Atenţie la telefoane şi portofele: Poliţiştii au prins doi hoţi care „vânau” în localuri şi pe terasele barurilor foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi orădeni, o femeie în vârstă de 31 ani şi un bărbat în vârstă de 32 ani, sunt cercetaţi de polițiștii Biroului de Investigare a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea care susţin că, în ultimele săptămâni, cei doi au intrat în mai multe localuri publice de unde au furat portofele şi telefoane mobile.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în seara zilei de 10 ianuarie, bărbatul a intrat într-un local public orădean şi, profitând de neatenţia angajaţilor, a luat un telefon mobil lăsat nesupravegheat pe un birou, provocând o pagubă de aproximativ 1.000 lei.

Hoţul a fost identificat, miercuri, când a şi fost pus sub învinuire pentru furt calificat. Aceeaşi acuză i se aduce şi orădencei, bănuită că pe 14 noiembrie anul trecut a furat un portmoneu cu acte şi bani dintr-o pungă de plastic lăsată nesupravegheată pe un scaun, în faţa unui local public din Oradea, cauzând un prejudiciu declarat de 520 lei.

Aceeaşi individă e bănuită că, la sfârşitul anului trecut, pe 29 decembrie,  a furat un telefon mobil şi un portmoneu cu bani, lăsate nesupravegheate într-o geantă, în magazia de marfă a unei societăți comerciale din Oradea, cauzând un prejudiciu declarat de 700 lei.

Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri şi le transmit bihorenilor să fie mai atenţi la bunuri atunci când se află în localuri, pe terase, în magazine. „Este bine să acorde atenţie sporită locului unde păstrează telefonul mobil în zonele aglomerate sau pe mijloacele de transport în comun, să nu împrumite telefoane mobile, să nu numere bani pe stradă iar când efectuează plăţi, să scoată doar suma necesară”, a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON