URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Ianuarie 2011, 15:21

Atacat în casă, un pensionar şi-a convins agresorul să plece oferindu-i o sticlă de pălincă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Varga Francisc, un tânăr de 26 ani din localitatea Telechiu, acuzat de tâlhărie, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel Moţiu.

Din rechizitoriul întocmit de anchetatori reiese că, în noaptea de 14/15 decembrie 2010, în jurul orei 3 dimineaţa, inculpatul s-a deplasat la locuinţa unui pensionar de 62 de ani din comuna Ţeţchea, despre care ştia că locuieşte singur şi că se poate deplasa doar cu ajutorul cârjelor, fiind diagnosticat cu sindrom Parkinson.

„Inculpatul a escaladat gardul, a pătruns în curtea locuinţei, apoi în pivniţă, scoţând uşa din balamale, pentru a căuta băutură. Cum nu a găsit, a forţat uşa de acces în magazia de alimente, de unde dintr-un frigider a furat 18 îngheţate pe băţ şi două pungi de carne congelată", a arătat purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Trezit de gălăgia din curte, bătrânul a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre magazie, unde a fost luat la bătaie de tâlhar, care l-a somat să-i arate şi locul unde ţine banii. „Inculpatul i-a sustras suma de 30 de lei, adică toţi banii pe care partea vătămată îi avea în acel moment în casă. Apoi, a luat un flacon de alcool sanitar şi a început să bea, iar proprietarul casei, de frică să nu i se întâmple ceva, dar şi pentru a-l determina să plece, i-a oferit o sticlă de pălincă, pe care inculpatul a acceptat-o şi a plecat", a mai spus procurorul Dorel Moţiu.

Varga Francisc a fost reţinut şi anchetat pentru tâlhărie în stare de arest preventiv, iar joi procurorii au dispus trimiterea lui în judecată. Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta sa este închisoarea de la 7 la 20 de ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON