URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
03 Martie 2011, 08:13

Asasinul Mafiei italiene vrea să rămână în România pentru că a primit ameninţări cu moartea în ţara sa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a prelungit, miercuri, cu încă 30 de zile, mandatul de arestare emis pe numele italianului Cosimo Scaglione Gabor, asasinul italian, membru al grupării 'Ndrangheta, urmărit internaţional pentru crimă şi arestat pe 3 februarie la Oradea. "Instanţa a dispus menţinerea măsurii arestării preventive luate faţă de Gabor (fost Scaglione) Cosimo, aflat în Arestul Poliţiei Bihor, pe o durată de încă 30 de zile, cu începere de la data de 3 martie 2011 până la 1 aprilie, inclusiv", a declarat grefiera Cornelia Precup, din cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Oradea.

Decizia a fost luată de magistraţi deoarece aceştia aşteaptă, încă, de la autorităţile italiene, mandatul european de arestare emis pe numele lui Scaglione - Gabor, dar şi unele clarificări legate de modul în care s-a derulat procesul său după ce acesta a pretins la un termen anterior că nu a avut parte de un proces echitabil. "Persoana susţine că le-a adus la cunoştinţă autorităţilor italiene, prin Consulatul de la Timişoara, faptul că s-a căsătorit în România, schimbându-şi numele din Scaglione în Gabor, şi că are reşedinţa în Timişoara, dar nu s-a ţinut cont de acest lucru şi i s-a încălcat dreptul la apărare, nefiind citat cu numele actual şi la reşedinţă. Instanţa a solicitat informaţii legate de aceste aspecte", a mai arătat grefiera Cornelia Precup.

Ameninţat cu moartea

doseanu.jpgTot la termenul de miercuri, avocatul italianului, Răzvan Doseanu (foto), a solicitat instanţei să-i amâne acestuia extrădarea pe motiv că a fost ameninţat cu moartea în ţara natală şi a depus ca dovezi mai multe documente în acest sens. Este vorba despre o corespondenţă purtată în octombrie 2008 de către reprezentanţii autorităţilor Antimafia şi conducerea Centrului Penitenciar de maximă siguranţă Secondigliani Napoli - Departamentul deţinuţilor care colaborează cu Justiţia, unde Cosimo Scaglione era încarcerat până la pronunţarea sentinţei în dosarul său.

Potrivit avocatului, corespondenţa se referă la un mesaj de ameninţare transmis de gruparea 'Ndrangheta italianului, care a reuşit să treacă de gărzile de securitate ale închisorilor şi să-i fie introdus în celulă, având rolul de a-l determina să renunţe la colaborarea cu autorităţile Antimafia italiene şi să-şi retragă mărturiile împotriva celor pentru care activa ca asasin. "Este vorba despre o scrisoare care datează din 1 octombrie 2010. În plicul primit de domnul Gabor Cosimo în închisoare se aflau două cartuşe de vânătoare şi un mesaj scris cu litere decupate din ziare: "Infamule, te vom omorî şi în închisoare", a declarat Doseanu, care consideră ameninţările un motiv serios pentru ca Scaglione Gabor să se teamă pentru viaţa sa şi, ca atare, judecătorii orădeni să amâne extrădarea acestuia.

"Potrivit Legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în mod excepţional, predarea poate fi amânată temporar, dacă există temeiuri pentru a se crede că aceasta va pune în pericol viaţa persoanei solicitate. Acest caz ar putea fi o astfel de excepţie", a declarat Doseanu pentru BIHOREANUL.

Asasin de patru ori

Cosimo Scaglione Gabor a fost condamnat definitiv pe 12 noiembrie 2010, pentru un masacru comis în 26 februarie 2000 în localitatea Strongoli din centrul provinciei Crotone, când patru persoane au fost ucise: Salvatore Valente, Vincenzo Otello Giarratano, Massimiliano Greco, membri ai clanului Valente, respectiv un pensionar, Ferdinado Chiarotti, aflat întâmplător pe strada Biagio Miraglia, unde a avut loc ambuscada. Un alt membru al clanului Valente, vizat şi el de atac, a scăpat viu din măcel.

Scaglione, devenit între timp colaborator al judecătorilor Antimafia din Italia, a fost considerat unul din principalii autori ai masacrului şi a fost condamnat la 16 ani de închisoare, din care a executat deja 3, în arest preventiv, fiind eliberat în 2009 când s-a retras în România şi s-a căsătorit. Italianul a fost reţinut pe 2 februarie, la Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON