Bihorenii care nu au un job sau vor să-l schimbe sunt invitaţi vineri de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, la o bursă a locurilor de muncă. Evenimentul va începe la ora 9, la centrul de afaceri Trade Center.
„Oferta angajatorilor va fi, și de această dată, una generoasă, și vom avea 1.457 de locuri de muncă vacante dintre care peste 250 pentru persoane cu studii superioare. În plus, cei care vor participa la Bursă vor putea beneficia de consiliere personalizată și orientare în carieră, precum și de informații utile privind cursurile de formare profesională organizate de agenția noastră și partenerii noştri, respectiv servicii de tipărire CV”, a declarat, miercuri, directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba.
Aceasta este a treia bursă organizată de AJOFM Bihor în acest an şi a doua în cadrul proiectului “Factor”, finanţat cu fonduri europene.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.