Antreprenorul orădean Lukacs Ludovic, dar şi firma pe care o administrează, Zollconstruct Import Export au fost trimişi în faţa instanţei de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de procurori, în perioada 2009-2013, Lukacs a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii comerciale a unor mărfuri şi servicii inexistente în valoare totală de peste 3.034.353 lei, facturile, în număr de 360, fiind emise de societăţi comerciale de tip „fantomă”,
Prin manevrele frauduloase, afaceristul şi firma acestuia s-au sustras de la plata TVA în valoare 636.240 lei, pagubă pe care Lukacs a şi achitat-o, de altfel, încă din timpul cercetărilor.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.