URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2014, 18:07

Angajaţii de la Ambulanţă au sărbătorit 108 ani de existenţă a serviciului de urgenţă (FOTO)

Cei 108 ani de existenţă a serviciilor de ambulanţă din România a fost marcată luni, la Oradea, cu o mini festivitate, la care au luat parte atât angajaţi şi foşti angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cât şi oficialităţi precum prefectul Claudiu Pop, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, generalul Ioan Baş, şeful Poliţiei Rutiere, comisarul şef Dorin Sava, respectiv adjunctul Jandarmeriei, colonelul Petru Lung.

În esenţă, oficialităţile au lăudat activitatea serviciului bihorean. Intrat "în direct" prin telefon, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, i-a asigurat pe cei prezenţi că dezvoltarea sistemului de urgenţe şi a personalului medical este o prioritate, prefectul Claudiu Pop le-a transmis specialiştilor că se înclină în faţa hărniciei şi dăruirii lor, în vreme ce şeful ISU a pomenit munca eficientă din dispeceratul integrat al Ambulanţei şi SMURD, care funcţionează deja de 2 ani în cadrul ISU. Precizând că în Bihor Ambulanţa intervine la aproximativ 150-200 de intervenţii, în vreme ce SMURD la altele 20-30 zilnic, Baş a spus că această colaborare "este un exemplu de parteneriat pe care aş dori să îl văd în multe instituţii din România".

După partea de discursuri şi înmânarea unor diplome simbolice pentru veteranii serviciului, în curtea sediului de pe strada Sucevei a urmat simularea unei intervenţii la un accident rutier, misiune asigurată cu succes de echipa medicală care a ocupat locul al treilea pe ţară în cadrul concursului naţional al ambulanţierilor.

Potrivit managerului Daniela Petrişor, în Bihor, Serviciul de Ambulanţă are în total 401 angajaţi, din care 42 sunt medici, 132 asistenţi medicali şi 170 ambulanţieri (şoferi de autospeciale). Anul trecut, aceştia au intervenit în total la 74.015 cazuri, dintre care 11.298 au fost cod roşu (foarte grave), iar anul acesta, în primele 6 luni, la 32.865 de solicitări, dintre care 6.723 au fost cod roşu.

Participanţii la eveniment au mai putut afla că în Bihor serviciul dispune de 65 de autosanitare, dintre care 6 sunt de tip C2 (echipaj de cel mai înalt nivel, cu medic special pregătit pentru urgenţe, asistent şi ambulanţier, dotat cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă), 7 de tip B1 (având în componenţă medic, asistent medical, ambulanţier, destinate intervenţiilor de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor, utilizată  în acordarea primului ajutor sau în acordarea asistenţei medicale de urgenţă) şi 28 de tip B2 (destinat acordării primului ajutor calificat, cu echipaj format din minimum două persoane: un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi un ambulanţier).

Ziua de 28 iulie este Ziua Ambulanţei deoarece pe  28 iulie 1906 s-a înfiinţat prima "Salvare" în Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON