URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2014, 13:38

An greu pentru orădeni: Compania de Apă va lucra la reţelele de apă şi canalizare de pe 119 străzi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În acest an, zgomotul de pichamăre ar putea să-i scoată din sărite pe orădeni. Trei firme contractate de Compania de Apă Oradea vor lucra la refacerea reţelelor de apă şi canalizare pe 119 străzi din oraş.

Lucrările fac parte din mega-proiectul în valoare de peste 83 de milioane de euro "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor", derulat de Compania de Apă cu bani europeni, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

Selina, în întârziere

Potrivit directorului CAO, Ovidiu Gavra, în 2014 sunt planificate în Oradea lucrări de extindere şi reabilitare a reţelei de apă pe 65 de străzi, respectiv lucrări la canalizarea menajeră pe 73 de străzi. Parte din aceste artere se suprapun.

"Anul acesta e anul de vârf", a declarat Gavra, joi, într-o conferinţă de presă, făcând referire la numărul mare de lucrări din Oradea.

Cele 119 străzi sunt cuprinse în trei contracte: unul încheiat cu Selina (în valoare de 28,6 milioane lei), unul cu Depona Edilitare şi Drumuri (în valoare de 6,9 milioane lei) şi unul cu Gavella (în valoare de 19,2 milioane lei). Cei mai presaţi vor fi muncitorii de la Selina, care trebuie să termine lucrările pe cele 54 de străzi până cel târziu la data de 29 august 2014. Firmele Gavella şi Depona Edilitare şi Drumuri au termen limită la finele anului 2015.

Culmea este că, deşi Selina este prima firmă care trebuie să predea lucrările, are şi cel mai mic grad de îndeplinire a lor: doar 18%. În acelaşi timp, Gavella a efectuat deja 28% din lucrări, iar Depona 49%.

Gavra a precizat că, deşi întreg proiectul trebuia finalizat în 2013, CAO a obţinut o prelungire până la finele lui 2015, întrucât procedurile de licitaţii au durat mult mai mult decât s-a preconizat, din pricina contestaţiilor. "Acest termen de 31 decembrie 2015 este indiscutabil termenul până la care se fac plăţile europene. Apoi toate costurile vor fi suportate de noi, aşa că este în interesul nostru să finalizăm", a declarat directorul CAO.

Scuze anticipate

Viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan, a subliniat la rândul său amploarea lucrărilor din acest an, "nemaiîntâlnită în istoria recentă a oraşului".

"În condiţiile în care pentru reabilitarea reţelei de canalizare trebuie executate săpături la adâncime de 6-8 metri, şi foarte multe din străzile principale, cum sunt George Enescu, Traian Moşoiu, Moscovei şi multe alte străzi circulate, vor intra în execuţie, este foarte clar că circulaţia va fi mult îngreunată şi că se va crea disconfort din cauza poluării fonice şi nu numai. Pentru acest disconfort ne cerem anticipat scuze orădenilor", a declarat Mircea Mălan.

Precizând şi că în 2013 lucrările din proiect nu au mers aşa cum ar fi trebuit, Mălan a precizat că a cerut firmelor contractate de CAO să lucreze cu prioritate pe străzile pe care Primăria şi-a propus să le asfalteze sau modernizeze în acest an.

Finişul, o dilemă

Cât despre partea rurală a proiectului Companiei de Apă Oradea, directorul Ovidiu Gavra a declarat că în continuare sunt probleme în zona Beiuş-Finiş, atât pentru că de mai bine de un an nu s-a clarificat problema proprietăţii terenului din Beiuş pe care ar trebui construită o staţie de epurare, cât şi pentru că Primăria Finiş nu şi-a dat avizul pentru realizarea unei conducte de aducţiune de la izvorul Feredău.

"Mâine (n.r. vineri) va veni o comisie de la Bucureşti pentru evaluarea stadiului lucrării şi a posibilităţii sau imposibilităţii finalizării lucrărilor în termen. Dacă va constata că nu se poate finaliza, acei bani se pierd", a declarat Gavra.

Problema de la Finiş a pornit de la refuzul Primăriei de a emite avizul necesari aducţiunii, edilii invocând că lucrările ar afecta o porţiune de 3 kilometri dintr-un drum recent modernizat. Dacă Primăria nu va elibera avizul, cel mai probabil va fi exclusă din proiectul Companiei de Apă.

Pe de altă parte, banii care ar fi revenit Primăriei Biharia, comună ce a decis să se retragă din proiect, au fost relocaţi de finanţator pentru localităţile Oradea, Paleu şi Săldăbagiu de Munte. În momentul de faţă se întocmesc proiectele tehnice şi documentaţiile de licitaţie pentru noile lucrări din aceste localităţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
ŞCHIOPUL SCUZĂ MIJLOACELE
După ce avocatul a fost avansat în gra(j)d ca o pregătire pentru mandatul următor, imediat după ce va fi mâncat coliva unchiului Tom susţinut de două mandate de toţi fraţii şi surorile acestuia, acesta lasă senzaţia de baronare. Luând ca model asocierea şefului său cu primarul din Sânmartin pentru înfiinţarea capitalei turismului, încearcă să extindă conceptul şi în domeniul reţelelor (de apă) prin lozinca TURIŞTI şi CÂŞTIGI. Mimetismul merge până acolo încât plagiază şi imaginea din afişul electoral din primul mandat al lui Bolo (acum DJANGO DEZLĂNŢUIT) devenind astfel noul pistolar OLD SECOND HAND. Pentru defăşurarea conform planului a alegerilor ce urmează, la iniţiativa lui Onan Barbarul a încheiat cu Gavra un acord de tip -Stand by, sit down & shut up- astfel încât să obţină suficiente focoase necuvenite de la „firmele pe care le-a contractat Compania de Apă”. Le-a cerut el „însuşi” asta confundând sintaxa cu impozitul. Pe post de Sancho P pe lângă bravul Don Quijote, se alătură lui Gavra care ne explică că în cazul în care primăria Finiş nu va elibera avizul, cel mai probabil va fi exclusă din proiect. După o linişte mult prea îndelungată (posibil şi dungată) în care nu l-a contrazis nimeni la birou şi nici pe terenul care nu este domeniu public, este posibil să fi devenit bolnav de greier (singurul care mai vrea să vorbeşte cu el). Aşa stând lucrurile, mai rămânea doar să ne spună că se va îndrepta împotriva Finişului în instanţă. În ultimă instanţă. Cu toate că s-ar putea să fie nevoit să renunţe la proces (ca şi în cazul celui cu Ministerul Fondurilor Europene 6044/2/2013 şi 3532/2/2013 ambele la C.A. Bucureşti) deoarece Finiş nu face parte din APAREGIO. Situaţia este chiar comică şi cu Curtea de Conturi care chiar de 1 aprilie va obţine executarea silită a CAO pentru cei 8 milioane de lei prejudiciu (312/35/2013 Tribunalul Bihor) iar la o săptămână după aceea şi Keviep la fel (9196/111/2013 Tribunalul Bihor). În rest ar mai fi de cercetat doar darea şi luarea de limită (a intravilanului şi/sau a competenţei) pentru lucrările care nici nu vor începe la Beiuş. După ce în ianuarie 2013 Bolo s-a tras de păr şi l-a pus pe Gavra să restructureze CAO pentru a asigura plata datoriei eterne, acesta a epurat-o până la brâu şi acum duce slugile la râu făcând astfel pentru toţi cei ce conduc, dreptate până la căpătuială. Căpătuiala este atent monitorizată de consilierul economist adjectiv din mişcarea platinată implementat de primar ca pereche a consilierului tehnic specialist în Ministerul Meniului, tocmai revenit la proxenetul politic al autostrăzii Transilvania, semn că minciuna are fuste scurte.
Postat 10 Martie 2014, 15:24 de (ilie) NĂSTASE
Managerul (orasului), directorul (companiei) şi indigenii
Singurele preocupări legislative ale reprezentanţilor oraşului sunt cele ale unui Consiliu fie el si de Administraţie constituit în vederea comiterii de infracţiuni. Adică asigurarea unui cadru legal care să apere dreptul infractorilor, aleşi iar mai apoi numiţi, la o activitate de profil lipsită de stress. Deviza PIERZI şi CÂŞTIGI.„Păi, ce să fac, trăiesc din pierderi...”, sună un răspuns la modă printre cash-cavalerii regiilor vasale regelui animalelor când sunt întrebaţi cum le merge, dar mai ales când trebuie să ne spună ce vor să facă. În cetatea noastră – nu întâmplător cu 5 colţuri (partide), poţi s-o duci foarte bine acumulând pierderi, datorii, prejudicii, un miracol care nu e de mirare având în vedere că cetăţenii trebuie plătească şi la intrarea şi la ieşirea din partid (ca o dublă impozitare). Băgarea şi scoaterea din popor a celor ce conduc fără permis instituţii se face prin aplicarea principiulu -Lipseşti şi Câştigi - ilustrat aici cel mai bine prin fuga lui Gavra (în delegaţii plătite de noi la Amsterdam de exemplu) când trebuie semnate acte. Laic spus - Instinct de securist de grotă. Între timp instituţiile STATului adoptă tacit (cu gura plină) legea prezervativului tardiv. Sensul acestei legi, este ţinerea departe un timp (minim 2 mandate) de funcţiile publice a celor competenţi pentru a nu împiedica schimbările către noul tip de societate. Acestea sunt rezervate nomenclaturiştilor comunişti, pentru ca ei să perpetueze practicile şi năravurile din vechiul sistem pentru ca apoi să revină şi să fie aleşi sau numiţi. S-a considerat că în 8 ani, cursul către furt şi faliment va fi ireversibil. Aplicată acum, legea nu face decât să lustruiască grămada de hoţii şi ticăloşii strigătoare la cer comise. Cine a avut de furat de la stat si de la noi şi-a făcut suma (cam 8 milioane numai în 2012), fie ca e şnapan comunist vechi, fie că e şmenar de şcoală nouă. Totul pare un concurs (încă net ele VIZAT). Ar putea fi Gavra – EROTIC show. E adevărat că o paralelă cu dânsul la bară e exclusă. Doamna Cornel_ia şerpuieşte, se aşază capră, scoate limba şi dă ochii peste cap. Oferă în varii moduri iluzia iubirii (mă refer aici la Bolo şi la Aparegio), promisiuni erotice mai frumoase decât împlinirile (cum ar fi încadrarea în termen cu lucrările), sublimează actul sexual într-o coregrafie care poate duce şi la orgasm (financiar SIGUR şi singur). Un fel de amor colectiv fără sex. Ne oferă o demonstraţie de etică românească fără morală. Ca şi în cazul dansului la bară, nu se întâmplă nimic, nicio penetrare în sistem, asistenta sexy şi căluşarul Bolovan au sentimentul datoriei împlinite. Conferinţa de presă pare un fel de pictorial. Dar cât PhotoShop să ai ca să-ţi permiţi asta? Se dovedeşte din nou, şi în acest caz, că prost e cine moare şi nu se predă. Apare astfel sentimentul românesc al fiinţei în gip după schimbarea pistonului UD_de_MeRe` de la franţuzescul motor al legumei cu număr mic cu DA` CI I-A Duster dar cu şofer. Este posibil ca naşul să îi oblige din nou (iar) pe Gavra şi Kuntz să treacă de la război civil la starea civilă sub noua deviză Savanta şi Amanta fără a mai alege cu discenământ (ce-i ăla?) între penal şi penibil. Dihorii de companie ai domnului Bolovan, eminenţa fumurie, vor şă înşele ingineria cu topografia când fac calcule legate de Finiş. În copilăria sa APAREGIO a luat start cu spatele (cum ar veni - de la Beiuş la maimuţă cu toate surorile ei) pe vremea când Gavra părea încă un dictator de neînlocuit (să râdem cu fraţii şi surorile - primarului). La acea vreme, cei doi artizani erau şmecheri crezând că sunt capabili să raţioneze corect pe baza unor principii pe care le modifică, le desfiinţează sau le inventează de câte ori nevoile sale o cer. Dar ce să vezi? Contractul Aparegio este în limba română. Ghinion. Aşa cum criminalii se întorc la locul faptei şi cei doi violatori cu limba violează din nou limba română. Cumva în avans. „…străzile se suprapun, … nu s-a clarificat problema terenului din Beiuş pe care ar trebui construită o staţie de epurare”. Cine si de ce a picat bac-ul? Cum să se clarfice problema singură? O fi ea relexivă (problema), dar nici chiar aşa! Ne-o dovedeşte din plin. Dar de ce ne mirăm atât timp cât cei ce le transcriu discursurile în baza contractelor de sponsorizare nu ştiu să scrie (Totorean – reprezentanta mass mediocria). În schimbul cunoaşterii gratuite a contractului de împrumut publicat pe site-ul primăriei se preferă ignoranţa pe bani dacă citiţi că preţul apei conform noului contract BERD va creşte din iulie cu 14% la care se adaugă inflaţia şi TVA (adică 19% în termeni reali). Primarul a mai stabilit şi că creşterea preţului trebuie să asigure ÎN PLUS un profit pentru CAO.
Postat 09 Martie 2014, 13:03 de IMPOSIBILUL PROBABIL
DATINI SI OBICEIURI PENALE
După mai mult de un an în care a fost supus la perversiuni penale prelungite, fostul “însuşi” a acumulat déjà stresul care duce de la suspendarea (recuperării celor 8 milioane prejudiciu stabilit de Curtea de Conturi la CAO) la penetrarea probabil eroică a penitenciarului. De îndată ce acest lucru se va întâmpla (în luna aprilie – conform procesului 312/35/2013 Tribunalul Bihor) Gavra va fi comparat cu Iulia Timosenko. Clar, comparaţia asta îl va ajuta mult pe Ovi în lunile de detenţie printre deţinuţii de la Rahova. Bogat şi dornic să devină mai îmbogăţit decât uraniul, Gavra a pus mâna, în mandatele sale de menajer, pe sume mari. Există o întreagă literatură de specialitate – mă refer la comentariile din Bihoreanul, la romanele de sub parchet (similare celor de sertar din vremea lui Ceauşescu) şi la cele de deasupra parchetului cum ar fi cele de la DNA Bucureşti – care descrie formele pe care le-a luat averea familiei bugetarului Gavra: de la comisioane, de la participări prin interpuşi şi pentru interpuşi în afaceri cu bani publici la trafic cu hârtii goale dar echivalente ca valoare cu bancnotele care ar putea fi tipărite pe acestea. Cu alte cuvinte e dacu`gol. Asta dacă privim din perspectiva etnică a luptei lui pentru PUTere cu prea-deschisa şi cam ofilita lalea Kuntz călită/clătită dar revenită la penetrare după ce o cam prea luase personal. Acum îl aşteaptă în centru pe Gavra care stă mai mult pe la colţuri în noua uniune libertină cu UDMR şi sondează gazele de SHIFT în timp ce fiecare meditează asupra rolului mamelor în istorie. Cronicarul vremurilor, Bolovan, acest King Kong of the City, veghează la implementarea conceptului în 12 ani de sclavie îmi bat joc de domnie – prin prostie, mult prea premiat în străinătate şi mult prea puţin apreciat de-a lungul drumului E60. Conform principiului ilfpetrovian, dacă cei doi coautori (ai proiectului APAREGIO) au aceeaşi idee, cu siguranţă ideea aia nu e bună. Ideea evaziunii fiscale în favoarea gândacilor milionari care se cred gangsteri pentru că îi împrumută pe clienţii de partid pe spinarea populaţiei. Toate astea în timp ce mafia gulerelor „albe” din primărie leagă de hornul primăriei motoceii absorbţiei fondurilor europene (de maxim 54% la finalul APAREGIO), de crapă analiştii şi jurnaliştii jucându-se cu dânşii. În oraşul în care dacă eşti competent într-un domeniu mai mult te încurcă, preocuparea pentru şoferii milionari este consemnată în caietul cu autografe ale datornicilor larvei de Aleşd şi omidă incultă iar mai nou vierme fără mătase. Astfel, acum în colaborare cu ideile lui Darwin au umblat la faună şi au introdus în biotop un lot de macaci cu muşchii încrederii hrăniţi cu steroizi. Apare ca evident că Beni zis pădure din englezescul HILL este ameninţat cu stadiul cam slăbuţ al lucrărilor din Oradea ceea ce denotă oarecum opoziţia misionarului în timp ce macacii de la Simbac, Depona şi Instalaţii Montaj dau dovadă de lăutărie de caracter în situaţii absolut similare. Pentru că au aderat de curând la banda haiducii lui şasă cai donează mărţişoarele cu dinţi primite în plicuri A4 în favoarea lui Keops cu piramida de sticlă şi pentru că sângele şpriţ nu se face, mai donează şi nobilul vin Sânge de urs (la sticlă – totuşi), că oricum ursul îl bate pe taur, pentru manelistul de la CAO care mai nou vrea respect…pect…ect… fără număr. În mod asemănător, Balog zis RONO cu Cior_das zis ce **** mea, au plecat împreună să facă bani din CAO dar pe drum au rămas în pana prostului şi acum Ovi trebuie să îi ia la ştangă ca pe Aniko până la cel mai apropiat service unde mecanicii ştiu mag-iară. Între timp Kuntz a stat la fel ca Mircea Badea cu un crac pe scaunul de director din 2012 şi cu altul pe scaunul de consilier din 2013. Uite că anii s-au tot îndepărtat şi în 2014 f(r)acturarea s-a crăpat din nou de ziuă, până ce lumina minţii a izvorât şi s-a aşternut (ne)ruşinată peste diploma menajerului obţinută a doua oară dar numai pentru 4 ani. Purtătoarea de cuvânt a primarului ne informează aproape oficial că de când este cam-pion, Gavra merge la birou după ce trece pe la şeful ei ca să servească un lapte condensat. Nu ne-a explicat cine este chelnerul.
Postat 08 Martie 2014, 00:13 de SCURT TE-NDOI
Disconfort
Pe str.Jokai Mor, lucrarile de reabilitare a retelei de apa au inceput in aprilie 2013, iar astazi strada este ca dupa razboi, cind ploua este noroi, cind este soare este praf, cu toate ca strada are 400 m lungime si inainte de inceperea lucrarilor a fost in stare foarte buna ! Rusine responsabililor!!!
Postat 07 Martie 2014, 09:08 de cetatean
EXTINDERE
GAVELA SCHIMBA TEAVA DE APA RECE PE O STRADA CU LUNGIMEA DE 170 METRI IN 110 ZILE DECI APROXIMATIV 60 DE CENTIMETRI PE ZI, CONFORM PLANULUI DE EXECUTIE SEMNAT DE TOVARASUL VICEPRIMAR.
Postat 06 Martie 2014, 20:09 de ZOOM
EXTINDERE
TOVARASUL MALAN CIND VA FI SCHIMBAT
Postat 06 Martie 2014, 15:43 de BOOK
SAPATURI
IN TIMPUL LUI CEAUSESCU AU FOST PROIECTE INCEPUTE SI NETERMINATE ACUM ESTE IN TIMPUL LUI MALAN TOT LA FEL
Postat 06 Martie 2014, 15:37 de FOTO
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON