La o zi după ce a anunţat trimiterea în judecată a unui subofiţer din cadrul Poliţiei Oradea, pentru luare de mită, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a reţinut, miercuri, un alt om al legii, care a "iertat" mai mulţi şoferi de amenzi în schimbul unor şpăgi.
Potrivit unui comunicat transmis presei, Dan Adrian Petcu, agent şef adjunct de poliţie în cadrul IPJ Bihor - Secţia 5 Poliţie Rurală Oradea - Postul de Poliţie Drăgeşti, este acuzat că, în perioada 23 octombrie 2015 – 2 februarie 2016, "a solicitat şi a primit de la 5 persoane diverse bunuri (pălincă, motorină, ciuperci, varză), respectiv de la o altă persoană a acceptat promisiunea obţinerii ulterioare de bunuri, în legătură cu neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod necorespunzător de către poliţist a atribuţiilor de serviciu".
Poliţistul a fost reţinut miercuri pentru 24 de ore, pentru luare de mită, urmând ca, la finalul audierilor, procurorii să decidă dacă vor cere instanţei arestarea sa preventivă.
Pentru a-l dovedi, procurorii spun că au colaborat cu lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Bihor.
UPDATE:
Dus, joi, la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea procurorilor şi a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Între obligaţiile impuse agentului Petcu se numără şi aceea de a nu comunica cu martorii din dosar. Decizia nu este, însă, definitivă, putând fi contestată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.