URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2013, 16:15

Adrian Dume, dus la arestare. Judecătoria l-a trimis după gratii 29 de zile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Adrian Dume, reţinut de DNA Oradea, luni seară, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice a fost prezentat, marţi, la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat făcut public de Biroul de presă al DNA, managerului i se impută că ar fi decontat cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care, în realitate, nu au avut loc.

Cazul a fost sesizat de poliţiştii DGA Bihor şi se referă la o serie de proiecte finanţate din fondurile instituţiei conduse de Dume.

Concret, pe 24 mai, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a organizat o sesiune de selecţie a unor proiecte care urmau să beneficieze, pe parcursul anului 2013, de finanţare nerambursabilă din fondurile acestei instituţii.

În urma selecţiei, două proiecte ale Asociaţiei "Opera per sempre" au primit o finanţare în sumă totală de 50.000 lei.

Ulterior, Asociaţia a înaintat către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor documente justificative referitoare la cheltuielile efectuate, pe baza cărora a fost virată în contul asociaţiei suma totală de 36.000 lei.

"Din actele de la dosar a rezultat că, în realitate, evenimentele în cauză nu au avut loc, iar documentele justificative pe baza cărora Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a efectuat plăţile au atestat împrejurări nereale. Modul de operare ar fi fost conceput şi pus în aplicare chiar de către directorul general manager Dume Dumitru Adrian", se arată în comunicatul DNA.

Pe 28 octombrie 2013, procurorii au dispus reţinerea managerului pentru 24 de ore, iar marţi acesta a fost prezentat la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Contactaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor au refuzat să facă vreun comentariu legat de acuzaţiile aduse managerului. "Deocamdată nu comentăm. Noi nu avem nicio comunicare oficială din partea procurorilor", a explicat Horia Carţiş, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Bihor Cornel Popa, preşedinte care l-a susţinut pe Dume în cariera politică.

UPDATE.

Judecătoria Oradea a emis, marţi seară, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Dume. Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 24 de ore de la pronunţare cu recurs, care se va judeca la Tribunalul Bihor.

De altfel, Mircea Ursuţa, avocatul managerului, a şi formulat recursul în sala de judecată, imediat după pronunţarea deciziei. Potrivit avocatului, măsura este "exagerată" şi doar "un exerciţiu de imagine a DNA". "Avem un prejudiciu de 3 lei şi un funcţionar arestat pentru că şi-a pus semnătura pe nişte acte care i-au fost puse în faţă. Falsurile au fost întocmite de altcineva şi au fost avizate de comisii. La o adică, ar trebui să răspundă toţi", a explicat Ursuţa.

Pe de altă parte, avocatul suţine că procurorii lucrează cu măsuri diferite întrucât în cauză sunt cercetate două persoane, însă doar faţă de Dume s-a solicitat măsuri preventive. "Mi se pare o măsură luată în pripă. Sesizarea e din 18 septembrie, iar până în prezent nu a fost audiat nici măcar unul dintre beneficiarii sumelor", a mai spus Ursuţa.

Conform avocatului, atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa judecătorului, Dume s-a prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să facă orice declaraţie.

Citeşte cum comentează Bihorel reţinerea şefului Culturii Tradiţionale în textul: Liberalul Adi Dume - pun pariu că-i prost cu spume!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
44 Comentarii
Corect
Ce tot aveti cu PETI ALIN? Lasati-l in pace, e un om corect care ajuta la nevoie, nu va mai legati de el;;;;;;;
Postat 08 Noiembrie 2013, 13:21 de Teravura
Alin
Pt. cel care a postat comentariile in legatura cu PETI ALIN: va rugam sa ne comunicati un numar de telefon sau alta modalitate de contact pe adresa de e-mail: adeprincipiu@yahoo.com; ne-ar interesa mai multe detalii pe acest subiect.
Postat 08 Noiembrie 2013, 12:51 de Petcu
D.N.A.-ul la I.T.R.S.V.
ce curva de la ITRSV ,sunt altii de la ITRSV, SPAGARUL SEF CORAS DANIEL ,mergeti s-a vedeti ce vila si-a tras in sat ,undeva pe langa BEIUS ,in satul STANGESTI sau camasa ceva ,sau STANCESTI ,NU SUNT SIGUR de denumirea localitatii ,dar vila impunatoare se vedepe stanga la intrare in sat ,de unde bani in cateva luni de zile ,anul trecut in decembrie 2012 cand am trecut pe acolo nici nu stiu daca era construita ,sau cel putin nu era finalizata ,acum cand am fost in zona am vazut un adevarat palat ,frumoasa casa .UNDE-I D.N.A -s-a se autosesizeze ,de unde bani ,dintr-un salariu de functionar de 1900 ron poti s-a construiesti o asemenea casa in cateva luni .ASTA-I ROMANIA
Postat 06 Noiembrie 2013, 21:44 de un turist curios
deschideti
portile inchisorilor sa intre si c u rva aia nespalata de la itrsv. Sa-i faca barbatu so matanii! dupa ce o furat universitatea fura si padurile!
Postat 05 Noiembrie 2013, 09:05 de justitiarul
TURNATORUL DUME
ACULTURA PENALA A PNL BIHOR IN FRUNTE CU POPA CORNEL, DEMISIA ACUM D-LE POPA CORNEL TE FOTOGRAFIEZI PRIN ZIARE SI CU HOTII DE LA CULTURA BIHOR ,NU NUMAI CU SPAGARII DE LA ARR SI ITRSV ASTIA SUNT OHOTII PROMOVATI DE POPA CORNEL ,ASA A-TI TREBUIE CA OAMENII ONESTI SI CINSTITI I-AI INDEPARTAT DIN JURUL TAU SI TE-AI INCONJURAT DE OPORTUNISTI SI PROFITORI SI PENALI SI INFRACTORI ,ACUM O S-A TRAGI PONOASELE STAI S-A VEZI CAND O S-A AJUNGA SI ALTI PENALI DE AI TAI PE LA DNA SI O S-A TE DEA IN GAT ,FARA NICIO REMUSCARE ,CUM A FACUT SI GUNOIUL ALA DE DUME ,CARE DUPA CE LA-I CRESCUT SI PROMOVAT PE FUNCTIE TE-A TURNAT FARA EZITARE ,DACA ERA BARBAT SI VA APRECIA PENTRU CEA CE AI FACUT PENTRU EL AR FI TACUT SI AR FI LUAT ASUPRA LUI TOT ,PENTRU CA EL NU SCAPA ORICUM ,EL ESTE TERMINAT DAR SE PARE CA TE TERMINA SI PE TINE D-LE POPA .
Postat 04 Noiembrie 2013, 23:05 de UNU CARE V-A SUSTINU
HOTII LUI POPA CORNEL
BRAVO D.N.A.,urmeaza ceilalti spagari ,SPAGARUL DE LA I.T.R.S.V. ,CORAS si spagarul de la A.R.R.,pe astia nu-i prind sarbatorile in libertate ,fiecare trebuie s-a plateasca dupa cum face .
Postat 02 Noiembrie 2013, 22:53 de BINSANUL
CINE URMEAZA !
Oare cine urmeaza !? Stie cineva inafara faptului ca este tot de la PNL !
Postat 31 Octombrie 2013, 11:55 de Sfetnic
Te-ai Ars !!!
Adrianeeee .. pana la urma Dumnezeu te-a vazut si pe tine .... Adrianeeee .... Bucurestene .. ai crezut ca esti destept , dar uite ca astia din provincie te-au sapat frate !!! Adrianeeee ... daca nu te-am batut eu in facultate ... pana la urma s-a facut dreptate , te-a batut Dumnezeu ... Adrianeee ... astea sunt blestemele si de la fosta ta nevasta care nu merita sa fie cu un magar ca tine ... Adrianeee ... ai fost prost , esti prost si asa o sa ramai un Bucurestean infumurat de prost !!!!
Postat 31 Octombrie 2013, 00:12 de Baw
Jaf la banii nostri.
Dume Dumexin .are lipici la furat cu ,contracte dubioase. DNA!!
Postat 30 Octombrie 2013, 23:19 de Dumee; nume celebru.
PETI ALIN omul lui POPA CORNEL
TEPARULUI PETI IOSIF ALIN zis si CONTY de BINS !!! SEF LA ARR-BIHOR , TATA SPAGARILOR !!!OMUL LUI POPA CORNEL ! Zdreanta asta de PETI IOSIF ALIN ,asta-i un gunoi notoriu.care a comis toate infractiunile cuprinse in CODUL PENAL,de la trafic cu alcool,inselatorie,camatarie ,furtisaguri,o ingropat-o pe maica-sa cu dosare penale pe rol pentru trafic cu alcool,a luat asupra sa faptele \"fiului iubit\" ca sa-l scape de puscarie pe excrocul asta,.S-A spuna zdreanta cum a luat casa prin activitati de camatarie de la d-l BALACIU ,constructia unde a functionat localul EGUSSTO..ZDREANT-O CE ESTI de ce nu i-ti platesti datoriile treznite-ar dD-ZEU ,cand ai de gand s-a dai banii la d-l PETRE TOPOGRAFUL{aprox.20000 euro},la MATEI MUNTEANU {APROX60000 EURO},urmeaza datoria la DAN LIVIU (DANEZU),o datorie destul de consistenta (,aprox.11800 euro),dar la GHIULA (ISTOC REMUS) CAND AI DAI BANIICARE IAI CHELTUIT IN CAMPANIE PENTRU CUMPARARE DE VOTURI APROX 20000 EURO ,urmeaza datoria la DORU FOLTUT (DAM-u)=8000 ron ,Deasemenea ar trebui s-a achiti datoria catre DANU MOTU din DUMBRAVANI DE LA CARE AI LUAT TRACTORUL SI NU LA-I PLATIT, APROX 18000 R0N ,ai cumparat camionul de la LUCA din BRADET si nu ai mai dat banii pe el (aprox.6000 RON) ,atunci urmeaza TIRBAN GUSTI cu pensiunea din BRADET ,AI LUAT DE LA EL CHERESTEA si nu i-ai dat banii , GUNOIULE !!!!!
Postat 30 Octombrie 2013, 22:48 de TEPUITI de PETI ALIN
tartorul sef Vulvu ar trebui arestat ;)
primul pe care-al trebui sa-l bage la zdup este Vulvu (pardon, Daniel Vulcu) de la teatru. la cati bani a jmanglit asta din bugetul primariei Oradea pentru "opere per sempre' si alte 'toamne oradene", nu i-ar ajunge douaj' de ani de puscarie ! si sa-i ia si pe pretenii de la Bihoreanu' cu el :D
Postat 30 Octombrie 2013, 22:33 de Agentul Termic
Dreptate pentru uni
Pe site-ul CJCPCTB la informatii publice apare lista de proiecte pe anul 2012. Asociatia OPERA PER SEMPRE apare cu 3 proiecte in valoare de 38,000. Chiar asa fostul director Radu Pavel de ce nu este anchetat de DNA? ASOC.OPERA PER SEMPRE Ziua tineretului-festival național 20,000 ASOC.OPERA PER SEMPRE Master class canto 9,000 ASOCIATIA OPERA PER SEMPRE Serbarile toamnei Stei 9,000
Postat 30 Octombrie 2013, 22:20 de Tarleeuroparlamentar
LA MULTI ANI
LA MULTI ANI DUME!
Postat 30 Octombrie 2013, 21:42 de dana
Superproiecte 2012
?s=15&lang=ro&a=1 Proiectele aprobate anul trecut, de catre fostul director al CJCPCT B Radu Pavel au fost verificate de DNA ? Au uitat intentionat ? Sau erau perfect intocmite ? Dar culmea anul acesta aceleasi asociatii apar cu probleme ...
Postat 30 Octombrie 2013, 21:29 de RaduTarle
HOTII LUI POPA
rusine PNL ,partid de hoti si oportunisti ,in frunte cu hotul nr.1 al judetului BIHOR ,SEFUL HOTILOR POPA CORNEL ,MI-E SCARBA DE VOI PENELISTII ,MAI CORECT SPUS PENALI,UN PARTID DE PENALI,NU O S-A VA MAI VOTEZ NICIODATA,ABIA ASTEPT URMATOARELE ALEGERI ,s-a va vedem atunci cu penalli tai cu tot ,mai POPA ,pe unde scoti camasa.BOLOJANE ,SALVATORUL PNL BIHOR.
Postat 30 Octombrie 2013, 21:28 de ORADEA
Prea multa juventocratie
Sunt liberal vechi dar acum aud prima oara de baiatul asta.Cred ca a gresit din prostie, sau a semnat niste hartii, ca primarul, dar si asta tot prostie se numeste.Parerea mea este ca n-ar mai trebui promovati baietandri sub 35-40 ani in functii importante.
Postat 30 Octombrie 2013, 20:05 de Simion
Saracul slujbas
Saracul. Pica asta pt 30000 ron si altii invart sute de mii de eur. Dar pe popa si pe bolojan chiar nu ii ia nimeni la intrebari?
Postat 30 Octombrie 2013, 19:25 de Popa, Bolojan?
Si anul trecut au fost depuse proiecte
LISTA PROIECTELOR APROBATE ȘI FINANȚATE ÎN TEMEIUL LEGII 350/2005 anul 2012 NR.PR BENEFICIAR Titlul proiectului Suma apr. 1 LINTZ MARIA Studiu monografic 12,000 2 ASOC.PRO REV EGYESULET Editare carte 8,000 3 SZILAGYI ISTVAN Tiparire carte 2,500 4 ASOC.PROTEJAREA MONUMENTELOR Studii monumente istorice și arhitecturale 7,000 5 PAP ISTVAN Editare carte 720 6 PAROHIA REFORMATA ROGERIUS O industrie uitata in jud.Bihor: mineritul 8,000 7 BISERICA PENT.FILADELFIA Promenada muzicala 7,000 8 ASOC.TEOSIS Tineretul prin obiectiv 20,000 9 ASOC.E MANA OPRAL Festival promovarea tradițiilor țigănești 12,000 10 ASOC.OPERA PER SEMPRE Ziua tineretului-festival național 20,000 11 ASOC.OPERA PER SEMPRE Master class canto 9,000 12 FUND.COPIII FAGADUINTEI Clișee rome 20,000 13 FUND.COPIII FAGADUINTEI Balade noi 20,000 14 RIMBU ROMICA Miorița la compozitorii români 3,000 15 FUND.CULT.VARADINUM Istoricul, domeniul și activ.unor fundații 6,000 16 ASOC.THEATRON Stagiunea 2012 10,000 17 ASOC.EPISCOP VASILE AFTENIE Festival de muzică sacră, ed.VII 10,000 18 FUNDATIA THEOFOROS Polifonia corală românească 12,000 19 ASOC.TINERET,CULT.MIORITA Tabăra de dans popular român 5,000 20 ASOC.FERM INEDIT Acceptarea unui altfel 5,000 21 FUND.IOAN SI VETURIA CANDREA Tabăra de creație religioasă 12,000 22 ASOC.GRAL GHE.AVRAMESCU Meșteșuguri și obiceiuri din Crișana 12,000 23 PAROHIA REFORMATA BIHARIA Cu Dumnezeu pentru patrie și libertate 5,000 24 BISERICA EVANGHELICA LUTHERANA Monografia Istoria bisericii evanghelice 6,000 25 SOCIETATEA CARPATINA ARDELEANA Monografia Frumusețile Văii Crișului 6,000 26 EP.REFORMATA DE PE L.PIATRA CR. Nouă ani de proces pt.redob.sediu 5,000 27 ASOC.COMUNITARA PRO ROGERIUS Festivalul Dansului Popular Maghiar 23,000 28 FUND.COLONEL IOAN BACIU Promovarea valorilor și schimb.cult.Euroreg. 10,400 29 GHITEA IOAN MIRCEA Din durerile Bihorului-pagini din lupta intel. 6,000 30 ASOC.PRO REV EGYESULET Târgul de la Vama Sării 10,000 31 ASOC.EURO FOTO ART Dialog cu arta fotografică 20,000 32 ACMRR DIN SRI Cultură și tradiție în viața cetății 10,000 33 ASOCIATIA ARIA ORADEA Spectacol literar artistic muzical 5,000 34 FUNDATIA BISERICA SI SCOALA Satul Poiana de Vașcău și satul Câmpani 5,000 35 CONS.ASOC.LICEENILOR MAGHIARI Absolvenții noștri 8,000 36 PAROHIA REFORMATA SISTEREA Siter Kepekben 2,000 37 PAROHIA REFORMATA SISTEREA A siteri reformatus templom 3,000 38 ASOC.PRO REV EGYESULET Editare/tipărire ziar Revi Magazin 2,000 39 ASOC.CULT.PODIUM M.M. O vacanță miraculoasa 5,000 40 ASOC.TULIPAN KALAKA Tipărire carte 15,000 41 SOC.PENT.DE MISIUNE CRESTINA Nihil sine Deo 9,000 42 GAL ANAMARIA Floare de lotus 5,000 43 VARADINUM OPERA CENTRE Cantabile 10,000 44 ORG.MUZIC.CRESTINI ROMANI Adonai 19,800 45 ASOC.PARTIUMI MAGYAR NYUG Add a kezed 4,500 46 ASOC.SZACSVAY EGYESULET Emlekkonyv 8,000 47 PAROH.ROM-CAT.ORASUL NOU Dioceza rom-catolică Oradea 9,000 48 ADOC.CULT.GORBOC Curs etno-folcloric din Partium 6,000 49 PAROHIA REF.CACUCIU NOU Întâlnire cu fiii satului 4,000 50 ASOC.CULT.GORBOC Festival de dansuri și cântece populare 6,000 51 ASOC.PERTINAX Azt irta az ujsag 5,000 52 SORIN SIPOS The historians workshop 4,500 53 ASOC.TINERILOR CETARIU Serbările câmpenești Tăutelec 2012 8,000 54 CLUB FOTO NUFARUL Holnap fest orașul de mâine 6,000 55 ASOC.PRO PETREU Caravana dansului 20,000 56 FUNDATIA DE SCLEROZA MULTIPLA Biblioteca SM 10,000 57 ASOCIATIA FILANTROPIA Evantai art 10,000 58 ASOCIATIA PLUS Tabăra interculturală 2012 8,000 59 ASOCIATIA OPERA PER SEMPRE Serbarile toamnei Stei 9,000 60 ASOCIATIA HORA Festival internațional de folclor 30,000 61 FUNDATIA CULTURALA SI DE BINEFACERE Intâlnirea ansamblurilor maghiare de dans 8,000 62 ASOCIATIA POSTICUM Posticum: trecut și prezent 8,000 63 ASOC.COMUNITARA PRO ROGERIUS Cine ce știe- concurs descoperire talente 20,000 64 ASOCIATIA PRO REV EGYESULET Perla Crișului Repede 4,000 65 ASOCIATIA PRO REV EGYESULET Festivalul verii la Vadu Crișului 3,500 66 DEMETER CONSTANTIN LIVIU 10 ani de activitate fotoclub Nufărul 3,000 67 UNIUNEA STUDENTILOR MAGHIARI BIHOR Vara Mandala 13,950 68 ASOCIAȚIA PRO-VIIȘOARA Festival cultural tradițional 4,000 69 ASOCIAȚIA PRO-ȘIMIAN Zilele culturale în comuna Șimian 2,500 70 PAROHIA REFORMATĂ BUDUSLĂU Programe culturale tradiționale 4,000 71 ASOC.UNIUNEA CERCETAȘILOR BIHORENI Tabăra cercetașilor pt.promovarea cult.trad. 8,000 72 SORIN SIPOS Reeditare volum Vlahii din Pen.Balcanică 2,000 73 FEKETE NAUSICA Curcubeul în lumea culorilor 3,000 74 MIKLOS IOAN Caietele Beiușului 4,000 75 ASOCIATIA SUFLET DE STEA Festiv.international de muzica us.pt.copii 10,000 77 ASOCIATIA HORVATH JANOS TR. Festivalul corurilor 2,500 78 CONS.ASOC.LICEENILOR MAGHIARI Universitatea de vara pentru consilii de el. 4,000 79 ASOCIATIA PRODIOSIG Diosig-arc peste timp 5,000 81 ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA Traditie in arhitectura bihoreana 4,000 TOTAL 672,870
Postat 30 Octombrie 2013, 18:54 de Gospodarul
Asteptam
Pe cand Vulcu & comp ?
Postat 30 Octombrie 2013, 18:35 de lumi
Luați-l și pe el!
Cum poate sta Popa Cornel fără omul de bază??? Ce-a făcut atât amar de ani pentru Bihor????
Postat 30 Octombrie 2013, 17:13 de Popa Cornel
****
Si de PSD nu scrieti nimic? Partid in care sunt specimene ca Ponta plagiatorul, Dragnea (regionalizare dupa ureche si puscariabil), Sova (pentru care Transilvania nu exista), Iliescu (sunt prea multe de spus), Plumb (face mai mult rau mediului decat bine) persoane cu apucaturi comuniste. Mentionez inca de la inceput ca sunt apolitic.
Postat 30 Octombrie 2013, 13:42 de ****
rusine PNL
Frati romani: cititi si va cruciti: de cand este PNL la putere au pus numai oameni incompetenti peste tot(fostii lipitori de afise),pai stiti voi cum a ajuns si Coras la ITRSV?,DAR,mai grav stiti voi cum a ajuns sotia sa sefa la Pensii?ca acolo era programata o fata specialista,dar a intervenit PNL-istul Coras,dupa ce a primit spaga(cotizatei as zice din furtul lemenelor)pe care a dat-o cuiva,sa fie pusa sotia(habarnista de meserie)sefa la pensii,deci astia sunt PENELEII,halal tara...
Postat 30 Octombrie 2013, 12:41 de un comunist
ha ha ha
-va dati seama unde suntem,daca sefu' culturii e la bulau!!
Postat 30 Octombrie 2013, 11:25 de politic
Dar cu Horia Ballint cum rămâne?
Asociația Opera per sempre, str. G. Enescu nr.8, este al regizorului Horia Ballint. Cred că și acesta ar trebui luat la întrebări pentru actele fictive depuse în susținerea proiectelor inexistente.
Postat 30 Octombrie 2013, 11:11 de Mihai
ha ha ha
http://bihorstiri.ro/adrian-dume-ar-putea-fi-noul-ilie-bolojan-al-pnl-bihor/
Postat 30 Octombrie 2013, 10:19 de politic
o cultură
Pe mâna cui a ajuns supervizarea culturii? copilul prost Dume şi pădurarul pedelist Silaghi, dar Silaghi e mai şmecher, el îi mituieşte pe ziarişti cu sărbătorirea patrimoniului la o degustare de vinuri şi alte bucate, ca aceştia să scrie frumos despre habarnismul lui in ale patrimoniului. Oare când îi va trece prin cap lui Cornel Popa să apeleze şi la profesionişti pentru posturi de conducere, pixul lui nu e in stare să ne cureţe de resturile pedeliste şi de copiii proşti ai unor părinţi cu prieteni sus-puşi????
Postat 30 Octombrie 2013, 09:32 de adi
o cultură minunat de penală
Pe mîna cui a ajuns supervizarea culturii? copilul prost Dume şi pădurarul pedelist Silaghi. Dar Silaghi e mai şmecher, el îi mituieşte pe ziarişti cu sărbătorirea patrimoniului la o degustare de vinuri şi alte bucate, ca aceştia să scrie frumos despre habarnismul lui in ale patrimoniului. Cornel Popa cu pixul lui ar trebui să mai facă puţină curăţenie in cloaca asta , să arate că îi pasă de PNL , să nu-l mai facă de toată ruşinea cu asemenea adunături.
Postat 30 Octombrie 2013, 09:22 de adi
PNL-BIHOR PROTECTOR DE PENALI
P.N.L.BIHOR PROTECTOR DE PENALI !! PETI ALIN ,Seful de la A.R.R –BIHOR protejeaza INCULPATII din ARR –BIHOR !! 5 la numar ,sa-i stie si lumea , in ordine alfabetica , BUTIRI CRISTIAN ,DERBAN SORIN , LUPU MARIUS ,SABAU SEBASTIAN si fostul sef IEPURE VIOREL !! votati P.N.L.. =o mare mizerie, unde-i POPA CORNEL ,s-a ne mai spuna povesti frumoase ca si in campanie ,cu drumuri reabilitate si modernizate,cu autostrazi ,acum ii este rusine sa mai iasa intre oameni ,dupa alegeri si-a aranjat clientela politica ,isi ia dreptul si bine merci ,anii trec pensia se apropie si noi ramanem cu aceleasi drumuri si binenteles tot cu aceleasi promisiuni peste alti patru ani .Asa se aude in zona Beiusului ca spaga din taxele de drum ajunge la dumneata ,cica le-ai majorat (spaga),o curiozitate d-le POPA CORNEL ,unde ai gasit pacaliciul ala de la A.R.R ,ti-a trebuit mult sa il gasesti,ala trebuia pus la DIRECTIA DE OPERATIUNI VAMALE SI ACCIZE ,poate acolo avea putina experienta ,ala este un cunoscut traficant de alcool ,s-au cel putin acum ceva vreme cumparam alcool de la el de la Buntesti ,oricum ar mai trebui sa-mi dea o suma de bani de multa vreme ,dar probabil s-a prescris in opinia lui .Am votat P.N.L.. in speranta ca se va schimba ceva ,dar cu asemenea indivizi ,sunt sigur ca asa mult dorita schimbare se lasa asteptata.A-ti pierdut un sustinator.ADIO P.N.L..=o adunatura de PeNaLi. postat de: cetatean
Postat 30 Octombrie 2013, 09:06 de cetatean
P(E)N(A)L(I) din PNL BIHOR !
Oare cine mai urmeaza d-le Popa Cornel .PETI ,CORAS et.CO !? Ati transformat PNL in ,,badoc de penali''.Tot ce faceti si atingeti devine ,,PENAL''.!
Postat 30 Octombrie 2013, 09:01 de Dorel
vai vai
ASA-I CAND FACI NUMIRI POLITICE SI NU PE COMPETENTA....FAC PARIU CA TIPU' ASTA DUME NICI MACAR NU STIA CE A SEMNAT.
Postat 30 Octombrie 2013, 08:24 de hei hei
anca banda
asociatia opera per sempre = florin si florina maris hinsu=anca band(it)a sugativele fondurilor culturakle din bihor nu incape nimeni de ei
Postat 30 Octombrie 2013, 08:18 de anca banda
HOTII PNL
SPER s-a continue arestarile ,cu totii coruptii la puscarie .locul hotilor este la puscarie .SA VEDEM CE POVESTI NE SPUNE POPA CORNEL mentorul acestui hot pe nume A.DUME ,iar o s-a uzeze de sintagma *DOSAR POLITIC* D-LE POPA CORNEL DEBARASEAZATE DE HOTII DIN JURUL TAU ,ACESTIA SE FOLOSESC DE NUMELE TAU ,CER SPAGA IN NUMELE TAU
Postat 30 Octombrie 2013, 00:00 de SIPA
PROF. ASOCIAT. DR. adrian dume
felicitari UO..... ati demostrat prin omu asta cat de corupti sunteti!!!! ati PRODUS UN CORUPT pri n facultatile voastra... l-ati facut DR IN ISTORIA VINULUI.... I-ati facut o teza de drt.... cat un referat de cls 9.... UITATI-VA AICI SI O SA VEDETI :http://arhiva-www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/91ba8af08adecd03d326bab9170d553f/Dume_Adrian_Rezumat_teza_de_doctorat.pdf uite ii sunt propriile certatari? articole ISI, carti, proiecte in redactarea tezei... obiectivele tezei, scopul, aportul adus cercetarii PRIN TEZA? sa inteleg ca ATI APRECIAT SI DEGUSTAT VINURI LA TEXZA? BRAVO DNA.... LUATII SI PE CORUPTII DIN UO...DIN CJ BH, etc.... curatenie de toamna UO O SA II ACORDE TITLUL DE : ....DR.CUM PENALE.....(pNAL)... astia is generatiile noi de politicieni............... rusine UO
Postat 29 Octombrie 2013, 22:50 de aLE
spaga in natura
SE stie ca asta de la ITRSV AMENINTA AGENTII ECONOMICI pentru a da spaga ,un ordinar notoriu ,un penal .SPER SA FIE URMATORUL arestat ,mai nou aduna spaga in natura in cherestea ,in lemne ,il trimite pe taicas-o si pe frate-sau la colectat spaga .numai hoti in usl hotii astia nu mai lasa pe nimeni s-a traiasca ,in padure nu mai avem voie s-a intram dar spagile sunt tot mai mari la seful itrsv CORAS DANIEL .JOS CU HOTII LUI POPA !!!!!!!!!!
Postat 29 Octombrie 2013, 22:43 de srl
kerida
GRESIT: PROFESOR ASOCIAT DR.adrian DUME al U.oradea. RUSINE CORUPTILOR DIN uoradea.... pe ce criterii l-ati facut dr pe asta? sipe ce criterii l-ati angajat???? prin concurs????? gunoaielor cititi aici si o sa vedeti cine e, dr in istoria VINULUI... http://arhiva-www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/91ba8af08adecd03d326bab9170d553f/Dume_Adrian_Rezumat_teza_de_doctorat.pdf RUSINE UO!!!! un copil de liceu face un referat mai bun ca TEZA LUI DUME... unde e bibliografia,,,,, unde ii sunt rezultatele cercetarii sale, articole ISI, carti, publicatii si participari la conferinte...etc..... SAU TOATE LE-A REZOLVAT PRINTR-O IESIRE LA UN VIN CU PROFII... asta ii teza.....??? un copy paste despre viticultura... nicio legatura cu ISTORIA/ FELICITARI DNA. ati arestat un CAVALER AL VINULUI... DR al sorbonicii.... CAND II LUATI SI PE AIA DE LA UO?
Postat 29 Octombrie 2013, 22:34 de alexandra
:)))))))
....................ce figură de intelectual rasat are Dume ăsta!!!! cult, băiatu'... să nu mai vorbim de nume....!!!! nobilime, ce mai!!!
Postat 29 Octombrie 2013, 22:07 de ADINA
BRAVO D.N.A.
BRAVO D.N.A ,speranta ROMANIEI RENASTE ,URMEAZA ALIN PETI SPAGARUL DE LA A.R.R si penalul de la I.T.R.S.V. un alt spagar ordinar.TOTI ACESTI INDIVIZI SUNT PROMOVATI SI SUSTINUTI DE POPA CORNEL .DEMISIA D-LE POPA ,AI SUSTINUT NUMAI HOTI SI BANDITI .......................DEMISIA!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 29 Octombrie 2013, 22:03 de ORACOLUL
ca fapt divers
@ Ardeal....ca fapt divers vreau sa mentionez ca artistii care colaboreaza cu Centrul Judetean Bihor sunt platiti cu o suma modica...nu o scriu ca ii chiar penibila insa nu depaseste ordinul zecilor de lei.Si cand spun asta o fac cu cea mai mare siguranta, asa ca nu mai cautati scuze acolo unde ele chiar nu exista.Doamna Anca Banda o fi fost sigura platita cu mult mai mult decat atat ca doar are o gramada de colaborari si contracte cu Centrul Judetean Bihor.Si domnul director stia foarte bine in ce se baga atunci cand a ajuns la conducere.Dovada stau cele cateva actiuni nereusite ale colegilor dansului in a contesta rezultatul examenului....
Postat 29 Octombrie 2013, 21:55 de eu
pacat
Parerea mea sincera e ca domnul Dume nu avea nici cea mai mica idee in ce s-a bagat in momentul cand a ajuns la conducerea centrului cultural... Acolo toate stafidele au cuvantul...toti batranii... :))
Postat 29 Octombrie 2013, 20:48 de Andrada
miss
Si frumos si faimos
Postat 29 Octombrie 2013, 20:36 de elizabeta
Opera per sempre a cui este??
CINE SUNT MEMBRII ASOCIATIEI OPERA PER SEMPRE ??????
Postat 29 Octombrie 2013, 18:23 de popescu
Dumee-xim.
Dume- dumexim(: pe asta care fura miliarde nu il ia DNA-
Postat 29 Octombrie 2013, 17:44 de Dumee-xim.
Ura de PDL a născut dragostea de USL. Deştept electorat.
Un hoţ cu ajutorul lui minoritar cu tot a fost dat afară din casă de electorat pentru a face loc altora doi, care sunt de fapt patru ca la ţigăncile care îşi ascund copiii sub fuste la trecerea frontierei.
Postat 29 Octombrie 2013, 17:35 de Strattera
cine pe cine a sustinut
Scrieti dvs.: "Deocamdată nu comentăm. Nu aveam nicio comunicare oficială din partea procurorilor", a explicat Horia Carţiş, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Bihor Cornel Popa, cel care l-a susţinut pe Dume în cariera politică. = Sa inteleg ca: 1. Nu aveam dar acum parca avem ceva, ceva din partea procurorilor... 2. Dume a fost de sustinut de Horia Popa sau de Cornel Carțiș!?
Postat 29 Octombrie 2013, 16:33 de horica @ cornel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON