URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2013, 18:45

Adelina Coste îndeamnă orădenii să participe la dezbaterea publică despre taxele şi impozitele locale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şefa grupului aleşilor PDL din Consiliul Local, Adelina Coste, se arată nemulţumită de o serie de propuneri din proiectul taxelor şi impozitelor publice pentru anul 2014 propus de municipalitate.

Coste a subliniat, joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul partidului, că refacerea zonării fiscale nu este justificată. "Creşterea calităţii vieţii riveranilor prin unele investiţii publice înseamnă, de fapt, o revenire la normalitate prin alinierea zonelor la un minimum de decenţă urbană, care nu poate fi taxată ca un beneficiu. Timp de zeci de ani aceşti oameni au plătit biruri locale fără a primi mai nimic în schimb", a spus Adelina Coste, referindu-se la faptul că unii orădeni vor plăti mai mult după ce străzile pe care locuiesc au fost modernizate.

PDL-ista consideră, de asemenea, că desfiinţarea abonamentelor de parcare valabile pe o singură stradă şi înlocuirea acestora cu unele valabile în tot oraşul, dar mai scumpe, este "un cadou otrăvit, având în vedere că numărul parcărilor marcate cu vopsea albă scade de la o zi la alta".

"Nu putem fi de acord cu majorarea la limita maximă, cu 20%, a taxelor de publicitate pentru firmele luminoase afişate la sediile companiilor. Aceste taxe au crescut şi anul trecut cu 10%, mediul de afaceri local este şi aşa suprafiscalizat, şi nu suntem de acord nici cu majorarea între 15 şi 19% a impozitelor pe terenurile agricole intravilane", a mai spus Coste.

Totuşi, a adăugat aceasta, "cea mai scandaloasă creştere" este cea a taxei pentru transportul persoanelor decedate la capelele din Cimitirul Municipal, care se va tripla, de la 50 la 150 lei.

PDL-ista i-a îndemnat pe orădeni să se prezinte la dezbaterea publică pe această temă, programată pe 13 decembrie, şi să-şi spună nemulţumirile. "Eu aştept foarte mulţi orădeni la această dezbatere, pentru că numai aşa vom putea schimba ceva. Altfel, maşina de vot a USL funcţionează în Consiliul Local", a spus Coste.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
N-are Adelina nicio treaba cu garda, e vorba de alta Coste!
Dar de ce nu spune Bihoreanul ce a spus AC in conferinta de presa despre cele peste 800 de locuinte din centrul istoric si din care primarul vrea sa-i evacueze pe toti chiriasii, ca sa transforme unitatile locative in sedii de firme, birouri, comert, etc. Pentru ca asta arata nivelul de inteligenta a primarului si cat de bun se vrea el cu oamenii.
Postat 29 Noiembrie 2013, 17:27 de DARE
informatorea
tu esti aia care anunti comercianti de la budureasa cand vine garda in control doamna coste sau ma insel !? sa dam date si nume !? votam pdl
Postat 28 Noiembrie 2013, 22:55 de binseanu.ro
Jos cu taxa pe mort !
Nasterile si inmormantarile trebuie sa fie gratuite ! Doar existenta trebuie impozitata sau taxata, de la mic la mare sau forfetar dupa caz ! Ca fara Bolojan nu am exista nici ca oameni si nici ca oras ! Sa arda in iad daca imi las mortul in sac, in fata primariei, iar idiotul il lasa acolo !
Postat 28 Noiembrie 2013, 20:19 de Blow
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON