URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Septembrie 2016, 13:01

Accident pe strada Vlădeasa: Lovită de o şoferiţă neatentă, o taximetristă a ajuns cu maşina într-un stâlp (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O orădeancă în vârstă de 60 ani a ajuns miercuri la spital, în urma unui accident rutier produs la intersecţia străzilor Vlădeasa şi Traian Blajovici din cauza şoferiţei unui Volkswagen Tiguan, care a intrat într-o intersecţie fără să se asigure.

"O femeie de 35 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian Blajovici, nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire şi a pătruns pe strada Vlădeasa, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 60 ani", a explicat  Ioana Lascău, ofiţer de presă în cadrul Compartimentului Relaţii Publice a Poliţiei Bihor.

În urma impactului, autoturismul victimei, un Ford, taxi al firmei Fulger, a fost proiectat într-un stâlp. "Orădeanca de 60 ani a suferit leziuni care au necesitat transportarea victimei la spital", a declarat Lascău.

Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD şi internată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului clinic judeţean Oradea, medicii susţinând că starea ei este stabilă.

"Pacienta este încă în investigaţii, dar primele rezultate indică faptul că leziunile nu îi pun viaţa în pericol. A suferit un traumatism cranio-cerebral minor, contuzii la umăr şi torace şi o fractură la glezna stângă", a declarat BIHOREANULUI dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al SMURD Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
ioi :(((
11 LAV :((( ioi ... :((( no fo' LOV :(((
Postat 07 Septembrie 2016, 17:50 de ADINA
indicator
ce sa mai faca politia acolo? sunt amplasate indicatoare cu semnul "stop", tot politia e de vina daca nu sunt respectate ? sau vrei sa-ti puna semafoare din 50 in 50 de m ?
Postat 07 Septembrie 2016, 15:47 de toteu
.
in fiecare saptamana este cate un accident in intersectia aia. Cat timp trebe sa mai treaca pentru ca politia sa faca ceva acolo? Semafor, limitator de viteza? Asteptati sa moara cineva?
Postat 07 Septembrie 2016, 13:37 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON