URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 August 2013, 17:01

Accident în lanţ cu două TIR-uri şi un autoturism lângă Mădăras

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident în lanţ, marţi dimineaţa, în jurul orei 09.35, pe DN 79 în afara localităţii Mădăras.

Un şofer în vârstă de 20 de ani din localitatea Borozel care conducea dinspre Oradea spre Salonta un autotren cu semiremorcă înmatriculat în Bihor nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de vehiculul din faţa lui şi astfel a acroşat din spate un alt TIR înmatriculat tot în Bihor şi condus de un şofer în vârstă de 60 de ani din Curăţele.

"În urma impactului, cel de-al doilea autotren cu semiremorcă a acroşat un autoturism înmatriculat în Italia, condus regulamentar din sens opus de D.T., de 49 de ani, din Timişoara, iar apoi s-a oprit în şanţul din partea stângă a direcţiei sale de deplasare", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului şi două pasagere ale acestuia au fost răniţi şi transportaţi la spital, aparent fără răni grave. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje ale Ambulanţei şi unul SMURD.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Accident Auto
Eu sant soferul din autoturism iar Politia din Salonta nu mi-a dat nici un document ca sa rezulte ca eu am circulat regulamentar si am fost tamponat de un autotren ca sa pot anunta asigurarea mea, iar acum trebuie sa-mi caut un Avocat care sa-mi scoata verbalul de constatare a accidentului pentru ca polizia zice ca la trimis la parchet este lagal ca eu sa nu fiu instintat deloc motivul politei ca eu am fost prezent fiind transportat de urgenta la spital si nu am putut semna verbalul Cine ma poate ajuta nr tel 07441588880
Postat 10 August 2013, 09:44 de toader
copil
Ce cauta un \\"copil\\" de 20 de ani la volanul unui TIR? Nu e o anumita varsta pt categoria C., 21 de ani cel putin...?
Postat 07 August 2013, 14:53 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON