URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Octombrie 2015, 09:55

Accident la ieşirea din Valea lui Mihai: o femeie a murit şi trei bărbaţi au fost răniţi

Accident la ieşirea din Valea lui Mihai: o femeie a murit şi trei bărbaţi au fost răniţi foto: ISU Crişana
Accident la ieşirea din Valea lui Mihai: o femeie a murit şi trei bărbaţi au fost răniţi foto: ISU Crişana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grav accident rutier s-a petrecut joi, la prima oră, pe DN 19, la ieşire din Valea lui Mihai spre Curtuişeni. O dubiţă şi un autoturism s-au ciocnit frontal, iar trei persoane au fost încarcerate între fiarele maşinii.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut în jurul orei 8, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana s-a deplasat acolo cu două echipaje de descarcerare din cadrul staţiilor de pompieri Săcueni şi Valea lui Mihai, cu două echipaje de prim ajutor calificat din cadrul aceloraşi subunităţi şi cu echipajul de terapie intensivă mobilă de la Oradea. De asemenea, a intervenit şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Marghita.

"În momentul sosirii la locul accidentului, pompierii au procedat la descarcerarea celor trei victime aflate în autoturismul avariat şi acordarea primului ajutor calificat, respectiv la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul uneia dintre victime, aflate în stop cardio-respirator", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, căpitan Camelia Roşca, pentru BIHOREANUL.

O oră mai târziu de la accident, medicii au fost nevoiţi să declare decesul femeii de 51 de ani, care se aflase în dreapta şoferului autoturismului.

Între timp, echipajele medicale au transportat la Spitalul Judeţean din Oradea trei bărbaţi, pe cei doi şoferi şi un alt pasager din autoturism. Fiecare au mai multe leziuni şi fracturi.

Din primele informaţii, vina accidentului o poartă şoferul autoturismului, care ar fi intrat într-o depăşire periculoasă, în condiţiile în care şoseaua era învăluită în ceaţă.

UPDATE:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei bihorene, Alina Dinu, accidentul a fost cauzat de şoferul autoturismului, un bărbat de 53 de ani din Curtuişeni, "s-a angajat în depăşirea neregulamentară a două autoturisme, pe timp de ceaţă, cu o vizibilitate sub 50 metri" şi s-a lovit frontal cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 42 de ani din Valea lui Mihai.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON