URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iulie 2016, 19:04

Accident cu 10 victime la Berechiu, după ce o maşină a intrat într-o căruţă

Accident cu 10 victime la Berechiu, după ce o maşină a intrat într-o căruţă foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zece persoane au ajuns sâmbătă dimineaţă la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 797, între localităţile bihorene Berechiu şi Cefa. O şoferiţă a vrut să facă o depăşire şi a acroşat o căruţă în care se aflau 8 persoane, între care şi o adolescentă de 14 ani însărcinată.

"O femeie de 25 de ani din Roit s-a angajat în depăşirea unui autoturism în faţa căruia se deplasa o căruţă condusă de un bărbat de 28 de ani din Sânicolau Român. Din sens opus a apărut un alt autovehicul, femeia a încercat să revină pe sensul ei de deplasare şi a acroşat din spate căruţa", a explicat BIHOREANULUI agentul principal Ioana Lascău, ofiţer de presă la Poliţia Bihor.

Impactul a fost violent, căruţa răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare. Atât ocupanţii acesteia, cât şi cei din autoturism au ajuns la spital pentru investigaţii.

"Toate cele 10 persoane implicate în accident au suferit traumatisme cranio-cerebrale cu risc mediu, fără pierderea stării de conştienţă, fracturi de membre superioare, contuzii abdominale şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea", a precizat dr. Narcisa Maghiar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

La faţa locului, mobilizarea de forţe a fost impresionantă. SAJ a deplasat 3 echipaje, dintre care două de tip C2, cu medic, şi un echipaj de tip B2, cu asistent, iar de la SMURD au fost trimise un echipaj de prim ajutor, dar şi autospeciala pentru transport victime multiple.

Dintre cele 10 persoane, 5 persoane au suferit răni mai serioase rămânând internate în spital: o femeie de 47 de ani din Toboliu şi încă una, de 23 de ani, din Tăşad, în stare gravă, iar un bărbat de 28 de ani şi doi adolescenţi, cu vârste de 14 şi 17 ani, din Sânicolau, au leziuni mai puţin severe.

"Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor concrete ale producerii accidentului", a mai spus ofiţerul de presă al Poţiei Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON