URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2015, 17:18

4,6 hectare de verdeaţă: Primăria amenajează parcuri în şanţul Cetăţii, zona Salca şi Liszt Ferenc (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria pregăteşte extinderea cu 4,5 hectare a suprafeţelor de parc din oraş. Până la sfârşitul anului, municipalitatea vrea să finalizeze parcul Arena, care va fi situat în zona dinspre strada Griviţei a şanţului Cetăţii, cea de-a doua etapă a Parcului Salca şi parcul Adona în vecinătatea zonei întubate a Pârâului Peţa din zona străzii Liszt Ferenc.

"Proiectele parcurilor Arena şi Salca II au fost realizate de arhitectul Ernest Pafka, unul pentru Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, iar celălalt pentru Administraţia Imobiliară Oradea, astfel încât finanţarea să se facă de la bugetul local şi prin fonduri puse la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

În cazul parcului Adona, municipalitatea mizează pe cofinanţare din partea unui partener privat, aşa cum s-a întâmplat anul trecut la amenajarea zonei verzi de vecinătatea străzilor Xenopol şi Oneştilor. Primăria vrea să finanţeze pregătirea terenului şi amenajarea aleilor, mobilarea zonei (de la montarea reţelelor de iluminat la achiziţia şi plantarea arborilor) urmând să revină firmei partenere.

Parc pentru Serbările Cetăţii

Cu o suprafaţă de 1,4 hectare, parcul din şanţul Cetăţii va purta numele Arena pentru că aici vor fi organizate pe viitor Serbările Cetăţii. "Va fi un parc urban în care se vor putea organiza, de câteva ori pe an, diferite evenimente. Am trimis spre avizare Comisiei Naţionale de Monumente două variante de proiect din care una cu un pod-belvedere, în partea dinspre strada Griviţei, de pe care să se poată filma evenimentele organizate în parc", a declarat arhitectul Ernest Pafka.

Potrivit arhitectului, podul-belvedere va fi construit din lemn şi aşezat pe piloni din cărămidă aparentă. Parcul va avea în centru un spaţiu în formă circulară în care va putea fi amplasată o scenă mobilă pentru organizarea de evenimente, un labirint medieval cu foişor în centru, un ţarc pentru cai şi ponei şi un spaţiu pentru defilări în costume medievale, lupte medievale, turniruri sau întreceri sportive. Valoarea investiţiei este estimată la 2,2 milioane lei.

Un deal de moloz

Gândit ca o completare firească a zonei amenajate anul trecut pe amplasamentul de lângă Lotus Center, Parcul Salca II va mobila o suprafaţă de 2,2 hectare din actualul spaţiu viran până în vecinătatea străzii Prieteniei, spre Seleuşului.

Amplasamentul va fi transformat într-o zonă verde, cu un pârâu artificial lung de 215 metri care se va deversa în lacul din zonă, o pergolă de circa 200 metri pe stâlpi din cărămidă aparentă şi arbori de dimensiuni ceva mai mari, pentru a asigura umbră orădenilor în zilele călduroase. Parcul va mai avea o mini-cascadă, trei locuri de joacă pentru copii şi un amfiteatru în aer liber dezvoltat în jurul unei scene circulare.

Soluţia aleasă pentru amenajarea amfiteatrului este una inedită. Pentru că de-a lungul timpului aici s-au depozitat deşeurile de moloz de la demolările din zonă, pentru a nu ridica inutil costul lucrării, estimată la 2,7 milioane lei, în loc să evacueze molozul, Primăria ia în calcul acoperirea lui cu un strat de pământ şi amenajarea unui mic deal.

"Orice parc trebuie să aibă şi altceva decât alei, bănci, locuri de joacă, fântâni arteziene sau toalete. Fiind într-o zonă de câmpie, un astfel deal ar fi ceva inedit", a spus Pafka.

Cu loc de joacă...

Ceva mai mic din punct de vedere a dimensiunilor, viitorul Parc Adona din strada Liszt Ferencz va ocupa circa un hectar şi va costa undeva la 270.000 lei. Viitoarea zonă verde va avea alei pietonale, sistem de iluminat public, sistem de irigaţie şi 19 bănci. În plus, dat fiind faptul că în zonă nu există locuri de joacă pentru copiii de la blocurile şi casele învecinate, municipalitatea intenţionează să amenajeze aici şi un teren de fotbal.

Din acelaşi motiv, Primăria vrea să amenajeze un spaţiu verde şi un mic loc de joacă în vecinătatea parcării supraterane din strada Tribunalului. Acesta va fi amplasat pe locul eliberat după demolarea cafenelei Kokoon pentru copiii care locuiesc în blocurile din vecinătate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
erata
el trebuia amenajat....
Postat 26 Ianuarie 2015, 19:32 de TDS
Noua nu ne pasa!
Din nou Primaria uita de parculetul din Cartierul EUROPA! E drept, el trebuia amenjata de catre dezvoltatorul IMPACT, conform contractului de asociere in participatiune 14.519/2004 dintre CLO si dezvoltator! Cum insa pe Filip si Groza i-a durut intr-insa iar pe Bolos nici macar acolo(din motive evidente), NIMENI nu a atentionat dezvoltatorul sa-si respecte obligatiile asumate. Se parea ca dupa 2008 o va face Bolojan. Doar se parea! Pentru ca ce sa vezi???!!!! MARE IMPACARE, MARE! In 2013! Bolojan si IMPACT AU CAZUT LA PACE.Deci, pa! Si e vorba doar despre un parculet minuscul! De ce trebuie Primaria sa-l faca? Pai daca nu a obligat dezvoltatorul sa-l faca, atunci hai pe banii contribuabilului! Pam pam!
Postat 26 Ianuarie 2015, 19:30 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON