URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iulie 2012, 22:18

"Săgeţi" împotriva lui Filip, Bot şi Ţîrle, la mitingul anti USL din Parcul Traian (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mitingul organizat de Asociaţia Noua Republică, la care a "achiesat" şi organizaţia PDL Bihor, a strâns, miercuri seară, în faţa Prefecturii cam 100 de persoane, membri sau simpatizanţi ai celor două organizaţii, dar şi simpli orădeni veniţi să manifeste împotriva USL şi mai cu seamă a prim ministrului Victor Ponta.

PDL-iştii au venit în frunte cu preşedintele interimar Ionel Avrigeanu, cu şeful PDL Oradea, Dorin Corcheş, şi consilierul local Adelina Coste, îmbrăcaţi în alb, culoarea purtată de PDL-işti la nivel central, în semn de "purificare" a clasei politice.

"Dincolo de apartenenţa politică sau de modul cum credem noi că trebuie să se desfăşoare lucrurile în această ţară, respectarea legislaţiei şi a Constituţiei trebuie făcută de fiecare cetăţean, inclusiv de parlamentari", a spus Avrigeanu, precizând că se află la protest ca simplu cetăţean, nu ca lider de partid. "Aici nu e o acţiune de partid, ca urmare nu sunt semnele partidului, ci e o acţiune civică organizată de Noua Republică", a explicat el.

Trădarea se răsplăteşte

În luarea sa de cuvânt, scriitorul Traian Ştef, liderul filialei judeţene a Asociaţiei "Noua Republică", a condamnat acţiunile USL de suspendare a preşedintelui Băsescu, de limitare a puterii unor instituţii precum Curtea Constituţională sau de trecere a Institutului Cultural Român din subordinea Preşdinţiei în cea a Parlamentului. Dar, pe lângă afirmaţii precum aceea că "actuala putere ignoră legile, le stâlceşte şi goleşte de sens instituţii", ducând "în derizoriu conceptul de stat de drept", Traian Ştef s-a legat şi de USL-iştii locali.

"Numai la noi puterea s-a îmbogăţit prin trădări. La noi, trădarea se răsplăteşte, nu se pedepseşte. Oare domnul Filip (senatorul Petru Filip, fostul preşedinte al PDL Bihor -n.r.) i-a întrebat pe alegătorii săi dacă să treacă la PSD? Oare domnul Bot (deputatul Octavian Bot care a trecut de la PDL la PNL- n.r.) şi-a întrebat alegătorii dacă sunt de acord să schimbe partidul?", a întrebat retoric Ştef.

avrigeanu, bradu, stef.jpgScriitorul nu s-a lăsat şi a dat o "săgeată" şi înspre PDL, dar având grijă să nu-i calce tare pe bătături pe reprezentanţii partidului. "PDL şi-a întrebat alegătorii când a decis să candideze la Consiliul Judeţean Radu Ţîrle? Sunt aici membri ai PDL, sperăm să nu-i supărăm...", a spus Ştef, care, de altfel, a dat mai apoi mâna cu cei pe care i-a criticat.

Un alt protestatar care a luat cuvântul a încercat să animeze spiritele, dar fără mare succes. "Spunem nu suspendării preşedintelui! Suntem sătui de abuzurile din România! Suntem sătui să vedem cum urcă cursul şi ratele la bancă. Ruşine!", a strigat omul, îndemnându-i şi pe ceilalţi să scandeze. Din când în când vocile din mulţime îl urmau sau îl aprobau, dar fără însufleţire.

Noi suntem golani...

Pe de altă parte, mitingul din Parcul Traian a fost unul organizat şi civilizat. Oamenii au venit cu tricouri sau afişe cu inscripţii gen "Mai e cineva aici?" (mai ales membrii de la Noua Republică), "Plagiat numele tău Poanta", "Ponta cu P de la plagiat" sau "După 22 de ani, ne forţaţi să fim din nou GOLANI". De altfel, protestatarii au adus cu ei şi două boxe în care pe tot parcursul mitingului au răsunat, pe lângă imnul Asociaţiei Noua Republică, şi "Imnul Golanior" al lui Vali Sterian, dar şi alte piese rock vechi "care amintesc de golanii din anii ‘90", după cum a explicat un protestatar.

Inedit a fost că, pe lângă adulţi, la manifestare au fost şi mai mulţi copii, care purtau şi ei afişe gen "Eu am cei 7 ani de acasă, eu nu mint, eu nu trădez ţara şi neamul românesc" ori "Vreau un model sănătos, copy paste-ul nu-mi este de folos".

pensionar teodor manea.jpgCa o ironie, la manifestare a participat şi un pesionar, Teodor Manea (foto), care a purtat un tricou pe care scria "CetăţeaNU' suspendat". "Îl am de la primul referendum, din 2007. Mi l-a dat domnul Petru Filip, care acum nu mai e de partea asta, şi l-am păstrat. Îl port pentru că mi-a adus noroc şi sper să-mi mai aducă. Să-i fie ruşine (lui Filip - n.r) că e un trădător. Eu sunt cetăţean simplu, pensionar, dar n-am trădat", a spus Manea, arătându-i obrazul fostului primar al Oradiei.

Oamenii au început să plece în jurul orei 21, după discursuri, cu promisiunea că vor reveni în ziua următoare, joi seară, tot de la ora 20. În acelaşi loc, cu acelaşi scop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
33 Comentarii
niste cretini basisti
s-au adunat toti cretinii si handicapatii, sa il sustina pe jigodia de basescu!!!
Postat 05 Octombrie 2012, 16:05 de we
ce-si face omul cu mana lui
Binele si fericirea pe care a simtit-o poporul sa fie in casele celor ce-l sustin . Viitorul acestei tari sa fie si viitorul copiilor lor. Bunastarea acestei tari sa sa fie si bunastarea familiilor lor.
Postat 13 Iulie 2012, 14:02 de eva
ptr. anonymus
ghilea a construit si sediul politiei judetene bihor in timp ce era prefect, iar popa nici in prezent nu poate justifica cateva sute de mii de lei (noi) , asa cum a stabilit auditul.curtea politiei municipale oradea a costat....cca 3.280.000 lei. ce spuneti?
Postat 13 Iulie 2012, 13:33 de nelu
De ce DA la referendum?
PE EL VREA PD-L SĂ ÎL MENŢINEM ÎN FUNCŢIE? “N-am minţit niciodată” “Cât era de agresivă ţiganca asta împuţită” “Sunt perfect, doamnă!” “Dacă te întinzi pe birou îţi arăt cum se face primul ajutor” “Trebuie să pui patru cuburi de gheaţă şi whisky atât cât să plutească cuburile. Aşa trebuie să bei! Asta e diferenţa dintre unul care ştie să bea şi unul care bea ca prostul” “Nu am nimic de schimbat la comportamentul meu de până în prezent” “Şcoala româneasca produce tâmpiţi” “20 la sută dintre români sunt homosexuali” “Chiar dacă USL câştigă alegerile din noiembrie, nu am să le dau mandatul de prim ministru” “Măi păsărică, n-ai şi tu altă treabă?” “Nu ţi-am furat telefonul, ţi l-am confiscat” “Voi fi preşedintele tuturor românilor, indiferent de opţiune” “Statul nu poate răspunde pentru fiecare cetăţean” “Tăierea salariilor pentru tot aparatul bugetar, cu 25 la sută” “Criza economică este numai la televizor” “Am vrut să-l bat pe profesorul de liceu când mi-a zis că fiica mea cea mică nu poate trece clasa” “Doctorul Yassin, beneficiarul cinstit al averii lui Omar Hayssam” “Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre mine, întrebaţi-l pe domnul general SRI VS, vă spune el totul” ” Aţi colaborat cu Securitatea? Răspuns : Eu nu am făcut poliţie politică.” Şi cea mai josnică, incalificabilă, frază rostită de acest individ: În timp ce Dl Antonescu îşi ducea fetiţa la grădiniţă, soţia acestuia, sfâşiată de durerile unei metastaze, şi-a pus capăt zilelor. În 2009, în cadrul unei discuţii despre tipul de femeie susţinut şi promovat de Traian Băsescu, preşedintele României l-a atacat nepermis pe contracandidatul său, spunându-i : "Greşiţi în abordarea dumneavoastră şi decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă, le respectă. Un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic ăn care să-ţi lase soţia singură să ajungă în situaţii dificile".
Postat 13 Iulie 2012, 09:24 de Cetatean cu memorie
Prostie fara margini la romani
Deci cat de tampit trebuie sa fie un om in toate facultatile mintale ca sa il mai sustina pe Basescu la conducerea acestei tari, dupa ce a distrus totul, a furat totul, ne-a vandut tara strainilor, ne-a umilit, ne-a saracit, ne-a dezbinat si lista mea poate continua. Iar daca oamenii sunt orbi si au uitat prin ce au trecut cu Basescu in ultimii 8 ani, din partea mea inseamna ca romanii isi merita soarta asta mizerabila cu varf si indesat, cu asta am spus totul. JOS tiranul de Basescu!!!
Postat 12 Iulie 2012, 22:04 de Raven 26
Tradare ,dar o cam stim si noi, stimabile Stef
Mai baieti cu ochi albastri din partidul lui MRU , va dau un sfat prietenesc sa nu mai iesiti pe la demonstratii ca va deconspirati ...iar daca va pretindeti inteligenti nu pariati pe gloabe ca Stef care pana nu demult se plangea ca securitatea l-a schimbat din functia de director de biblioteca din cauza prieteniei lui prea stranse cu udemeristele de acolo
Postat 12 Iulie 2012, 22:00 de "Guvernatoru"
”Epoca portocalie.” Ep. ” Pionierii ”portocalii” de astăzi, activiștii tip UTC de mâine?
I. "Numai la noi puterea s-a îmbogăţit prin trădări. La noi, trădarea se răsplăteşte, nu se pedepseşte...” – Traian Ştef. 1. Despre parlamentarii ”trădători” din UNPR de ce nu aţi amintit cineva? II. ”În România noastră nu se va plagia!” – pionier ”portocaliu”. 1. Acest lucru l-aţi comunicat şi distinselor dne: Udrea, Koveşi, Andreea Paul Vass ş.a.? III. Tovarăşi din fosta guvernare, pornind de la modele ca tineretul hitlerist/stalinist: Pe când militanţi şi din categoria ”Şoimii patriei”, varianta ”portocalie”? Nomenclaturiştii UTC Boc şi MRU ştiu de ce! IV. În loc de unele concluzii: Tov. politruci nu îi mai implicaţi pe copii în jocurile vostre politice ...”curate”! Nu îi murdăriţi (inclusiv moral) şi pe ei.
Postat 12 Iulie 2012, 21:39 de stefan
asa da avrigeanu...
Dupa cate-mi aduc eu aminte din istoria politica locala ,Bot ti-a facut numai bine, asa ca merita sa-l scuipi acum.....bravo avrigeanule...mare caracter....
Postat 12 Iulie 2012, 20:02 de dodel
DA
astia vin acuma sa vorbeasca de democratie de respectarea legi basescu de faptul ca e singurul care a aparat justitia din Romania ati fost 8 ani la putere ati demostrat tot ce puteti acum vin alti valea la REVEDERE CHIAR NU INTELEGETI CA LUMEA NU VA MAI VREA mai bine purtau tricouri negre in semn de doliu pentru defunctul pdl si pentru reilcva basescu votati DA cu toata increderea e al 12 lea ceas TREZITIVA ODATA SAU NE MERITAM SOARTA ROMANI HOTARESC
Postat 12 Iulie 2012, 17:36 de CETATEANUL
full de prosti cu dame de consum
Parlamentarii liberali bihoreni Petru Filip si Octavian Bot au adresat colegei lor de partid PNL senatoarei Placinta, o chemare la intrecere politica cu grupul parlamentar PSD "Voicu-Penitenciar" +" Voiculescu-Penal". Astfel acestia au pus un pariu pe bijuteriile in valoare de 250.000 Euro mostenite de Dana Nastase de la Matusa Tamara, cum ca vor reusi primii, la jocul de poker din seara asta, sa il determine pe presedintele interimar Antonescu sa semneze gratierea lui Bombonel!
Postat 12 Iulie 2012, 15:19 de Zgonea Calimente
uite cine vorbeste .....
iar ptr @beniamin, ca sa stii nu a fost "deturnat in favoarea PDL" ci s-a creat o asociere , iar aceasta asociere este in FAVOAREA democratiei, prietene, crede-ma !
Postat 12 Iulie 2012, 14:28 de Floricita Ingrozita
uite cine vorbeste .....
mey @ Carp III ,probabil esti o editie mai noua, caCarp 1 sau caCarp 2, dar oricate imbunatatiri ti se vor aduce, tot nu vei fi mai performant ca...ca...ca...., si nu m-a apucat balbaiala ci taman constat ca ....cacofonia cu ca....ca ti se potriveste total
Postat 12 Iulie 2012, 14:25 de Floricita Ingrozita
sa punem mana pe coasa!
"Votati" ciuma rosie: Ponta-PSD! "Votati" uzurpatorii liberalismului Bratienilor: Antonescu-PNL! "Traiasca" traficul de influenta si subordonarea justitiei de catre Senatorul Voicu-PSD! "Alegeti" partidul monarhist PSD, cel care prin Ion Iliescu il expulza a doua oara dupa Dr. Petru Groza pe Rege din Romania in anii '90! "Traiasca Tara lui Toni Grebla!"
Postat 12 Iulie 2012, 12:42 de Daciana Sarbu
Conservare si reproducere
In sfarsit PD-ul i-a puiat un nepot FSN-ului!Pt ca atat strabunicul(PCR) cat si bunicul(FSN) si taticul(PD) sunt la origini antimonarhiste,nepotul nu se putea numi altfel decat noua REPUBLICA.
Postat 12 Iulie 2012, 11:20 de Claudia
Participant
Am participat la miting, eu neavand apartenenta politica, initial am crezut ca nu va fi deturnat in favoarea PDL, dar din pacate asta s-a intamplat. Organizatorii, (PNR- Noua Republica) nu s-a delimitat de PDL-ul local, care bine se stie ca in timp ce BOC isi sacrifica la Guvern cariera politica, ei in filialele judetene si la Prefecturi furau de rupeau.(in Bihor ca pe nicaieri). Auzeam membrii PDL, foarte suparati ca nu iese lumea in strada. Dupa cum se vede si din comentarii, societatea civila este impotriva PDL-ului local si a celor ce se alatura lor. Dorinta mea a fost sa-i intreb pe cei \"albi de la PDL, daca nu au macar acum sentimentul de vinovatie ca nu au facut nimic pentru acest judet si sa le spun ca alb sa imbrace dupa ce scapa de vedetele incompetente si arogante si de restul profitorilor de partid. Basescu nu are nevoie de sustinerea coruptilor si incompetentilor din PDL Bihor. Nu am fost lasat sa vorbesc ca nu cumva sa-i supar, si ca mitingul nu poate fi transformat in \"atac la persoane\" si ca este un miting pentru democratie. Parerea mea, este ca acest miting penibil a fost un fel de spalare pe maini, de genul: vezi Base si noi te ajutam.
Postat 12 Iulie 2012, 10:53 de Beniamin
asta sunt PDL isti
Membru important al PDL, Dorel Luca a dovedit că ştie să mulţumească partidului care l-a promovat în funcţie, chiar şi cu riscul propriei libertăţi. BIHOREANUL (facsimil) a relatat că în decembrie 2009, în campania pentru alegerile prezidenţiale, însoţit de directorul Şcolii Generale din Brusturi, Andrei Tudorescu, şi de şeful Agenţiei de Protecţia Mediului, Călin Mocan (şi aceştia membri PDL), Luca a descins la şcoala din comună să-l "prelucreze" pe profesorul Cristian Hebriştean, care îndrăznise să dea note mici unor copii ai căror părinţi erau membri ori simpatizanţi ai partidului. În finalul discuţiei, Luca i-a cerut profesorului ca, dacă nu vrea "să-şi piardă pita", din notele de 3 date odraslelor de PDL-işti să facă note de 8, dar şi să promită că va vota cu Traian Băsescu. Întregul episod a fost înregistrat cu telefonul mobil de dascălul şantajat, astfel că Parchetul Aleşd le-a întocmit dosar penal lui Tudorescu şi lui Luca, pentru "împiedicarea exercitării libere a dreptului de vot". În mai 2010, însă, ancheta a fost clasată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că înregistrarea şantajului nu fusese realizată cu acordul judecătorilor. Ca şi cum, când mergea la şantaj, Luca ar fi avut interesul să-i anunţe pe magistraţi ca să-i poată face un flagrant în spiritul şi litera legii...
Postat 12 Iulie 2012, 10:53 de trist
stati la distanta de mine, c-am spume la gura!
Sa vina Ponta cu pomenile promise de opozitia guvernului Boc! Sa puna capat Ponta intelegerilor cu FMI si sa dea salarii duble, pensii triple si cadori cvadruple! Sa terminam cu munca si economisirea, sa inceapa bairamul pe bani de imprumut! Ce, la greci nu le-au sters nemtii jumate din datorii ca sa nu moara? Atunci de ce sa nu ne bage Ponta si pe noi in "moarte clinica" pana termina Voiculescu de furat tot ce a mai ramas? Traiasca socializmul de tip Ponta-Antonescu-Voiculescu, cheia falimentului poporului roman si a imbogatirii ciocoilor PSD dupa modelul adrian Nastase! Ura!
Postat 12 Iulie 2012, 10:34 de Norica Nicolai
pensionarul
Ala batranu, pensionarul lu peste... tie nu TI-AU TAIAT ASTIA DIN PENSIE?? Aaaa, esti pensionar militar si ti-a crescut ???? Cand la 5 mil. le-au fost taiate pensiile, cand la mamici li s-a taiat indemnizatia, la fel ca la minori, la handicapati,la someri. TU AI TUPEUL SA VII AICI SI SA FACI LOBY PENTRU UN MINCINOS???Maaa, poate ne intalnim prin oras..
Postat 12 Iulie 2012, 10:10 de oarecare
jos secu!
s-au strans 100 de manipulati de securitate. astia urla jos comunismul. vai de capul lor!
Postat 12 Iulie 2012, 09:37 de sing
jos orice samanta de PDL ist, Blaga plagiator !
oooooooooooooo nu ma faceti sa rad sunt vechii PDL isti :)))) lasati sa protesteze pana incaruntesc ca oricum nun mai vrem PDL , hai VICTOR PONTA si CRIN ANTONESCU faceti o Romanie noua si curata fara taxe , inchisori si BISERICI INUTILE .NU MAI INCURAJATI HOTIA Construiti : scoli, gradinite si LOCUINTE TINERILOR.
Postat 12 Iulie 2012, 09:26 de jos PDL!
lingai din USL uniti-va
"Ciuma rosie" a ajuns la Bruxelles sub chipul de Mickey Mouse-Ponta. Azi dupa inca o zi de mustruluiala primita de la prietenii socialisti, Ponta se va intoarce la Bucuresti stupefiat ca nimeni nu-l aproba, ca nimeni nu intelege faptul ca el a respectat legile tarii (dupa ce le-a siluit anterior!). Iata dovada vie a faptului ca se poate totdeauna sa fie mai rau: dupa Videanu, Falca, Anastase si Udrea au navalit Toni Grebla, Antonescu, Ponta, Ghise, Sova si toate clonele lor lacome si agramate! Nesimtirea acestui plagiator ordinar nu are limite cand isi permite ironii ieftine si mitocanii la adresa lui Merkel si a celor care se pronunta pentru convocarea unei sedinte extraordinare referitoare la situatia Romaniei a Consiliului European. Ponta se lacomeste din prima zi de premier la Mercedes-gratis (ecologic!), dar injura Cancelarul Germaniei. Ponta vrea intalnire la Bruxelles cu poza cat mai aproape de Merkel, dar scoate limba la cei care-i atrag atentia ca nu are voie sa-si dea jos pantalonii in Parlamentul Europei! Rusine Ion Iliescu, ai crescut inca o generatie de imbecili sub supravegherea lui Dan Voiculescu!
Postat 12 Iulie 2012, 09:17 de Victor Ciutacu
@Romani la vot
Nu toti romanii sunt bugetari corupti. Intradevar nu toti romanii sunt fraieri, asa ca s-au saturat sa plateasca taxe si impozite pt. ca ceiu corupti de la stat sa aiba venituri mari.LA MUNCA PUTORILOR.
Postat 12 Iulie 2012, 09:10 de Dan
:)))))))))))
Astia sunteti toti? De fapt la cate voturi aveti pe Oradea inca ati fost multi :)))))
Postat 12 Iulie 2012, 09:08 de Vladimir
Romani, la vot!
Ce-am fost si ce-am ajuns! Cei care ne-au umilit si batjocorit ies in strada sa apere democratia! Nu cred ca romanii sunt atat de fraieri ca sa mai greseasca si in 29 iulie!
Postat 12 Iulie 2012, 05:40 de Apolitic.
9 republica
nu pot sa nu imi amintesc ca partiduletzul asta (noua republica) a fost inregistrat la OSIM de ioana basescu. singura membra a familiei basescu care produce bani (notar la Paunesti, judetzul Vrancea). bravo, traian stef, ia de la basescu
Postat 11 Iulie 2012, 23:36 de mihail neamtu
Covrigi
Vi-a dat băse nişte covrigi ca să ieşiţi în stradă?
Postat 11 Iulie 2012, 23:09 de Mitica de la brutari
ALBUL
ALBUL SAU CREMUL VA FACE MAI UMFLATI, MAI OAMENI !!!!!!! SAU FOLOSITI NONCULOAREA ALB CA E VARA SI FACE BINE LA CANICULA, PARDON, CALIGULA !!!!!!!!!!! MAI SLABITI SI VOI, SPRE SANATATEA DVS SI CAT MAI PUTINE COMPENSATE DIN SISTEMUL MEDICAL !!!!!!! HAI, NOROC!!!!!!!!!
Postat 11 Iulie 2012, 23:05 de A
Imbecili patentati
Rau ati ajuns ! Sa aduceti si copii, ca sa fiti mai multi...patetici, ordinari, smintiti si fara scrupule! Sinteti ca si niste hiene jigarite, care mai tinjesc dupa firmiturile lasate in urma de nesatuii de la \"centru\".
Postat 11 Iulie 2012, 22:59 de doctor
Nu golani DA prostanaci
Sinteti aburiti de voporii de alcool a lu' chioru' !!! Nu mai judecati nici cit s.lazaroiu, psihopatul ala nemernic si ****!
Postat 11 Iulie 2012, 22:50 de doctor
camuflatii
toata floarea cea vestita a pdl-ului din oradea. astia sunt cinstitii lui basescu? hm, ma asteptam sa vina si ghilea, prefectul constructor de sali de sport, sa ne dea lectii de moralitate. iar lui stef sa-i dea o bere, iar stef lui ghilea un autograf
Postat 11 Iulie 2012, 22:49 de anonymous
la rahova se indreapta Ponta
@Carp III...merge pe un pariu ca mai repede ajunge Plagiatorul la Rahova? Cu tot cu gasca lui de tovarasi hoti din USL?
Postat 11 Iulie 2012, 22:48 de plagiator
Penibili!
Se vede clar ca pinguinii din pdl impinge lumea de la spate pentru o haleala sau ceva.In rest pensionari si copii complexati care nu mai stiu de ce sa se lege.Vezi Doamne ,copy paste.Penibili.Cand revine Base cu ai lui va luati iar ciolanul?
Postat 11 Iulie 2012, 22:40 de Tase
După 22 de ani, ne forţaţi să fim din niu GOLANI"
Nu vă forţează nimeni, în afară de Băsescu, Boc, Udrea, Blaga, Videanu, etc. Iar dacă mai faceţi multe adunări din astea, sigur îl duceţi pe Băsescu direct pe vaporul cu care va trebui să părăsească naţia. De vaporul Rahova aţi auzit ?
Postat 11 Iulie 2012, 22:35 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON