URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2015, 14:06

Universitatea din Oradea şi-a premiat cei mai harnici profesori şi studenţi (FOTO)

Universitatea din Oradea şi-a premiat cei mai harnici profesori şi studenţi (FOTO) Conferenţiarul Georgeta Gavriş (foto), de la Facultatea de Ştiinţe, a fost premiată de conducerea Universităţii pentru trei brevete obţinute în 2014

La Universitatea din Oradea a debutat, marţi, cea de-a 26-a ediţie a Săptămânii Ştiinţifice, manifestare menită să scoată în evidenţă rezultatele cercetării universitarilor orădeni.

La festivitate, alături de rectorul Constantin Bungău, preşedintele Senatului universitar Sorin Curilă, şi prorectorul Eugen Macocian, au fost prefectul Claudiu Pop, preşedintele CJ Bihor Cornel Popa şi viceprimarul orădean Huszar Istvan. Invitat de onoare al evenimentului a fost acadmicianul Emil Burzo, preşedintele filialei Cluj Napoca a Academiei Române şi, totodată, Doctor Honoris Causa al Universităţii orădene.

În discursurile lor, oficialităţile locale şi-au exprimat respectul faţă de instituţia Universităţii, în timp ce preşedintele legislativului universitar le-a spus colegilor săi că cercetarea orădeană trebuie să aibă un scop clar. „Centrele noastre de cercetare trebuie să îşi armonizeze planurile cu strategia naţională. (...) Esenţial este ca impactul cercetării să se regăsească în domeniul aplicabilităţii”, a spus Sorin Curilă.

Punctul culminant al manifestării a fost premierea simbolică a cinci cadre didactice cu rezultate deosebite în cercetare şi 25 de studenţi merituoşi. Din rândul profesorilor, laureaţi au fost Vesselenyi Tiberiu (pentru realizarea unui centru de cercetare pentru materiale smart la scară nanometrică), Ioan Horga (pentru cărţi şi capitole ştiinţifice publicate la edituri internaţionale), Gavriş Georgeta (pentru 3 brevete obţinute în 2014 şi 11 în întreaga carieră universitară), Sergiu Bălţătescu şi Cătălin Paşcu Moca (ambii pentru articole ştiinţifice publicate în reviste ISI).

Moca a fost laureat al acestor premii simbolice şi la ediţia de anul trecut, când meritul său cel mare a fost publicarea unui articol de specialitate în revista Nature Physics, parte a prestigiosului trust britanic Nature. Marţi, Moca a fost premiat în lipsă, însă prorectorul Macocian a anunţat că fizicianul a bifat o reuşită şi mai mare, fiind anunţat în urmă cu două săptămâni că i se va publica un articol şi în revista-mamă, Nature.

Din rândul studenţilor premiaţi, 20 sunt cei care au obţinut în semestrul I al acestui an universitar bursele de merit acordate de Universitatea din Oradea pentru rezultate deosebite obţinute la manifestări ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive, iar 5 au fost fruntaşi la concursuri ori olimpiade dedicate studenţilor.

Citiţi pe această temă şi articolul "Exportatorul de prestigiu: Un cercetător al Universităţii din Oradea, printre fizicienii consacraţi ai lumii"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON