URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Aprilie 2015, 12:19

La admiterea la facultate, cele mai multe locuri bugetate vor avea specializările de medicină şi de inginerie

La Universitatea din Oradea se fac pregătiri pentru admiterea din vară. Senatul universitar a distribuit, în şedinţa de luni, locurile bugetate pentru următorul an universitar. În total, pentru anul universitar 2015-2016, Universitatea din Oradea are disponibile, la studii de licenţă, 6.237 de locuri, din care 1.589 bugetate.

Cele mai multe locuri fără taxă vor avea, ca şi la admiterea de anul trecut, specializările de licenţă ale Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi cele inginereşti.

Mai precis, la FMF Oradea, din cele 485 de locuri care vor fi scoase la concurs, 195 sunt bugetate. La Departamentul de Inginerie şi management, din cele 290 de locuri disponibile la cinci specializări, 80 vor fi fără taxă. De asemenea, la Inginerie industrială, din cele 155 de locuri pentru viitorii studenţi, 62 vor fi bugetate.

Mai puţine locuri fără taxă au specializările Facultăţii de Ştiinţe Economice. De pildă, în domeniul Administrarea Afacerilor, din 170 de locuri disponibile, doar 18 sunt bugetate, iar din cele 200 de locuri de la Economie şi afaceri internaţionale, 36 sunt bugetate.

La studii de masterat, Universitatea va scoate la concurs 3.671 de locuri, din care 765 fără taxă. Cele mai multe dintre acestea, 52 la număr, vor fi din domeniul Inginerie şi Management, alte 45 vor fi disponibile la Filologie, în timp ce Medicina va avea 39 de locuri bugetate pentru masterate.

Pe de altă parte, în aceeaşi şedinţă, senatorii universitari au aprobat lichidarea specializării Geografia Mediului, de la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport, o specializare ce nu avea căutare printre studenţi.

Citeşte pe această temă şi articolul „Universitatea din Oradea a primit în plus 35 de locuri bugetate”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON