URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 August 2016, 11:45

Aproape 4.000 de candidaţi înscrişi în facultăţile orădene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea a încheiat etapa înscrierilor în cadrul admiterii de vară. La studii universitare de licenţă au fost declaraţi admişi 3.915 de candidaţi, iar la masterat alţi 1.247.

Candidaţii sunt cu mult mai puţini decât numărul locurilor scoase la concurs de cele 15 facultăţi orădene: 5.937 de locuri la licenţă, din care 1.554 bugetate, şi 3.591 de locuri la masterat, din care 731 fără taxă. De asemenea, numărul viitorilor studenţi s-ar putea să fie şi mai mic, întrucât tinerii declaraţi admişi mai trebuie să şi confirme locurile.

Medicina, în top

Potrivit datelor prezentate pe site-ul Universităţii, cei mai mulţi candidaţi admişi sunt la Facultatea de Medicină şi Farmacie, 1.531 la număr. Pe locul doi în acest clasament este Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, cu 373 de înscrişi, urmată apoi de cea de Ştiinţe Economice, cu 292 de înscrişi.

La Facultatea de Geografie, Turism şi Sport sunt 268 de înscrişi, la Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei 261, la Protecţia Mediului 245, la Drept 177, iar la Ştiinţe 170.

Mai puţin atractive pentru viitorii studenţi sunt facultăţile de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, cu 160 de înscrişi, Inginerie Managerială şi Tehnologică cu 140, Construcţii, Cadastru şi Arhitectură cu 83 de înscrişi, Litere cu 81 de candidaţi admişi şi Arte cu 66.

Cel mai puţin căutate au fost, ca şi în anul precedent, facultăţile de Inginerie Energetică şi Management Industrial şi de Teologie, fiecare cu câte 34 de admişi.

Date provizorii

La studii de masterat, cei mai mulţi admişi sunt la Facultatea de Protecţia Mediului, 184 la număr, urmată de Socio-Umane (141), Ştiinţe Economice (138) şi IETI (121).

Facultatea de Geografie, Turism şi Sport are admişi 115 masteranzi, cea de IMT 106, iar cea de Drept 102. Restul facultăţilor au fiecare sub o sută de candidaţi admişi la masterat: IRISPSC 85, Ştiinţe 81, Arte 19, Litere 56, IEMI 40, Construcţii, Cadastru şi Arhitectură 30 şi Teologie 29.

Pentru a deveni studenţi, respectiv masteranzi, toţi candidaţii declaraţi admişi trebuie să se şi înmatriculeze. Termenul limită diferă la fiecare facultate în parte, dar nu este mai târziu de 5 august. Taxa de confirmare este de 100 lei.

Taxa de înmatriculare poate fi achitată la casieria centrală a Universităţii din Oradea sau prin cont bancar la orice sucursala a Băncii Transilvania – RO71BTRL00501202782511XX, unde se va preciza numele instituţiei, numele şi prenumele candidatului declarat admis, codul numeric personal, facultatea, programul de studiu, an de studiu/an universitar, forma de învăţământ, categoria taxei. După plata taxei, candidaţii vor prezenta chitanţele la secretariatul facultăţii la care au fost admişi.

Rezultatele finale ale admiterii de vară la Uniersitatea din Oradea vor fi cunoscute la finalul săptămânii.

Citeşte pe această temă şi articolul "Şcoală pentru profi: Universitatea din Oradea oferă specializări pe care nu le vor nici tinerii, nici angajatorii"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
dorinta
Cei din Universitatea din Oradea cred ca sunt foarte impliniti vazand acest articol:). Sunt curios cati din cei inscriso vor realiza in ce s-au bagat si plus de asta cat vor suporta oare "profesionalismul"de care a dat si da dovada Universitatea din Oradea zilnic ?!
Postat 03 August 2016, 12:03 de douazecidezamagiti
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON