URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Noiembrie 2016, 19:20

Absurdităţi a la Sorbonica: Lectorul Maci reclamă că a fost plimbat o lună la Biroul Resurse Umane, pentru o banală adeverinţă de vechime

Birocraţia excesivă şi obtuzitatea funcţionarilor din Universitate l-au determinat pe lectorul Mihai Maci să facă o sesizare Senatului instituţiei, arătând cum a fost plimbat, timp de o lună, de cinci ori la Biroul Resurse Umane, pentru a obţine o banală adeverinţă de vechime.

Epopeea unei adeverinţe

Potrivit sesizării transmise forului legislativ al Universităţii, lectorul de la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene arată că a fost invitat să ţină ore la Univeristatea Babeş-Bolyai, motiv pentru care, la începutul anului universitar, a depus la Senat o cerere pentru a primi acceptul să predea în afara campusului orădean, aşa cum Legea Educaţiei prevede.

Între timp, Universitatea din Cluj i-a cerut o adeverinţă de vechime, necesară pentru a-l putea încadra ca profesor asociat şi pentru a-l putea plăti, în regim de plata cu ora. Când s-a dus la Biroul Resurse Umane al Universităţii din Oradea să-şi ceară adeverinţa, de altfel un act banal, Maci a avut prima surpriză: i s-a cerut să aştepte până când Senatul îşi dă acordul să predea la Cluj. "Am considerat că acest răspuns este îndreptăţit şi am aşteptat", arată lectorul.

Ulterior, cu hotărârea de Senat primită chiar de la preşedintele Sorin Curilă, Maci s-a dus la acelaşi birou. A doua surpriză: uşa era închisă! "Uşa era închisă (pe dinlăuntru), întrucât se lucra (poate mă înşel la număr) la "legea 84" şi era anunţat un program fără măsură comună cu programul meu", spune Maci. Ulterior, lectorul a aflat că ar fi trebuit să primească un mail prin care era anunţat că Biroul Resurse Umane şi-a redus programul cu publicul, dar, susţine el, acest mail nu l-a primit.

Azi nu...

După câteva zile, s-a dus iar la acelaşi birou. De data aceasta, l-a găsit deschis, dar tot nu şi-a putut rezolva problema. Funcţionarele de acolo i-au cerut hotărârea de Senat tipărită, pe care de data aceasta lectorul n-o avea la el, dar le-a indicat pagina de internet a Universităţii unde aceasta poate fi consultată, toate hotărârile Senatului fiind de altfel postate pe site-ul instituţiei.

"Am insistat şi s-a găsit pe site-ul Senatului, dar – mi s-a spus – trebuie să fac o cerere pentru a mi se elibera adeverinţa în cauză. Am întrebat dacă solicitarea mea, în persoană, nu e suficientă. Mi s-a răspuns că nu şi trebuie să fac cererea şi, apoi, a doua zi o pot lua de la registratură. Toate acestea pentru o simplă adeverinţă de vechime!", povesteşte Maci. Aşadar, pentru un act care în mod firesc şi eficient ar trebui eliberat pe loc, funcţionarele l-au făcut să treacă de cinci ori pe la Biroul Resurse Umane într-o singură lună.

"Peste o lună de zile, cinci paşi procedurali şi tot cinci drumuri în administraţie. Încă o dată: pentru o simplă adeverinţă de vechime! Deranjată de impacienţa mea, doamna care conduce Serviciul de Resurse Umane (îmi cer scuze, nu-i ştiu numele) mi-a explicat că dânşii au foarte mult de lucru şi că "acestea sunt procedurile"", mai scrie Maci, în sesizarea transmisă Senatului.

Cum sunt trataţi studenţii?

Lectorul, care şi în alte rânduri a reclamat birocraţia excesivă din sistemul de educaţie, arătând cum dascălii pierd timpul scriind pagini întregi de rapoarte şi raportări, mai arată în sesizare că universităţile nu sunt maşinării de procesat hârtii, iar serviciul Resurse Umane, ca şi altele tehnice ale instituţiei, ar trebui să aibă publicul în centrul atenţiei.

"Mi s-a întâmplat adesea să mi se spună – fie de studenţi, fie de cunoscuţi care au avut de-a face cu Universitatea din Oradea – că au nimerit în faţa unor uşi închise sau că au fost daţi afară de personalul ocupat cu treburi urgente", scrie Maci, arătând că, dacă un cadru didactic umblă o lună pentru "o amărâtă de adeverinţă", "e uşor să ne dăm seama cum sunt trataţi nişte copii de 18 ani şi părinţii lor veniţi din rural".

Maci mai arată că "procedurile" ar trebui să uşureze activitatea din Universitate, nu să o încurce, dar şi că obţinerea unei adeverinţe banale pare o activitate la fel de complexă, în termeni de cheltuieli de resurse şi energie umană, ca şi elaborarea bugetului anual al Universităţii.

Jos cenzura!

În finalul aceleiaşi sesizări, Maci mai atrage atenţia şi asupra unei alte probleme întâlnită recent. Mai precis, despre faptul că studenţii care administrau grupul de Facebook "Universitatea din Oradea" au fost somaţi de prorectorul Ligia Burtă să schimbe denumirea, întrucât nu au acordul conducerii pentru a folosi numele instituţiei.

În acest context, Maci s-a "autodenunţat", arătând că el, la rândul său, a fost în licee şi a vorbit despre Universitatea din Oradea, fără să fi cerut vreodată acordul instituţiei. "Bănuiesc că şi colegii mei sunt în aceeaşi situaţie; astfel că aceste lucruri pot fi luate în considerare de Senat şi – dacă nu respectăm procedura – ni se pot face nişte imputări salariale atunci când mergem să promovăm Universitatea", scrie, cu fină ironie, Maci.

Lectorul subliniază şi dubla măsură a prorectorilor: "Când Universitatea a fost angrenată în penibile scandaluri publice, conducerea nu a protestat şi nu a disociat public imaginea instituţiei de cea a persoanele care o dezonorau".

Preşedintele Senatului, Sorin Curilă, a declarat marţi pentru BIHOREANUL că sesizarea lui Maci a fost analizată luni în şedinţa Senatului universitar, iar forul a decis să o transmită conducerii executive a Universităţii. "Vom transmite o adresă către structura executivă, cerând să stabilească dacă situaţia prezentată este reală şi să stabilească măsurile organizatorice care se impun pentru o funcţionare eficientă a serviciului respectiv, cerându-le totodată să ne comunice şi răspunsul", a declarat Curilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
@oradea_mea_si_a_ta
Probabil, domnul Panda "s-a regăsit" pe lista babuinului pentru calităţile de scriitor de literatură din sertar. În oglindă (cu practicile de la Universitate), practică biliardul de buzunar (în sensul definit de Kusturica) ca consilier. Local.
Postat 01 Decembrie 2016, 10:24 de eutanasiu
@parker
Din motive de igiena (mai ales morala), va rugam scutiti-ne de Maci ! Acest ins nu stie decat sa balacareasca pe oricine si cu orice. De data asta, din nou, Sorbonica. Insa ma intreb: insul cum s-o fi adresat acelor servicii sau doamne ? De primarie de ce nu se plange ca dureaza pana la o luna sa primesti o hartie ce ar putea fi eliberata pe loc ? Este un tip suficient si probabil o fi mers cu un aer de consilier sau, vezi Doamne, de invitat la UBB ... Este un tip care nu stie sa poarte un dialog, decat eventual sa caute hibe unui om, unui grup de oameni sau unui sistem. De ce nu respecta reguli si orarii sau programe ? La o lectura atenta, omul isi da cu stangul in dreptul, ca intotdeauna. De ex, zice insul: "era anunţat un program fără măsură comună cu programul meu". Pai bine, mai nene, institutia te plateste pt 8 ore si programul tau nu coincide cu al institutiei ? Se plange ca eliberarea adeverintei a durat o luna, insa probabil in luna asta el o fi fost pe acolo de vreo 3 ori, dintre care de 2 ori in afara programului cu publicul. Insi de genul asta macina societatea noastra. Este platit de universitate, dar el e la primarie (consilier). De-l cauti la primarie, e la Cluj (lector). Cand il cauti la Cluj, e la Oradea (parerolog) sa-si scoata adeverinta sau sa se planga ca i s-a cerut sa faca ceva pt locul lui de munca. Si de fapt freaca menta ... Asta e ca Adrian Nastase cand l-a intrebat un alt prim-ministru cand are timp sa predea la 7 universitati si sa scrie 20 carti si sa fie si prim-ministru, pt ca respectivului nu-i ajung 24 ore sa fie "doar" prim-ministru. Insul Maci a scris si el o carte care de fapt este o stransura de texte in care critica ceva, orice, si este considerat vedeta, avand in vedere cati oameni au pus botul la lansare. L-a intrebat cineva, vreodata, pe insul asta ce stie sa faca, in afara de a critica ? Maci in "liga campionilor" ? Vai de noi si de valorile noastre ... Culmea este ca a devenit consilier local, probabil recrutat ca reprezentativ pt oras. Cu astfel de oameni nu este de mirare ca fug oamenii de partide ca dracul de ... Maci.
Postat 30 Noiembrie 2016, 20:47 de oradea_mea_si_a_ta
Crina Gherle....si altele
O adunatura de incompetente, una mai tută decât alta.Numai pretenții la bani, în rest HAOS .Atât la resurse umane cât și la contabilitate același HAOS.Pute rău a lene.....
Postat 30 Noiembrie 2016, 19:20 de adevarat
@parker
... Sa ne scuteasca in a-si spala rufele in public, sa puna mana si sa ridice pe culmi numai de el stiute departamentul in care "lucreaza".
Postat 30 Noiembrie 2016, 11:06 de elev
Dreptatea lui Maci
In cadrul Universitatii oradene s-a demonetizat orice forma de valoare academica. Lucrurile nu arata deloc bine, insa nu e totul compromis, dimpotriva. Maci avea dreptate cand afirma faptul ca fiecare departament ar trebui sa aiba un responsabil cu aspectele birocratice de fond, cadrele didactice focalizandu-se pe studiu, predat si cercetare.E plin pe acolo de birocrati feroce, felceri in stiinte, care au publicat mai multe carti si articole decat au citit (daca veti verifica CV-urile reprezentantilor de "varf", va veti minuna cum de nu au 3 premii Nobel pana acum si deh...l-a primit pletosul ala cu chitara) si care plictisesc studentii cu materiale si cursuri perimate. Maci si alte cateva figuri (care ar fi cazul sa ia o decizie pana la urma, raman cu "establishmentul" sau se dedica schimbarii, ca nu ajunge sa ne dam cu parerea "a la neutru") ar putea reprezenta polii schimbarii, vectorii noii directii academice. Sigur, parerile-s impartite, dar pe intelesul comentatorilor cu "burdihan" de mai jos, Maci joaca in Liga Campionilor, iar multi alti pareristi joaca in divizia judeteana. Sigur e greu de inteles acest lucru cand te afli la un anumit nivel. Sansa in momentul de fata in UO e sa-si puna valorile academice la loc de cinste si sa se debaraseze de felcerii stiintei. Sunt o seama de departamente disfunctionale din toate punctele de vedere - nu au studenti, specializarea nu e solicitata pe piata muncii, au cheltuieli iesite din comun cu salarii (deh, pe acolo, prin departamentele care produc specialisti pentru meserii disparute sunt doar conferentiari si profesori) iar atat timp cat reprezentantii acestora se afla in forurile de conducere va fi destul de greu sa fie initiata schimbarea,
Postat 30 Noiembrie 2016, 09:45 de parker
Paza militarizata spre a se ascunde matrapzlicurile lui Bungau
E vorba despre faptul ca foarte curind Bungau va introduce paza militarizata la Serviciile- cheie din Universitate. Cu scopul de a nu mai rasufla date compromitatoare despre matrapazlicurile patronate de el, de Rosca, de Tarca, de Prada,de Gherle de Pasca. Asa a facut si ticalosul cu numele Maghiar Traian. Fratele decanului cu condicuta de la Medicina si fiul celui pe care numai moartea l-a salvat de ani buni de puscarie.
Postat 30 Noiembrie 2016, 09:18 de andreimagheru
???
1. O adeverinta de vechime simpla poate fi eliberata in cateva minute 2. O adeverinta cu stagiul de cotizare ( pentru casa de pensii ) merge pe mai multe zile! Nu pricep nici de ce D-lui Maci i s-a solicitat o astfel de adeverinta Dar nici de ce a durat atat eliberarea ei ...
Postat 30 Noiembrie 2016, 08:50 de TDS
niste impostori numai buni de dna
Dl. Maci a reclamat falsa birocratie care ascunde in fapt sistemul ticalosit din Universitatea Oradea. Condusa de un individ cu condicuta, care se duce saptaminal sa dea cu subsemnatul. Avind alături citiva prorectori si ei absolut dezgustători. Mmarele cercetator esuat Rosca, cel care si-a salvat nevasta de la dreapta concediere, Prada care face totul de servicii, Tarca ce are impresia ca Universitatea este un furnal. Sa nu mai vorbim de Pasca, zisul cancela, care, in chip nemernic, l-a salvat pe Bungau de la demiterea pe care ar fi meritat-o. Gretoși toti acesti tipi si tipe. Lor alăturindu-li-se alter-ego-ul Feliciei Erdei, marea directoare economica ce se baricadeaza si nu prea este la serviciu. Numita Gherle Crina.
Postat 30 Noiembrie 2016, 08:49 de andreimagheru
@elev
Să nu fim răi.Totuși a făcut ceva...Și-a lansat o carte ;) :D
Postat 30 Noiembrie 2016, 07:13 de vocilebihoreanului29
De ce atâta supărare pe domnul Maci ?
Mă îndoiesc că a mers pe jos să depuună aceste cereri.O fi folosit mașina,autobuzul or tranvaiul .Dacă ar fi mers pe jos ,era o bună metodă de a mai rări burdihanul care-i atârnă corpul . Cât despre birocrație în sine , PNL-ul propune și mai multă birocrație
Postat 30 Noiembrie 2016, 07:08 de vocilebihoreanului29
bungau si adrian maghiar seamana ca doua picaturi de apa
Astfel de masuri de maxima securitate au fost adoptate si pe vremea cind rector era bandidutul dovedit pe nume MAGHIAR ADRIAN. Azi un alt bandit, un spagar,nunnisnins purtat in catuse, conduce Universitatea, este gardat de prorectori și de Crina Gherle, oameni după chipul și asemănarea lui. De aceea ascunde si el totul. Sper să vina si ziua socotelii si acesti indivizi să fie săltați și trimisi la penitenciar.
Postat 30 Noiembrie 2016, 01:42 de andreimagheru
Mincinos
Un mincinos acest Maci !!! Se victizeaza pentru a devia atentia de la lenea ce-l caracterizeaza, de la indolenta, nesimtirea si impertinenta crasa de care da dovada. Stimabile Maci, enumera macar o activitate/actiune pe care ai facut-o la catedra din care faci parte. Nimic, zero, chiar si ce trebuia tu sa faci au facut colegii tai pentru a scoate din rusine departamentul. Sa-ti fie rusine.
Postat 29 Noiembrie 2016, 20:13 de elev
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON