URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iunie 2016, 10:32

Staţiunea Padiş, "desfiinţată" în instanţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Regional de Supraveghere Ecologică, o alianţă a mai multor ONG-uri de mediu locale, a obţinut în justiţie anularea Hotărârii Consiliului Local Budureasa care prevedea includerea în intravilanul comunei a 85 hectare de teren din Padiş.

Pe respectivul amplasament, controversatul afacerist Viorel Popa voia să construiască, prin Compania de Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş, o mega-staţiune cu hoteluri de lux, patinoare, pârtii de schi.

Cum însă terenul era pe teritoriul Parcului Natural Munţii Apuseni, CRSE a contestat în instanţă HCL-ul, iar Tribunalul Cluj a admis recent cererea ecologiştilor, sentinţa fiind definitivă.

"Este o victorie importantă, dar din păcate lucrurile continuă în trend negativ în Padiş. În continuare se fac aducţiuni de apă şi construcţii ilegale", a declarat un reprezentant CRSE, Paul Iacobaş. Ca urmare, ecologiştii mai au de purtat destule bătălii pentru a proteja de distrugeri parcul şi bogăţiile acestuia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
normalitate
In Padis trebuie demolate toate constructiile,fara exceptie.niciuna nu are autorizatie de constructie!!!! Daca se doreste un turism sanatos,atunci haideti sa transformam satele din jurul comunei Pietroasa,in minisate turistice. exista suficient teren pt. constructii tip cazare,pensiune,hotel,et. in aceste localitati. Parcul Apuseni trebuie pastrat intact,departe cei care in acest moment il distrug. In tari cu turism montan dezvoltat nu se investeste in capacitati de cazare in creierii muntilor,ci se stimuleaza comunitatile locale in al practica.....Sa nu mai zic ce poate iesi din incercarea de a face canalizare pe platoul Padis....
Postat 28 Iunie 2016, 17:08 de cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON