URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Februarie 2015, 12:38

Lucrări de iarnă: Abed Nego a defrişat dealul Ciuperca şi sapă fundaţia viitorului punct de informare turistică (FOTO)

Lucrări de iarnă: Abed Nego a defrişat dealul Ciuperca şi sapă fundaţia viitorului punct de informare turistică (FOTO) Abed Nego a defrişat dealul Ciuperca şi sapă fundaţia viitorului punct de informare turistică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul care vrea să urce dealul Ciuperca nu mai recunoaşte locul. În cele trei săptămâni scurse de la reluarea lucrărilor la viitoarea zonă de agrement, firma Abed Nego a demolat vechea alee betonată care urca dealul şi a curăţat versantul de vegetaţie arboricolă. Singurii care au rămas în picioare sunt copacii.

"Lucrările au fost reluate la mijlocul lunii ianuarie. Până acum am îndepărtat vegetaţia arboricolă de pe deal ca să putem trasa limita de proprietate şi viitoarele alei, am dezafectat parte din vechea alee betonată şi am început săpăturile la fundaţia viitorului punct de informare turistică", a declarat Cosmin Lazăr, şef de şantier.

În prezent angajaţii firmei lucrează la infrastructura viitoarei clădiri, urmând ca în următoarele două săptămâni, după ce vremea se va mai fi încălzit, să se treacă la turnarea fundaţiei. În paralel constructorul face lucrări de terasare şi stabilizare a dealului care va fi susţinut cu gabioane, coşuri din sârmă umplute cu piatră, mult mai elastice decât un zid din beton.

Lucrările de reamenajare a dealului Ciuperca au fost câştigate în decembrie 2014 de firmele Abed Nego şi Adenandra la un preţ de 4,9 milionane lei fără TVA. Şantierul va dura 10 luni, iar la sfârşitul anului dealul va trebui consolidat cu ziduri din piatră naturală şi mobilat cu zone de belvedere şi odihnă.

Zona va fi transformată în grădină publică cu alei, spaţii verzi, arbori, arbuşti şi plante.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
@marius
E o lupta in van pe care ai pierdut-o din start. Degeaba incerci sa-i convingi pe "criticii" de serviciu de forum, nu vei reusi niciodata. Daca se modernizeaza P-ta Unirii, ca de ce nu se fac scoli sau azile, daca se fac parcuri ca de ce parcuri si nu spitale, daca se modernizeaza spitale ca de ce nu metrou... Referitor la azilele pentru batrani, eu cred ca nu in sarcina municipialitatii sta acest lucru, pentru ca acel batran a contribuit la fondul de pensii al statului si la fondul de sanatate al statului si nu la cel al primariei. In aceasta logica ii putem lua la intrebari pe cei de la primarie de ce n-au construit autostrazi, sau de ce n-au lectrificat liniile de cale ferata din si spre Oradea. Greseli se fac si s-au facut, insa poate ar fi bine sa ne asumam si noi ca cetateni ai acestui oras unele dintre acestea. Sunt cosuri de gunoi peste tot, insa avem din belsug si gunoi aruncat aiurea, sau cosuri vandalizate. Tot primarul e de vina? Tot primarul e de vina cand un martoi isi parcheaza masina pe spatiul verde sau in asa fel incat blocheaza circulatia tramvaielor. Exemplele ar putea continua. Pentru edificare ii invit pe contestatarii lui Bolojan sa faca un tabel in care in prima coloana sa treaca realizarile celorlalti primari (cumulat) si in urmatoarea pe cele ale lui Bolojan, dupa care mai discutam.
Postat 24 Februarie 2015, 10:09 de User anonimizat
@Citizen
Revin... daca tu crezi ca noi avem nevoie doar de scoli, spitale si azile de batrani, imi pare rau sa-ti spun, dar te-nseli. Nu poti lasa un oras sa arate ca un ghetou pentru simplul fapt ca nu are destule azile de batrani. Nu poti sa nu incerci macar sa-l faci mai atractiv din punct de vedere turistic (socant, stiu, dar turistii aduc bani in oras) doar pentru ca salariile sunt mici. Voua din pacate frustrarile va incetoseaza gandirea, si altceva decat "NU" nu mai stiti. Si, in ultimii ani, tin sa te dezamagesc, s-au construit si spitale (vezi http://oradea.ro/stiri-oradea/oradea-are-de-azi-un-modern-centru-oncologic ) daca ai ratat cumva stirea la acea ora. Dar probabil ar trebui sa mai facem vreo doua, sa fim siguri ca avem destule, si sa lasam turismul la prostii din vestul europei, ca noi ca tara oricum suntem pe nicaieri la acest capitol.
Postat 23 Februarie 2015, 22:20 de marius_ro
@Citizen
@Citizen trebuie sa te corectez... fac parte din generatia care inca a invatat sa scrie corect gramatical (aici ma refer la "sau"-ul tau), deci da, dinainte de 89. Sunt curios ce te face sa crezi ca dealul ciuperca sau (aici e folosit in loc de ori, deci se scrie impreuna) piata unirii sau (iarasi impreuna) aqua parc-ul sunt facute din interes ? Interesul cui ?. Tu confunzi problema nationala cu cea locala. Daca Romania in general sta prost cu spitalele si scolile, asta nu inseamna ca si Oradea sta la fel. Referitor la azile de batrani, da, sunt de-acord cu tine. Dar intreb si eu, ai facut vreo sesizare sau o nota catre primarie cum ca ar fi o idee buna sa se faca si asa ceva ? Sau iti place sa te plangi doar in comentariile de pe site ?
Postat 23 Februarie 2015, 19:55 de marius_ro
numele orasului scris pe deal
pe Dealul Ciuperca ar merge scris mare ORADEA, exact ca la HOLLYWOOD sau la noi BRASOV... nu stiu exact daca acolo e cea mai buna vizibilitate pt ORADEA, dar ar merge scris asa ceva. mai sunt orase de genul BRASOV in Romania, adica acele orase din care ai putea vedea scrisul din centru... : Deva, Baia Mare, Sighisoara
Postat 23 Februarie 2015, 14:57 de vg
@marius_ro
@marius_ro.... Nu stiu (si nici nu ma intereseaza) cati ani ai,dar dupa comentariile pe care le postezi,sunt sigur ca esti nascut dupa '89. NIMENI nu are problema ca se face ceva in orasul acesta nenorocit,DAR prolema este ,ca NIMIC nu se face fara interese si din pacate, aceste interese nu sunt ale Oradenilor. Dece nu se gandeste nimeni (primaria) sa construiasca o scoala,o gradinita ,un spital ,o casa pentru batrani....etc ? Cate scoli,gradinite,crese,spitale,policlinici,case pentru batrani sau costruit in ultimii 25 de ani ?
Postat 23 Februarie 2015, 14:28 de Citizen
marius
Vezi daca te-ai grabit, acum DOS si cu prietenul lui TSD de rusine n-or sa mai posteze, desi..mai stii?
Postat 23 Februarie 2015, 09:17 de User anonimizat
#sarcasm
Astept cu nerabdare comentariul lui WinDos: "Spatii verzi ? Zona frumoasa ? De asta au nevoie oradenii ? SALARII DOMLE ! SALARII SI MEDICAMENTE !"
Postat 22 Februarie 2015, 19:48 de marius_ro
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON