URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Noiembrie 2015, 18:30

Cadou de la Nyíregyháza: Zoo Oradea a primit o leoaică, patru antilope şi un vultur (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ţuţu, leul Grădinii Zoologice din Oradea, este de marţi un mascul mai fericit: a primit o consoartă, pe Zina, o femelă cu un an mai mică decât el, adusă de la grădina din Nyíregyháza. „Câteva zile se vor mirosi şi după primele reacţii o să vedem când îi lăsăm împreună”, a declarat administratorul Zoo Oradea, Bimbo Szuhai Tibor, marţi, la o conferinţă de presă.

Zina este un cadou din partea edililor oraşului maghiar, aflaţi în Oradea într-o campanie de promovare turistică a urbei lor. „Puteam aduce leoaică din ţară, dar am preferat din Nyíregyháza, pentru că majoritatea leilor din România provin din Oradea”, a precizat administratorul orădean. Pe lângă leoaică, maghiarii de la Nyíregyháza au mai adus patru antilope şi un vultur curcan.

De altfel, a precizat Bimbo, cele două grădini zoologice colaborează foarte bine. „Acum două luni, masculul nostru de lamă s-a dus să se împerecheze la ei. În ultimii trei ani, 20 de specii şi aproape 50 de exemplare au ajuns de la Nyíregyháza la Oradea”, a declarat administratorul orădean.

Reprezentanţii celor două grădini au vrut să le ofere ziariştilor orădeni şi prilejul să filmeze şi să fotografieze prima întâlnire dintre Zina şi Ţuţu, alăturându-le cuştile, dar jurnaliştii au aşteptat minute în şir degeaba: deşi Ţuţu era agitat şi îşi simţea consoarta, Zina nu s-a obosit să se mişte spre el. În schimb, intrată în cuşca închisă, leoaica a ras de câteva ori către curioşii care o urmăreau prin vitrină.

Directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica, le-a mulţumit colaboratorilor din Nyíregyháza, şi a făcut şi o glumă cu aluzie la frumuseţea unguroaicelor. „Colegele de la Nyíregyháza spuneau că Ţuţu este foarte energic, foarte dornic. Asta înseamnă că în Ungaria sunt femele frumoase, femele care transmit anumite semnale. Dar sunt şi mai bucuros că un mascul de lamă s-a dus la Nyíregyháza să-şi facă treaba”, a spus Andrica.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON