URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Februarie 2014, 13:03

A început demolarea Morii Emilia (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Ajunsă o ruină ce ameninţă să se facă una cu pământul în orice moment, Moara Emilia este demolată controlat. Proprietarul, firma OCC TEX SRL, deţinută de PSD-istul Ovidiu Copil, a obţinut toate avizele necesare pentru desfiinţarea clădirii cu ieşire pe trei străzi: Mihai Kogălniceanu, Mihai Viteazul şi 1848.

"În şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 6 din noiembrie s-a discutat solicitarea proprietarului şi s-a dat autorizaţia de desfiinţare. Ulterior, deţinătorul a obţinut toate avizele necesare şi am înţeles că a şi început lucrările", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, Lucian Silaghi, şeful Direcţiei pentru Cultură Bihor şi, totodată, secretarul Comisiei Zonale.

Proprietarul clădirii din centrul oraşului a mai cerut, în 2011, avizul necesar demolării, dar comisia l-a refuzat, demarând în schimb procedura de clasare a imobilului. Potrivit lui Silaghi, de la Oradea au plecat la Ministerul Culturii toate documentele necesare clasării, dar Ministerul n-a mai dat niciun răspuns. Şi, conform legii, dacă în 12 luni de zile de la demararea procedurii nu se stabileşte un verdict, imobilul îşi pierde statutul de monument, aşa că poate fi modificat ori demolat.

Ovidiu Copil a optat pentru varianta demolării întrucât mai multe studii de expertiză tehnică au arătat că structura clădirii este grav afectată, iar întreg imobilul este vulnerabil. "Clădirea reprezintă un pericol", a precizat şi Silaghi.

Istorie de-un secol

Funcţională din 1884, Moara Emilia i-a aparţinut lui Jakab Weinberger, un evreu maghiarizat. Potrivit volumului "Contribuţii la o istorie a industriei de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948", scris de muzeologul Ronald Hochhauser, moara producea anual 5.000 de tone de grâne măcinate, care se vindeau în vestul Imperiului Austro-Ungar şi în Franţa.

După naţionalizare, moara şi-a pierdut din importanţă, iar în final s-a închis. În anii '60 mai existau utilaje, dar au fost casate şi distruse, iar clădirea folosită doar ca depozit. În anul 2000, Primăria Oradea a scos clădirea la vânzare, ea fiind cumpărată de afaceristul Ovidiu Copil, totodată membru al PSD Bihor.

De atunci, clădirea n-a mai folosit la nimic, doar curtea ei fiind închiriată unei firme de construcţii drept garaj pentru utilaje. După ce va încheia demolarea clădirii, Copil va rămâne proprietarul unui teren de 3.800 de metri pătraţi.

Citeşte mai multe despre clădire în articolul "Bătălia pentru moara Emilia"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
MOARE EMILIA !
Atat vreau sa spun: suntem un popor de primitivi - de tarani indobitociti si analfabeti - cultura si istoria sunt deja la gunoi!
Postat 10 Februarie 2014, 15:25 de RFS
ce face Directia de patrimoniu
Vai ce nevinovat e silvicultorul Silaghi!!! La câtă meserie ştie nici nu e de mirare că proprietarii fac ce vor cu clădirile de patrimoniu, el răspunde doar la comenzi politice şi ca să-şi păstreze scaunul se pune bine cu toate partidele. Dacă proprietar era un X neafiliat politic, fără nici o funcţie, mai primea autorizaţie de demolare?? Sau la Ministerul Culturii s+ar fi oprit dosarul din drumul său pentru clasare??
Postat 10 Februarie 2014, 13:39 de ALEX
un prost care a crezut in minciunile lui cinci ani, si aveam si doi copii
da,mai mult e politician de cat decat om de afacere.Afacerile le conduce alti(Marian Calin,Marian Cosmin) el stie ce a invatat la partid sa MINTA
Postat 06 Februarie 2014, 16:27 de comunist
????????
Propietarul face ce vrea cu ..moara!!Se oftica cineva??????????
Postat 05 Februarie 2014, 15:57 de Nea taticu
rautati
articolul este penibil prin repetarea obsesiva ca proprietarul este psd -ist. si daca ar fi bolojenist ?
Postat 04 Februarie 2014, 08:30 de edu
da
@Observer: da, si as putea completa: cunosc un dezvoltator imobiliar care s-ar putea ocupa de ridicarea constructiei, ba mai mult, ar putea asigura si viitorul personal(din surse proprii). impact-ul ar fi urias pentru municipiul Oradea
Postat 04 Februarie 2014, 00:26 de TDS
DISTRUGERE
DEGEABA AVEM UN TOVARAS PRIMAR
Postat 03 Februarie 2014, 18:43 de DARE
Copil Ov. nu e afacerist ci director la CERES din Baile 1 Mai
Niciodata nu a excelat in afaceri, fiind chiar mediocru la acest capitol. De acum va face doar afaceri, ca pana acum a fost vanzare de chibrituri.
Postat 03 Februarie 2014, 16:47 de Busy
Re: ????????????
De principiu nu ar fi deloc important ca omul e de la PSD! Numai ca, daca era de la Asociatia de Injurat Politica din Romania si nu de la partidul din care face azi parte si actualul senator care era primar in momentul achizitiei imobilului, nu ar fi reusit sa cumpere nici daca statea in cap, in semn de protest, pe scarile primariei! Cu atat mai mult cu cat batalia pentru achizitionarea cladirii si terenului a fost crunta in perioada 1991-1999, iar contracandidatii au fost numai persoane cunoscute si foarte cunsocute din politica locala! A castigat cel mai subtil si nevinovat la prima vedere!
Postat 03 Februarie 2014, 16:45 de Walk
pacat
pacat de cladire,era oarecum daca o punea la punct un fel de atractie,dar ce sa-i faci,"foamea" unora ..
Postat 03 Februarie 2014, 14:59 de eucumine
bun de privatizare
nu va aparea nimic pe foamea asta,vor pune un afis (ca alea de pe emilian chitul cu o "mina de aur in centrul orasului" sau ala de mai jos cu varianta 1,2,3 unde daca vezi cat cer, pici pe spate) cu de vanzare si vor astepta fraieru cu banu care acum nu mai vine,nici acum si multi ani de-acum incolo...
Postat 03 Februarie 2014, 14:18 de @tds
@TDS
raspuns: Ceea ce merita acum orasul: BORDEL.
Postat 03 Februarie 2014, 14:17 de Observer
?
sunt curios ce va aparea in loc?
Postat 03 Februarie 2014, 13:40 de TDS
????????
Ce articol idiot! Deci primaria a vindut-o ,propietarul o demoleaza...ce importanta are ca e de la PSD?????????
Postat 03 Februarie 2014, 13:13 de gheorghe
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON