URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Martie 2016, 08:44

Primul şef al SRI, Virgil Măgureanu, ar fi vrut să cumpere CET II folosindu-se de o scrisoare bancară falsă

Primul şef al SRI, Virgil Măgureanu, ar fi vrut să cumpere CET II folosindu-se de o scrisoare bancară falsă foto: satmareanul.net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primul şef al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, ar fi vrut să cumpere CET-ul II din Oradea, dezafectat, folosindu-se de o scrisoare bancară falsă în valoare de 1 milion de euro.

Informaţia apare în contextul acuzaţiilor făcute recent la DNA de fosta sa noră, Alina Măgureanu, împreună cu fostul director general al firmei lui Măgureanu, Ghiulbenghian Florin Mihai, acum preşedinte al Fundaţiei Europene pentru Buna Guvernare şi Prevenirea Coruptiei –EurHONEST.

Scrisoare cu probleme

Denunţul a fost publicat miercuri de site-ul voceatransilvaniei.ro, iar potrivit acestuia, Măgureanu, în calitate de administrator al societăţii Afinul, o fabrică de procesare fructe şi legume, ar fi vrut să "ţepuiască" Termoelectrica (deţinătorul CET II), împreună cu un asociat. În 2013, fabrica, ridicată în satul Giurtelecul Hododului (la graniţa dintre judeţele Satu Mare şi Sălaj) cu ajutorul unor fonduri europene, ajunsese să aibă dificultăţi financiare.

"În a doua jumătate a anului 2014, aflându-se într-o gravă criză financiară, Măgureanu Virgil i-a contactat pe Rizel Iancu, proprietar real al SC S AVDI ZEDEK Internaţional SRL, şi pe Barbu Tiberiu, consultant financiar, solicitându-le să găsească orice soluţie de finanţare a SC Afinul SRL. Astfel, Măgureanu Virgil i-a solicitat lui Rizel Iancu să îi obţină instrumente bancare ce puteau fi folosite la obţinerea de către SC Afinul SRL a unor noi credite, ştiind că respectivele instrumente bancare sunt false. În acest sens, Măgureanu Virgil împreună cu Iancu Rizel au încercat să cumpere CET Oradea, societate aflată în lichidare cu lichidator desemnat Muşat şi Asociaţii, emiţând către BCR o scrisoare de garanţie bancară în valoare de 1 milion de euro din partea unei entităţi nebancare", se arată în denunţul lui Ghiulbenghian Florin Mihai.

Acesta susţine că, odată cu apariţia problemelor legate de confirmarea scrisorii de garanţie bancară, Măgureanu chiar i-ar fi solicitat să ia legătura cu avocatul lichidatorului "şi să încerc rezolvarea situaţiei"." Când am avut certitudinea faptului că Rizel Iancu a încercat să folosească instrumente bancare falsificate, l-am informat pe Măgureanu Virgil privind falsurile şi i-am solicitat să oprească orice colaborare cu Rizel Iancu", se arată în denunţul lui Ghiulbenghian Florin Mihai.

Un nou parc industrial

După cum BIHOREANUL a mai scris, CET II a fost vândut în octombrie 2015, pentru suma de 7,1 milioane euro plus TVA în cadrul unei licitaţii la care s-a înscris un singur ofertant, asocierea Aloref Alba Iulia şi Ascom International, care urmează să valorifice materialele obţinute din demolarea fostei centrale, va ecologiza terenul şi va pune bazele unui parc industrial.

Licitaţiile organizate pentru vânzarea CET II au pornit iniţial de la o valoare de circa 60 milioane euro, pentru ca în lipsa unui ofertant preţul să coboare treptat până la cele 7,1 milioane euro cu care a şi fost vândut.

Pe de altă parte, Vocea Transilvaniei mai scrie că Alina Măgureanu le-a mai povestit procurorilor anticorupţie şi că fostul ei socru ar fi obţinut în 2009, în urma unor intervenţii, un credit de aproape 3 milioane de euro. În alte denunţuri, aceasta vorbeşte despre implicarea lui Măgureanu în înţelegeri pe care le consideră ilegale cu persoane publice precum Elan Schwartzenberg, Crin Antonescu, Traian Băsescu sau Liviu Dragnea. 

În denunţuri apare şi numele guvernatorului BNR Mugur Isărescu, care ar fi intervenit pe lângă două bănci pentru a-l ajuta pe Măgureanu. Între altele, fosta noră a primului şef al SRI a susţinut şi că Dragoş Dobrescu şi Elan Schwartzenberg l-ar fi omorât pe fostul şef de cabinet a lui Blejnar, Codruţ Marta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bolojan face vrea dar ...
@pinonel Auuu! Ma tem ca ai dreptate, Bolojan face ce vrea cu noi, dar nu si cu cei din partid, pana la urma tot o da el in bara, cu cat trece mai mult timp cu atat aduna mai multe neregului.
Postat 17 Martie 2016, 15:34 de detectiv
Ok, acum la subiect:
DE CE S_A RETRAS PRIMARIA ORADEA (citeste primarul!) DE LA LICITATIE?! NOI NU STIAM SA INZECIM BANII?! E adevarat ca a primit sarcina de la partid sa lase ,,culoar" cui trebuie?! Daca e asa, atunci sa-l voteze sefii din capitala!
Postat 17 Martie 2016, 15:09 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON