URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2014, 14:54

Medalii pentru supravieţuitorii accidentului din Apuseni. Ianceu: Haideţi să fim cu toţii o echipă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Supravieţuitorii accidentului din Munţii Apuseni şi familiile victimelor decedate au primit, joi dimineaţă, distincţii onorifice din partea Colegiului Medicilor din România, scrie Digi24.ro.

La ceremonie au fost prezenţi 4 dintre supravieţuitori (medicii Radu Zamfir, Sorin Ianceu, Cătălin Pivniceru, Valentin Calu), cel care a lipsit fiind copilotul Răzvan Petrescu.

Dacă majoritatea supravieţuitorilor au spus că se simt onoraţi pentru prezenţa în sală, medicul bihorean Sorin Ianceu a avut un discurs ceva mai nuanţat.

"Mă onorează prezenţa în această sală. Aşa cum noi patru am reuşit să fim solidari în acele momente grele, am reuşit să fim o echipă, haideţi să fim toţi o echipă pentru tot ce înseamnă România, pentru tot ce înseamnă corp medical şi pentru pacienţii noştri, că dacă ei nu ar fi, nici noi nu am fi", a spus Ianceu.

La eveniment a participat şi sora Aurei Ion, studenta care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic, care a primit distincţia pentru sacrificiul tinerei, mai scrie sursa citată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
farsor
ASTA I UN FARSOR NU DOCTOR.INTRAREA LA MEDICINA LA CLUJ A FOST CUMPARATA....REZIDENTIATUL SI L A PICAT....POSTUL LA BEIUS A FOST ARANJAT....HAI SICTIR
Postat 28 Martie 2014, 17:36 de alin
@gigi!!
Fraiere,donarea organelor este benevola!Se salveaza o viata,dar tu esti prea idiot sa faci un bine!Idiotule,alcoolul dauneaza grav sanatatii,oricum esti prea dobitoc pentru gesturi demne si nobile!!
Postat 28 Martie 2014, 16:49 de Dan
Gunoaiele din Bihor au descoperit netul,apa calda si gaura de la macaroane!
Din nou papagusii,nimfomanele si gunoaiele scriu de rau de Sorin!Omul a avut o incercare grea ,dar gunoaiele maninca la greu --hat pe seama lui!E vina lui ca ..duamnele au mincarimi la ...dinsa!Rusine gunoaielor,te iubim Sorine,lasa-i sa latre ,se schimba ora si au net!!!!!Si duamnele cu net nu trebuie sa fie programate la doctor,nici macar pentru...tai!
Postat 28 Martie 2014, 16:47 de Nea taticu
PTR CRISTINA
CRISTINA DRAGA,NU LE FUGAREA,LE FUTEA
Postat 28 Martie 2014, 14:55 de ADRIAN
D-na directoare
Vai da ce se bucura directoarea de la spitalul din Beius ca s-a intors Ianceu. (...) Cam ciudata bucuria asta cand spitalul din Beius a devenit o oaza acurvelor si futalailor locali.
Postat 28 Martie 2014, 07:49 de dorin
Colegiul= aparatorul medicilor criminali
Distincţiile onorifice din partea Colegiului Medicilor din România acordate supravieţuitorilor accidentului din Munţii Apuseni şi familiile victimelor decedate sunt o jignire la adresa acestora. Acest colegiu este o jignire la adresa tuturor bolnavilor din Romania.
Postat 28 Martie 2014, 06:37 de Oradean
distinctii pt ce?
pt ca au avut ghinionul sa cada avionul cu ei, sau pt ca au avut norocul sa supravietuiasca?
Postat 27 Martie 2014, 23:14 de max
@c ristinel
asta nu e ala de la spitalul din Beius care fugareste asistentele? Tot ebihoreanul a scris despre el :)
Postat 27 Martie 2014, 19:31 de C ristina
oioi
bine zice! daca nu ar fi pacientii, pe cine mai omorati pt organe?
Postat 27 Martie 2014, 17:00 de gigi
zdravan prunc
nu cred nimic pana ce nu face dclaratiile la capatos sau la gadea sau in libertatea. ori suntem cocalari, ori nu suntem...
Postat 27 Martie 2014, 15:44 de petre
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON