URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iunie 2017, 14:38

Cod galben de caniculă, miercuri şi joi în Bihor. În sudul ţării e cod portocaliu!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vremea devine tot mai caldă și mai instabilă în zilele următoare. Meteorologii au emis cod galben de val de căldură şi disconfort termic pentru judeţul Bihor, avertizarea fiind valabilă pentru zilele de miercuri şi joi. Cinci judeţe din Sudul ţării vor fi sub cod portocaliu.

Potrivit site-ului ANM, în cursul zilei de miercuri, 28 iunie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi local în Transilvania, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.

De precizat, însă, că instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi în cursul zilei de marţi în jumătatea de sud-est a ţării, iar miercuri, pe arii restrânse, mai ales la munte, în est şi sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În cursul zilei de joi, 29 iunie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat - indicele temperatură-umezeală va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi.

"Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34 - 36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice", mai scriu meteorologii.

De altfel, din acest motiv, cinci judeţe din sudul ţării vor fi sub cod portocaliu. În judeţele Dolj, Olt şi Teleorman şi în zona joasă de relief a judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi se vor atinge local maxime termice de 37 - 39 de grade şi pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

"În regiunile nord-vestice şi nordice, precum şi la munte, mai ales în orele serii şi ale nopţii, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină", mai se mai arată pe site-ul ANM.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON