URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Actual

Grindeanu, demisia! USR Bihor îl acuză pe ministrul Transporturilor de blocarea unui contract pentru Autostradă și de șantajarea constructorului Beneamin Rus
Știri Bihor
Printr-un comunicat de presă dat publicității joi, Uniunea Salvați România (USR) Bihor „condamnă ferm comportamentul ilegal și inacceptabil al vicepremierului Sorin Grindeanu, care blochează semnarea unui contract esențial pentru finalizarea lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania”, cel privind lotul Chiribiș - Biharia, și îl acuză de „șantajarea constructorului” Beneamin Rus, motiv pentru care îi și cere demisia din funcție.
29 Februarie 2024, 17:48
Alertă de praf saharian în România. Masa de aer va traversa țara
Știri Bihor
O masă de aer încărcată cu praf de origine sahariană va traversa România începând de joi până vineri seară, la ora 22. Cele mai mari concentrații urmează să se înregistreze în regiunile vestice și sud-vestice ale țării.
29 Februarie 2024, 16:48
Când vor avea loc alegerile locale, europarlamentare, prezidențiale și generale 2024: Calendarul electoral, anunțat de Marcel Ciolacu
Actual
Rândurile de alegeri din acest an vor acoperi o perioadă de circa șase luni, începând cu alegerile comasate, adică cele locale și cele europarlamentare, care se vor ține pe 9 iunie. Calendarul complet al alegerilor, așa cum a fost stabilit la nivelul conducerilor partidelor de guvernământ, a fost anunțat de premierul Marcel Ciolacu, la postul România TV.
29 Februarie 2024, 12:09
Deficit masiv de personal în Poliție și alte structuri MAI, după pensionări. Infracțiunile, în creștere
Actual
​Ministerul Afacerilor Interne se confruntă cu un deficit major de personal, din cauza ieşirilor din sistem în urma pensionării unor polițiști și cadre militare, în timp ce infracțiunile sunt în creștere, notează Hotnews.ro. Astfel, MAI cere Guvernului să deblocheze 5.500 de funcții de execuție, deși lipsa personalului este mai acută de atât, în special în rândul polițiștilor. 
28 Februarie 2024, 18:15
Lista școlilor din Bihor incluse în programul „Masă sănătoasă”, prin care elevii primesc zilnic o masă caldă sau un pachet alimentar
Educatie
Ministerul Educației a publicat lista tuturor unităților de învățământ incluse în programul național „Masă sănătoasă”, care implică acordarea gratuită, pentru fiecare elev, a unei mese calde sau a unui pachet alimentar. În Bihor, sunt incluse în program 32 de școli.
28 Februarie 2024, 14:39
Minorii nu vor mai putea cumpăra ţigări electronice și alte produse similare. Amenzi mari pentru comercianţi
Actual
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect de lege care prevede explicit interzicerea vânzării către minori a ţigărilor electronice, precum și altor produse similare. Comercializarea țigaretelor clasice către cei care nu au împlinit 18 ani era deja interzisă.
27 Februarie 2024, 19:51
Rusia trimite la închisoare un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, fiindcă a criticat războiul din Ucraina
Actual
Disidentul rus Oleg Orlov, activist pentru apărarea drepturilor omului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat la 2 ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din Moscova, pentru că a denunţat în mod repetat ofensiva militară rusă în Ucraina, relatează agențiile AFP şi Reuters.
27 Februarie 2024, 15:40
Indemnizațiile de handicap, mult prea mici pentru un trai decent. Asociația Nevăzătorilor a lansat o petiție prin care cere majorarea lor
Știri Bihor
O persoană cu handicap din România primește lunar o indemnizație între 64 și 526 de lei, bani care sunt prea puțini pentru un trai decent, chiar și în comparație cu nevoile unei persoane sănătoase. Deși politicienii au promis majorarea acestor prestații sociale, nu s-au ținut de cuvânt, astfel că acum Asociația Nevăzătorilor din România strânge semnături pentru o petiție prin care cere majorarea acestora. Bihorenii își pot arăta susținerea online.
27 Februarie 2024, 15:06
„Palatul împăratului”: În mare secret, în București se investesc cel puțin 7 milioane de euro într-o vilă de lux pentru președintele Iohannis (VIDEO)
Actual
O vilă din București, fost sediu al Partidului Național Liberal, este transformată în locuință individuală de către Regia Protocolului de Stat, care investește în secret sume între 7 și 9 milioane de euro, conform unor dezvăluiri făcute de jurnaliști din Capitală. Deși informația nu a fost confirmată oficial, toate indiciile arată că vila de lux va fi repartizată președintelui Klaus Iohannis, după ce va încheia cel de-al doilea mandat.
27 Februarie 2024, 13:50
Județul Bihor, pe locul al treilea în țară în clasamentul prosumatorilor
Actual
Numărul prosumatorilor din România - adică persoanele fizice și firmele care deţin panouri fotovoltaice și produc energie electrică - a atins un record, depăşind 110.000, conform datelor de la finalul anului 2023, centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Județul Bihor este printre cele fruntașe la producerea electricității din surse regenerabile.
26 Februarie 2024, 20:02
Prognoza meteo: Iarna se încheie cu o vreme deosebit de caldă, cu maxime de până la 20 de grade
Știri Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni estimarea valorilor termice pentru următoarele două săptămâni. „Iarna calendaristică se va încheia cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu maxime ce se vor menține la o medie zilnică de 19...20 de grade”, spun se arată în prognoza pentru regiunea Crișana, ce include și județul Bihor.
26 Februarie 2024, 16:25
Un pastor din Arad a fost arestat după ce şi-ar fi violat cele trei fiice. Una dintre victime a îndurat 16 ani!
Actual
Un pastor în vârstă de 48 de ani din judeţul Arad a fost arestat la finalul săptămânii trecute, fiind suspectat că şi-a violat ani la rând cele trei fiice. Povestea a ieşit la iveală după ce fata mai mare, devenită între timp majoră, a detaliat traumele prin care a trecut. A îndurat nu mai puțin de 16 ani!
26 Februarie 2024, 15:33
Ministra Justiției spune că judecătoarea originară din Beiuș care a scandalizat o țară întreagă este „o pată neagră”: „Efectiv am paralizat când am citit”
Actual
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat în cazul judecătoarei Ancuța Ioana Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, cea căreia i s-a desemnat dosarul privind accidentul din 2 Mai și care a scandalizat o țară întreagă întrebând dacă este în sală unul dintre tinerii morți în impact. „Vreau să văd lămuriri cât se poate de repede pe această speță”, a spus Gorghiu.
26 Februarie 2024, 14:36
Scandal între Șoșoacă și soț: L-a dat afară din partid de Dragobete, iar bărbatul spune că va divorța
Actual
Ruptură în partidul și în familia Dianei Șoșoacă, senatoarea aleasă pe lista AUR, dar exclusă și devenită faimoasă pentru teoriile conspiraționiste din pandemia de Covid, simpatia pentru Rusia lui Putin și urletele „live” din Parlament și de la diferite evenimente. Soțul senatoarei, Silvestru Șoșoacă, a fost exclus din SOS după ce inițial a fost înlăturat din conducere fiindcă a criticat-o că trăiește numai din scandaluri, ba afirmă și că va divorța.
26 Februarie 2024, 12:24
Două românce, mamă și fiică, dispărute în urma incendiului din Valencia
Actual
În blocul din Valencia distrus de flăcări locuiau și familii de români, iar una dintre ele este dată dispărută. O mamă și fiica ei adolescentă, ambele de cetățenie română, nu au mai fost văzute din ziua incendiului. Pompierii au scos din clădire 10 cadavre, însă trei dintre acestea nu au putut fi identificate.
25 Februarie 2024, 20:08
Milano, greu de respirat: Aerul din capitala italiană a modei este tot mai poluat
Actual
Tot mai mulți locuitori din capitala italiană a modei, Milano, al doilea oraș ca mărime din Italia, se plâng că aerul din metropolă este tot mai greu de respirat. Datele serviciilor de monitorizarea a calității aerului arată că, în ultima lună, Milano a fost orașul european cu cea mai poluată atmosferă și al patrulea din lume, după Dacca din Bangladesh, Lahore din Pakistan și Delhi din India.
25 Februarie 2024, 18:12
Gest inconștient: O femeie de 25 de ani din Maramureș a condus cu bebelușul de 9 luni în brațe (VIDEO)
Actual
O femeie de 25 de ani din Borșa, Maramureș, a dat dovadă de inconștiență, după ce a condus mașina cu fiul ei de nouă luni în brațe, iar apoi și-a postat „isprava” pe TikTok. Polițiștii au identificat-o pe femeie și au amendat-o, fiind reclamată și Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.
25 Februarie 2024, 13:33
Trupul lui Alexei Navalnîi, predat familiei la mai bine de o săptămână după moartea lui
Actual
Trupul neînsuflețit al disidentului rus Alexei Navalnîi, care a murit subit în închisoare, a fost predat mamei sale, la mai bine de o săptămână de la deces. Deocamdată, nu se știe dacă autoritățile vor permite organizarea unor funeralii publice.
24 Februarie 2024, 20:43
Doi ani de război în Ucraina: Un avion spion rusesc a fost doborât, iar ucrainenii nu se mai pot apropia de granița cu România
Actual
Ucraina marchează sâmbătă doi ani de la invazia Rusiei pe teritoriul săi, intrând într-un nou an de război slăbită, dar și cu o victorie importantă: un avion spion rusesc ar fi fost doborât de forțele de la Kiev, al doilea în ultimele săptămâni. Pe de altă parte, pentru că nu-și mai permite să piardă recruți, Ucraina a decis să nu mai permită cetățenilor cu vârste între 18 și 60 de ani să se apropie la mai mult de 5 kilometri de frontierele cu România și Republica Moldova.
24 Februarie 2024, 12:44
„Cel mai rău film de groază”: Mărturia româncei care administrează blocul din Valencia unde focul a omorât cel puțin 9 oameni (VIDEO)
Actual
Administratoarea blocului cu 14 etaje din Valencia care a ars ca o torță și unde cel puțin 9 oameni au murit, iar alții sunt încă dați dispăruți, este o româncă, Adriana Banu, care locuia chiar într-unul dintre apartamentele făcute scrum. Femeia a mărturisit jurnaliștilor că focul s-a răspândit foarte repede, iar imaginile pe care le-a văzut au fost apocaliptice.
24 Februarie 2024, 10:33
Șocant: Elevă înjunghiată pe stradă de un alt elev, care a încercat apoi să se sinucidă, în Drobeta-Turnu Severin
Actual
Incident şocant, vineri după-amiază, în centrul orașului Drobeta-Turnu Severin. O elevă a fost înjunghiată de un alt adolescent, care a încercat apoi să se sinucidă, în plină stradă.
23 Februarie 2024, 16:05
Procesul accidentului din 2 mai a început cu scandal: Judecătoarea, originară din Bihor, a întrebat dacă unul dintre tinerii morți este în sală
Actual
La Judecătoria Mangalia a început procesul în care este judecat Vlad Pascu, șoferul drogat care a intrat cu mașina într-un grup de 8 tineri, în stațiunea 2 Mai din județul Constanța, omorând două dintre victime. La primul termen, judecătoarea căreia i s-a desemnat cauza a stârnit nemulțumirea părinților, după ce a demonstrat, când a strigat prezența părților din dosar, că habar nu are ce s-a întâmplat în accident. Magistratul este originar din Bihor, fiind absolventă a Facultății de Drept din Oradea, iar în trecut a mai fost sancționată disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau neglijență gravă.
23 Februarie 2024, 11:11
România l-ar propune pe președintele Klaus Iohannis în funcția de secretar-general al NATO
Actual
La doar o zi după ce liderii PNL și PSD au anunțat că își dau mâna pentru comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare și participarea pe liste comune la europarlamentare, iese la iveală o nouă mutare interesantă: România și-ar fi anunțat aliații NATO că îl propune în mod oficial pe președintele Klaus Iohannis în funcția de secretar-general al alianței!
22 Februarie 2024, 19:21
S-a prăbușit pe terenul de fotbal: Un copil de 13 ani a murit brusc, după ce a consumat mai multe energizante
Actual
Tragedie, într-o localitate din Bistrița Năsăud, unde un copil de 13 ani a murit brusc, după un antrenament de fotbal. Din câte se pare, copilul băuse mai multe doze de băuturi energizante.
22 Februarie 2024, 17:20
Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova, ar putea cere unirea cu Rusia, iar Putin va declara anexarea
Actual
Un opozant de la Tiraspol avertizează că pe 28 februarie, când este programat congresul administrației separatiste a Transnistriei, liderii pro-ruși ai autoproclamatei „republici” din stânga Nistrului urmează să ceară unirea cu Rusia, iar președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, va proclama după o zi anexarea regiunii. Astfel de congrese care au reunit toți aleșii din Transnistria au mai avut loc de numai două ori, înainte de autoproclamarea republicii separatiste în 1990 și pentru a acuza Guvernul de la Chișinău, în 2006, de blocadă economică.
22 Februarie 2024, 16:15
Cum își ajută România sărmanii: tichete sociale în valoare de doar 4 lei pe zi. Autoritățile urmează să alimenteze cardurile cu bani
Actual
Guvernul continuă programul „Sprijin pentru România”, prin care le oferă oamenilor cu venituri reduse carduri sociale pentru achiziția de alimente. În acest an, cardurile vor fi încărcate cu câte 250 de lei o dată la două luni, ceea ce înseamnă că sprijinul primit de un român este de doar 4 lei pe zi. Cât o pâine mică...
22 Februarie 2024, 14:18
E oficial: Alegerile locale se comasează cu cele europarlamentare. PSD și PNL candidează pe liste comune la europarlamentare (FOTO/VIDEO)
Actual
PNL și PSD au decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, dar și participarea celor două formațiuni pe liste comune la europarlamentare. Anunțul oficial a fost făcut miercuri seară, de președinții celor două partide, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă comună.
Doar 5 lideri liberali au votat împotriva listelor comune cu PSD la europarlamentare. Bolojan: „E o eroare politică”
Știri Bihor
Marea majoritate a membrilor Biroului Politic Național PNL au votat, în ședința de miercuri, pentru comasarea alegerilor și liste comune la europarlamentare cu PSD. Concret, 58 de lideri PNL au votat pentru, doar 5 au votat împotrivă și 2 s-au abținut, între cei care s-au declarat împotrivă numărându-se și președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan. „E o eroare politică”, ar fi spus el.
21 Februarie 2024, 18:01
Sondaj comandat de PNL și PSD: Românii vor comasarea alegerilor locale și europarlamentare și „stabilitate politică” la guvernare
Actual
Un sondaj comandat de PSD și PNL arată că peste 50% dintre români vor comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, dar și că Partiidul Social Democrat conduce în preferințele cetățenilor pentru alegerile europarlamentare, fiind urmat de Partidul Național Liberal. Sondajul realizat zilele trecute, prin telefon, de Avangarde a fost așteptat de liderii coaliției de guvernare care au stabilit miercuri abordarea pentru anul electoral.
21 Februarie 2024, 12:19
Lege împotriva risipei alimentare: Magazinele și restaurantele sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni aruncarea alimentelor
Actual
De acum înainte, restaurantele și magazinele vor trebui să ia măsuri clare pentru a preveni risipa alimentară, după cum prevede o lege adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Dacă nu vor face nimic, operatorii economici vor risca amenzi de până la 20.000 de lei.
21 Februarie 2024, 11:22
  1 2  4  6 7 8  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON