URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Februarie 2013, 13:09

Poliţia Locală a închis clubul Moszkva pentru 30 de zile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Locală Oradea a dispus suspendarea activităţii clubului Moszkva, situat pe strada Moscovei nr. 8, în Palatul Sonnenfeld, şi aparţinând firmei Gulas Exotic SRL, pe o perioadă de 30 de zile, începând din 23 februarie.

În dispoziţia semnată de primarul Ilie Bolojan se arată că măsura a fost luată în urma a două controale ale Poliţiei Locale, care a fost sesizată de două ori în scris şi de patru ori telefonic de vecinii deranjaţi de zgomot.

În timpul controalelor, poliţiştii locali au constat că Moszkva a încălcat în mod repetat liniştea locatarilor din imobilele învecinate "datorită folosirii aparaturii de sonorizare şi amplificare audio la intensitate ridicată în incinta acestuia" şi au aplicat două amenzi contravenţionale de câte 500 de lei, una în luna martie a anului trecut şi una pe 19 februarie 2013.

Reprezentanţii Moszkva Kavezo au postat vineri seară pe pagina de Facebook a localului textul dispoziţiei date de Poliţia Locală, spunând că au nevoie de sprijinul clienţilor. "De mâine vei găsi porţile închise (pe termen nedefinit). Este hotărârea autorităţilor cu privire la două plângeri de "perturbare a liniştii publice", petrecute în ultimul an. Facem tot posibilul să redeschidem. Sperăm să ţineţi cu noi şi în perioada aceasta avem nevoie de susţinerea voastră, acum mai mult decât oricând", se arată în mesaj.

Contactaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii clubului Moszkva spun că decizia a fost luată cu "rea voinţă" şi că o vor contesta. "Ne-am luat avocat şi vom contesta atât la Primărie cât şi la Poliţia Locală această dispoziţie. Este un singur vecin pe care-l deranjăm şi el sună tot timpul. Nici măcar nu locuişte în aceeaşi clădire, ci în Palatul Adorjan", a declarat Denes Adel, PR manager al localului, apreciind drept "ciudat" faptul că au primit direct o suspendare a activităţii pentru 30 de zile.

"Ne luptăm şi vrem să redeschiem. Facem activităţi culturale de patru ori pe săptămână şi aducem culoare acestui oraş. Luni seara ne vom aduna în faţa localului şi vom protesta", a mai spus aceasta.

Şi se pare că au şi susţinători, căci de la postarea dispoziţiei de suspendare, pe pagina de Facebook au apărut numeroase mesaje de încurajare din partea clienţilor care consideră decizia injustă. De asemenea, localul a înfiinţat pentru aceştia o pagină numită "Free Moszkva", iar mai mulţi au preluat şi o fotografie simbol cu mesajul "Support Moszkva".

Cafeneaua-pub Moszkva este contestată de unii şi apreciată de alţii. Amenajată în Palatul Sonnenfeld, fără prea multe renovări, astfel că localul are un aspect mai neîngrijit, dar considerat boem de alţii, Moszkva a devenit atracţie pentru mulţi tineri care îl frecventează şi pentru concerte şi spectacole de teatru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
ce pacat
Ce pacat ca s-a inchis! Oare cine se va mai pisha de acum inaite pe cladirile din jur si cine va mai vomita berea bauta in cafenea pe strada moscovei? This is the question!
Postat 25 Februarie 2013, 14:23 de shakespeare
preafericitul DJ
Politia locala si Primarul de Oradea sa trateze egal plangerile cetatenilor referitoare la perturbarea linistii publice. Astfel daca acest Club a fost inchis din motive de galagie, Primarul si Politia locala sa inchida din aceleasi motive toate Bisericile care deranjeaza vecinii in mod evident cu galagia produsa la difuzoarele instalate catre strada in exteriorul constructiei. Eu nu am vazut nici la Clubul Moskva nici la alte carciumi sa aiba curajul sa-si scoata difuzoarele pe strada si cu toate astea sunt sanctionati in vreme ce Bisericile urla pe strazi si Primarul nu le aude!
Postat 25 Februarie 2013, 14:03 de Papa Daniel Muftiul
???????????
Tu esti manelist coclit...tu vrei manele de 2 lei ,Nicusor cu tupeu!
Postat 25 Februarie 2013, 10:04 de ghiuri
Reclamagiul notoriu..
...este Avramescu Nicusor....consultati net-ul sa vedeti ce faima are....scutit de taxe si impozite,mare revolutionar de Arat,maritat la Oradea cu o fata naiva....A lins la PRM Bihor...a lins degeaba...asta mai lipsea in politica...!Nesatul,fara caracter tot ce atinge se usuca......Sunt sigur ca si-a facut multi prieteni dnul executor de carton..!Moszkva se va redeshide,Nicusor face spume in continuare....Nicusor copil timpit-era o carte de povesti...Avramescu...ai citit-o nemuricule???????
Postat 25 Februarie 2013, 09:51 de ghiuri
a
sunt in oradea cluburi sau localuri bazate pe comunitatii etnice,...daca ceri o bere in romaneste ori nu esti servit ori se uita la tine ca la felul 7,....dar eu daca nu vreau sa servesc in localul meu niste tigani infecti si nespalati se numeste discriminare,..DE CE?
Postat 24 Februarie 2013, 19:08 de a
TOURE
Páczkán Fatima, studentă: Stimate Domnule Primar, vă scriu acest mesaj pentru a împărtăși efectul deciziei Dumneavoastră de a închide localul "Moszkva" din Oradea pe o periaodă de 30 de zile. În primul rând trebuie să știți ce fel de rol are acest local in viața multor orădeni. Moszkva nu este doar o cafenea sau un pub ca restul localurilor de acest gen din Oradea. Este un centru cultural, unde în sfârșit se ia in considerare și un alt nivel de interes reprezentat de locuitorii orașului. Probabil este singurul local din Oradea, unde se strâng oameni de toate vârstele. Nu doar generația de tineri, de liceeni și studenți la facultate, dar si mame si tați cu mai mulți copii, vin la Moszkva fiindca aici nu numai ca pot avea o discuție decenta în împrejurimi civilizate, dar pe lângă acesta, pot găsi o varietate de activități culturale, fie vorba de recitare de poezii sau proză, de concerte, târguri pentru comercianți locali, expoziții și multe alte evenimente. Moszkva reprezinta ceva nou prin stilul, atmosfera pe care o creează, lucru care atrage mulți oameni nu numai din oraș dar și de peste granițele țării. Pe lângă aceste argumente, trebuie notată și faptul că grupul de oameni care frecventează acest local, este un grup civilizat. În comparat cu alte zone de cluburi din Oradea, aici în fața incintei sau în localul prorpiu-zis nu există manifestări brutale, periculoase sau deranjatoare. Este un local unde clienții se pot simți în siguranța. In tot acest timp, cât am frecventat pubul, nu s-a întâmplat nici măcar odată să aud sau să văd agresiune sau violență fizica, dar nici abuz verbal. Nu pot spune același lucru despre multe alte localuri situate în Vulturul Negru la sub pasaj sau pe strada Vasile Alecsandri și strada General Traian Moșoiu. Cluburile din aceste zone sunt mult mai gălăgioase ca și oricare concert organizat în incinta pubului Moszkva. Proprietarii au grija la acest aspect deoarece în ultimele săptămâni concertele organizate s-au încheiat la ora 22:00, iar după acesta, muzica auzită în local era atât de înceată, încât discuțiile se puteau decurge fără urlete sau ridicarea vocii. În numele multor oameni pot spune următoarele: Moszkva este o cafenea-pub de excepție prin ceea ce ofera cultural și social orădenilor. Este un loc civilizat, divers și unic. Prin închiderea localului, poate asigurați satisfacția a unui număr foarte mic de oameni din imediata vecinătate a clubului, dar în același timp privați un grup larg de oameni de locul, unde comunitatea este cel mai important lucru, unde diversele naționalități se întâlnesc datorită intereselor comune. Dacă nu luați în considerare necesitățile locuitorilor, noi ne vom face auzită vocea. Conducerea orașului este menită să-și servească alegătorii și întregul oraș! Va rugăm, pune-ți orașul pe primul loc și nu interesele personale! E timpul ca Oradea să devină mai vie si mai colorată. Moszkva are un rol foarte important în acest lucru. Cu respect, Páczkán Fatima, studentă postat de: Páczkán Fatima
Postat 24 Februarie 2013, 15:15 de KOLO
bogdaproste
Niciodata nu si-au permis sa inchida localul pentru imbunatatiri de teama sa nu-si piarda clientii, pe care ii cheama acum la sustinere, dar pe care ii pune in pericol in fiecare zi in care le calca pragul. Mai bine ar privi jumatatea plina a paharului. Daca cineva vrea sa scape de concurenta ar putea gasi cu foarte mare usurinta multe alte motive (mai bine nu le enumar ca sa nu zica lumea ca dau idei). Si nu pentru 30 de zile. Au acum ocazia sa aduca imbunatatiri localului si chiar sa investeasca in izolarea fonica. Am fost si eu la cateva concerte in acest club. Dar nu s-au terminat niciodata la oerle 22;00. Abia atunci incepeau.
Postat 24 Februarie 2013, 14:49 de ralu
mult mai simplu
Banii sunt intotdeauna explicatia, nu are sens sa o cautati in politic sau linistea publica. Din cate am citit, Moscova are in fapt cele mai putine plangeri inregistrate fata de restul cluburilor din centru. Este si singurul care serveste cultura si arta si condamna violenta in toate formele de manifestare. Deci, explicatia. Lucian Popa este un tanar consilier local PNL care intamplarea il face sa fie si patronul clubului Lords. Omul a gandit bine, singura concurenta pentru publicul tinta al Lords este (era) Moscova si Green Pub. Din pozitia de consilier in care a ajuns cum a ajuns, a reusit sa bage pumnul in gura celor doua competitoare. Moscova l-a inchis pe baza a doua plangeri (Lords are zeci pe an), iar Green-ul l-a inghesuit intre moloz si garduri pe motivul renovarii pasajului, fiind impracticabil. Mai ales ca e al unui PDList si cam furase clientela Lords mai in varsta. Oh, si Lucian Popa mai este si nepotul lui Cornel Popa, ca sa stiti cu cine va puneti. Oameni fara scrupule. Succes!
Postat 24 Februarie 2013, 11:42 de lev tolstoi
Moszkva
Care este motivul real?. Hai sa pornim de la sursa, candva clubul Poigrafica, Tempo, un club de arta fotografica acum Moszkva si nu Moscova, a fost un club apropiat comunitatii maghiare din oras. Fotografiile din situl Facebook arata cum inclusiv miezul UDMR (RMDSZ) preferau acest local in favoarea altor cluburi de fitze din oras. (pe buna derptate) . Un club diferit prin programe culturale si nu manele ; prin arta sau sansa de prima prezenta pe scena pentru artisitii incepatori. Deci nu nivelul de zgomot este deranjanta ci nivelul de cultura peste cea ce ofera cultura planificata a primariei (mici si bere si concerte in plin centrul orasului) si poate un mic decont (ex)leaderilor UDMR care au sustinut activitatea din club.
Postat 24 Februarie 2013, 11:18 de Oradean ..cu acte
de ce?
Pe aceste considerente toate cluburile si localurile din Oradea ar putea fi inchise.
Postat 23 Februarie 2013, 16:26 de tudor
Pol loc???
Politia locala? De cand are si asta dreptul sa suspenda activitatea unui bar pe baza unei plangere???loserii astia dupa cum stiam pazesc parcuri si alte institutii publice.. politia primarului, un razboi politic iarasi:-j
Postat 23 Februarie 2013, 14:48 de Antal
INCHIDERE CU DEDICATIE
IN ACEIASI ZONA PE O STRADA APROPIATA ISI DESFASOARA ACTIVITATEA O SCOALA DE RECONVERSIE PROFESIONALA FARA APROBAREA VECINILOR SI ALTOR ORGANE DIMINEATA DE LA ORA 7 PINA LA ORA 22, MULTE RECLAMATII DAR PRIMARIA SI POLITIA LOCALA NU FACE NIMICA
Postat 23 Februarie 2013, 13:31 de DORU
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON