URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2014, 13:00

Concert simfonic, târg de antichităţi, concursuri şi lumea copiilor, la ERA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

ERA Park dă startul la vacanţă într-o atmosferă elegantă şi distinsă! Duminică, 22 iunie, între orele 19.30 şi 21.00, melomanii sunt invitaţi la concertul simfonic "Coming home", interpretat de corul şi orchestra "The Sound of Music", formate în mare parte din artişti ai Filarmonicii, dar şi ai Liceului de Artă, respectiv ai facultăţilor de profil din Oradea.

Spectacolul, care se va desfăşura în sala de evenimente, va fi unul de anvergură, atât ca repertoriu cât şi ca punere în scenă, iar iubitorii vor putea asculta muzică de film, operă, musical, respectiv lucrări vocal simfonice clasice şi contemporane. Din repertoriu fac parte: Cartoons Collection (Tom and Jerry, The Flintstones ş.a.m.d), Cinema paradiso, The Mission - Ennio Morricone, Lincoln - John Williams, Appalachian Spring - Aaron Copland, Hensel and Gretel - E. Humperdinck, Les Miserables - C.M. Schonberg, Bob Krogstad (I dreamed a dream, Bring him home). Totodată, din categoria lucrărilor simfonice, spectatorii vor putea urmări Piannis Angelicus, Finlandia - Jan Sibelius, Hallelujah - L.von Beethoven, Negro Spiritual - Suita.

Soliştii concertului vor fi Cristina Bende, Teodora Codoban şi Sergiu Chirilă, iar dirjor va fi Ovidiu Niculaş.

Un bilet costă 35 lei sau 55 lei, în funcţie de locul în sală, şi poate fi cumpărat de la casieria Filarmonicii ori apelând numărul de telefon 0741.134.628.

Un alt eveniment desfăşurat în weekend este Târgul de Antichităţi, în cadrul căruia sâmbătă, între orele 10 şi 18, sub cupolă, peste 30 de expozanţi îşi vor expune şi scoate la vânzare colecţii impresionante de bijuterii, timbre, numismatică, artă, porţelanuri şi multe altele.

ERA nu îi neglijează nici pe cei mai mici dintre clienţi. Dacă sâmbătă, începând cu ora 11, copiii sunt invitaţi la filmul "Tarzan", duminică, de la aceeaşi oră, aceştia sunt aşteptaţi la "Aladdin. Întoarcerea lui Jafar". Ambele filme vor rula în sala de evenimente a ERA, dublate în limba română, iar accesul este gratuit, atât pentru cei mici cât şi pentru adulţi.

Tot pentru micuţi, BombonERA a pregătit un nou atelier inedit, "Bun venit, Vacanţa Mare". Sâmbătă între orele 17 şi 19, copiii vor învăţa cum se confecţionează un zmeu, pe care îl vor lansa liber spre cer. Astfel, copiii îşi vor petrece timpul liber într-un cadru organizat şi distractiv, dezvoltându-şi totodată inteligenţa, creativitatea, atenţia şi modul de exprimare a emoţiilor. Evenimentul se va desfăşura sub cupola centrului comercial, iar participarea este, ca de fiecare dată, gratuită.

Pe de altă parte, ERA Park continuă loteria "Câştigă cea mai dorită minge din lume", în cadrul căreia 49 dintre clienţii centrului comercial au posibilitatea să câştige o minge Brazuca TOP R, mărime 5, marca Adidas - mingea oficială a Campionatului Mondial de Fotbal.

Pentru a intra în marea tombolă, participanţii trebuie să facă cumpărături de minim 50 lei, pe un singur bon fiscal, din orice magazin al ERA Park, inclusiv Carrefour şi Bricostore, iar apoi să completeze talonul de tombolă. Câştigătorii vor fi extraşi în 14 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON