URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iulie 2015, 17:37

CAPDD Bihor, peste un milion de euro investiţi în protejarea naturii şi promovarea turismului bihorean

CAPDD Bihor, peste un milion de euro investiţi în protejarea naturii şi promovarea turismului bihorean Foto: Ovi D. Pop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numărul 13 este cu noroc pentru turismul bihorean responsabil. În cel de-al 13-lea an de existenţă, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, ONG care are în custodie aria protejată Munţii Pădurea Craiului, a obţinut bani pentru un nou proiect de ecoturism, care face ca totalul finanţărilor atrase de organizaţie să depăşească un milion de euro.

„Este un prag pe care ne-am dorit să îl atingem şi un moment important în viaţa organizaţiei noastre. În acelaşi timp, avem un indicator al rezultatelor pe care le-am obţinut în urma demersurilor făcute de noi pentru protecţia mediului şi în ceea ce priveşte promovarea unor destinaţii turistice din judeţul Bihor”, a declarat Paul Iacobaş, preşedintele CAPDD Bihor.

Cel mai nou proiect, „Pădurea Craiului - un loc mai plăcut de vizitat, un loc mai bun în care să trăieşti”, se va derula între 1 iulie 2015 şi 30 iunie 2018, având un buget total de 114.576 dolari, din care suma de 100.000 dolari reprezintă finanţarea nerambursabilă. Banii sunt alocaţi prin intermediul programului „Green Entrepreneurship - Dezvoltarea Destinaţiilor de Ecoturism din România”, un program comun al Romanian - American Foundation şi al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Peşterile, în prim plan

Abordând o gamă foarte variată de activităţi, acest proiect îşi propune să îmbunătăţească zestrea turistică a Pădurii Craiului, dar şi să contribuie la dezvoltarea capacităţii de administrare a acestei ecodestinaţii.

Astfel, cu banii americani, vor fi semnalizate traseele de cicloturism din cadrul ariei, va fi amenajat un Tur al Pădurii Craiului, dar şi alte noi trasee şi poteci, inclusiv un parcurs de aventură.

De asemenea, va fi reabilitat, în totalitate, sistemul de iluminat al Peşterii Unguru Mare din Şuncuiuş şi în premieră va fi amenajat un traseu de vizitare pentru o porţiune din Peştera Vântului. La peşterile Farcu şi Meziad vor fi dezvoltate noi atracţii turistice de tip mining park şi parc de aventură. Apoi, aceste patru peşteri, dar nu numai, vor fi cuprinse în prima reţea de peşteri speoturistice din România.

Toate atracţiile turistice din Pădurea Craiului vor fi mai bine semnalizate, iar CAPDD promite să marcheze corespunzător şi traseul magistralei europene de drumeţie E3, care străbate Bihorul.

Pentru un turism responsabil

Totodată, CAPDD şi-a propus să amenajeze, în parteneriat cu autorităţile locale şi cu proprietarii de afaceri cu specific turistic din zonă, un loc de parcare şi un spaţiu de campare în vecinătatea noului pod de la Vadu Crişului. În aceeaşi comună este planificată dezvoltarea unui centru de vizitare destinat întregului Defileu al Crişului Repede, dotat cu mobilier expoziţional şi infrastructura necesară.

Tot cu bani americani, CAPDD îi va duce la cursuri de instruire în ecoturism şi turism responsabil pe operatorii turistici şi pe alţi actori locali, pentru ca aceştia să înveţe cum să atragă turişti în zonă, în armonie cu natura. Pentru o mai bună promovare a zonei, CAPDD va face şi un calendar de evenimente derulate pe parcursul a patru sezoane.

În fine, CAPDD mai vrea şi să prezinte ecodestinaţia Pădurea Craiului la târguri de turism, iar la dispoziţia vizitatorilor va pune hărţi ale ecodestinaţiei, materiale de prezentare a Pădurii Craiului şi a serviciilor din reţeaua locală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bear Grylls
Da' de exemplu daca ma iau si ma duc de unul singur(ca de excursii organizate cu grupuri mai mari de persoane inteleg ca nu poate fi vorba in Byhor ever-never) pe track-urile alea marcate impecabil,sunt carevasazica un turist responsabil sau totalmente iresponsabil?
Postat 22 Iulie 2015, 18:19 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON