URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iunie 2016, 18:05

Se reface carosabilul pe Independenţei. Circulaţia va fi permisă după deschiderea Podului Ladislau (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În această săptămână, Primăria Oradea a dat startul lucrărilor de refacere a carosabilului de pe strada Independenţei.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, ele sunt executate de firma Drumuri Bihor, în baza contractului de întreţinere-reparaţii drumuri, şi ar trebui finalizate până la "sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august".

În paralel, la comanda OTL, firma Drumuri Orăşeneşti asfaltează şi porţiunile dintre liniile de tramvai care traversează strada Independenţei şi care, în ultimii ani, au fost refăcute. "Până la finalizarea lucrărilor derulate de Primăria Oradea se vor încheia şi cele derulate de OTL", se precizează într-o informare a municipalităţii.

De precizat că lucrările de refacere a carosabilului pe strada Independenţei se vor face fără aşezarea ultimului strat de asfalt, care va fi pus doar după finalizarea lucrărilor la parcarea subterană din vecinătate.

În ceea ce priveşte circulaţia auto, aceasta se va deschide numai după ce se vor încheia lucrările la podul Sfântul Ladislau, în luna iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@pinonel
Pe partea cealaltă, conform tradiţiei, aşteaptă să termine parcarea pentru a "afla" cota finală după care vor schimba pavajul. Nu trebuie să ne "îngrijorăm", avem asigurări că totul se face pe banii constructorului. Nu vă bucuraţi prea tare pentru că nu înseamnă "gratis" (adică în preţul iniţial al contractului). Aceste "situaţii neprevăzute" sunt de fapt comune şi tocmai de acestea se ocupă firmele de casă de proiectare şi firmele de proiectare de casă. De dispoziţii de şantier şi reproiectări care să justifice "legal" cheltuirea banilor publici pe nişte "greşeli" ajutătoare în favoarea constructorilor care nu putea fura mai mult direct din licitaţie sub pretextul criteriului "preţul cel mai scăzut".
Postat 30 Iunie 2016, 14:10 de eutanasiu
Dialog al celor 72% care nu au crezut in nea ilie. Si bine au facut!
Dialog intre cititorii oradeni pe un site de stiri ,,Si totusi, bordurile de ce raman diferite? Pe o parte avem cele in ton cu pavajul din Piata Unirii iar pe cealalta parte a strazii urateniile gri si lipite de-a moaca. Ce e pe o parte ar trebui sa fie si pe cealalta." Raspunsul ,,Pentru ca nu exista creier, bun simt, estetica, educatie si populatie care sa-i ia de gat acesti derbedei pentru jefuirea banului public care este sustras din buzunarele fiecaruia dintre noi."
Postat 30 Iunie 2016, 11:38 de pinonel
MINCIUNELE!
Parca Podul trebuia sa fie gata la sfarsitul lunii mai! Iar parcarea din Independentei are termen 4 septembrie ( asa scrie pe site-ul PMO la 4 februarie 2015= 18 luni ). Oh, da! Bolojan face casa buna cu minciuna!
Postat 29 Iunie 2016, 19:17 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON