URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Mai 2017, 11:40

Razii de amploare în pieţele din Oradea: Poliţiştii au folosit un câine specializat în detectarea tutunului (FOTO)

Razii de amploare în pieţele din Oradea: Poliţiştii au folosit un câine specializat în detectarea tutunului (FOTO) foto: Poliția Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 3.000 de pachete de ţigări, ceasuri şi parfumuri de contrabandă au fost confiscate în timpul unor acţiuni de control ale poliţiştilor din cadrul Biroului de Ordine Publică şi Biroului de Proximitate de la Poliţia Municipiului împreună cu reprezentanţi ai Direcției Regionale Vamale Cluj-Napoca.

Acţiunile s-au desfăşurat în pieţele agroalimentare din Oradea şi în zona adiacentă acestora, având ca scop „prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, comerţului ambulant neautorizat şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii locale”, după cum se precizează într-un comunicat al Poliţiei Bihor.

În cadrul descinderilor au fost angrenaţi 36 de poliţiştii orădeni, un reprezentant al Direcţiei Regionale Vamale Cluj-Napoca însoţit de un câine specializat în detectarea tutunului. În total, au fost legitimate 746 persoane, au fost efectuate controale la 42 de societăţi comerciale şi au fost controlate 313 autovehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 57.160 lei şi au ridicat în vederea confiscării 3.105 de pachete de ţigări netimbrate, ceasuri şi parfumuri de diferite mărci, bunuri în valoare totală de 31.350 lei.

Cea mai mare cantitate de ţigări a fost găsită în Pieţele Nufărul şi Rogerius, comercianţii păstrând cea mai mare cantitate a ţigărilor în parcările din apropierea pieţelor. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unei orădence de 41 de ani, din maşina căreia poliţiştii au confiscat 1.028 de pachete de ţigări de contrabandă. Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal, la fel ca şi pe numele orădeanului în vârstă de 34 de ani, din maşina căruia poliţiştii au ridicat 526 de pachete de ţigarete.

Cei doi sunt anchetaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor pentru deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON