URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2014, 19:25

Primul centru bihorean de informare turistică se deschide în centrul Oradiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Turiştii care vin să viziteze Bihorul ori sunt în trecere prin judeţ vor putea primi, din această săptămână, informaţii pertinente despre ce pot vizita, unde se pot caza şi cum se pot distra.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, vicepreşedintele Ioan Mang şi consilierul judeţean Dumitru Voloşeniuc - în calitate de manager de proiect - au tăiat, luni, panglica inaugurală a Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, înfiinţat în centrul Oradiei, în clădirea din strada Patrioţilor nr. 2. Centrul a fost realizat cu bani europeni, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Potrivit managerului executiv, Aurelia Dumiter, valoarea totală a proiectului a fost de 1,01 milioane lei, bani folosiţi la renovarea clădirii şi dotarea ei cu mobilier şi aparatură electronică, inclusiv cu un sistem ce permite traducerea simultană a unui discurs în 40 de limbi străine.

De asemenea, centrul are în interior şi în exterior puncte info-touch, care oferă oricărui utilizator posibilitatea de a accesa site-ul de turism www.travelbihor.ro, realizat tot în cadrul proiectului şi care cuprinde informaţii despre istoria, cultura, tradiţiile şi atracţiile turistice ale Bihorului, precum şi o bază de date cu locurile unde se pot caza.

"Mizez foarte mult pe rolul lui (n.r. al centrului) de astăzi încolo. Ştiu că va fi un punct important de plecare a celor care vor să descopere frumuseţea Bihorului", a declarat, la inaugurare, Cornel Popa.

La parter, centrul are expuse costume populare tradiţionale din Bihor, dar şi vase de ceramică făcute manual şi machetele unor biserici de lemn. De asemenea, turiştii pot găsi aici hărţi ale judeţului ori pliante informative. La etajul I, centrul are birouri şi o sală de şedinţe, iar la etajul II o sală multifuncţională, ce va putea fi folosită pentru evenimente diverse, de la întâlniri la proiecţii video ori piese de teatru.

Centrul, primul de acest gen deschis de Consiliul Judeţean Bihor, va fi funcţional din data de 4 aprilie şi va avea 9 angajaţi. Cinci dintre ei au fost deja transferaţi din Consiliul Judeţean, unde funcţiona Compartimentul Turism, iar ceilalţi 4 urmează să fie angajaţi prin concurs.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Vizitati travelbihor.ro si va minunati ...
Cetatea medievala din Oradea nici nu apare ca punct turistic, in schimb e prezent Spitalul Pelican, Ambulanta, Directia de Sanatate Publica si ... ceva biserici ca sa ne rugam pentru consiliul judetean ...
Postat 01 Aprilie 2014, 19:28 de Abet
Traduce simultan in 40 de limbi!
La Parlamentul European inca nu se traduce in toate cele 28 de limbi ale membrilor, iar la Oradea avem traducatori de pretutindeni! Pragul o sa-l treaca cativa rataciti, iar cei 9 angajati vor pierde vremea pe banii contribuabililor!
Postat 01 Aprilie 2014, 19:17 de Zoom
Voloşeniuc - manager de proiect !?!
Plătit din bani publici europeni probabil, pentru această corvoadă !?! Şi asta în perioada când era şi vicepreşedinte al CJ Bihor, după care a fost zburat ca director de deconcentrată şi, culmea incompatibilităţii, păstrând funcţia de consilier judeţean !?! Adică 3 (trei) indemnizaţii, deodată, din fonduri publice !?! Şi tocmai când credeam că ANI nu mai are de lucru în Bihor !?! Revine aşadar <www.e-liberare.ro> ca site interesant şi pe plan local !?!
Postat 01 Aprilie 2014, 19:11 de Carp III
DA!!!!!!!!!!!!!!!!!
.......................PENTRU OCOLIREA EXTRACŢIILOR DE HIDROCARBURI ŞI ŞIST!!!!! FELICITĂRI !!!!!!!!!!!
Postat 31 Martie 2014, 22:53 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON