URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu înţeleg de ce nu poate să-ţi placă concomitent şi betonul şi cernoziomul. Ecologiştii se plâng că primarul Ilie Bolojan a betonat toată Oradea. Eu nu văd unde e problema, câtă vreme şi măreşte suprafaţa parcurilor. Prefer ca drumurile să fie din beton şi parcurile din pământ decât să avem parcuri betonate şi drumuri de pământ.
Zic şi eu
Adrian Cris
La CJ Bihor este blocaj, ţipă de doi ani coaliţia UDMR-PSD-ALDE şi divizia sa de presă, acuzând mai nou că refuzul consilierilor PNL de a vota bugetul pe 2018 a făcut ca salariaţii instituţiei şi ai celor subordonate să capete luna asta doar 70% din lefuri. Nicio noutate. Politrucii locali repetă papagaliceşte cuvinte precum "blocaj" şi "boicot" la fel cum şefii lor boscorodesc întruna "Soros" şi "Statul Paralel". De data asta, totuşi, nu cu ei am treabă, ci cu PNL-iştii...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Recepţia organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Judeţean i-a mulţumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuţi la cârma instituţiei. Preşedintele şi vicepreşedinţii CJ, actorii şi personalul au socializat cu şampanie, vin şi gustări, au făcut fotografii şi au depănat amintiri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv situată în profunzimea cavităţii abdominale, între stomac şi coloana vertebrală şi între duoden şi splină, cu rol în digestie (prin sucul pancreatic secretat la nivelul duodenului) şi rol endocrin (prin producerea de glucagon şi de insulină). Deşi există multe cauze de pancreatită acută, totuşi încă nu se cunosc mecanismele prin care factorii incriminaţi determină inflamaţia pancreatică.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
17 Octombrie 2017, 19:05

Negocierile au eşuat! Conducerea OTL va cere Tribunalului să declare protestul ilegal (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeni, obişnuiţi-vă cu mersul pe jos! Greva spontană declanşată marţi dimineaţă la OTL continuă. Negocierile dintre reprezentanţii conducerii societăţii şi cei ai salariaţilor au eşuat.

"Administraţia a oferit o majorare cu 250 lei a salariului brut de 2.019 lei şi o majorare a valorii tichetelor de la 12 la 15 lei începând din ianuarie 2018. Este vorba de o creştere a bugetului de salarii cu 2,2 milioane lei pe an, care va trebui să se reflecte în preţurile biletelor. Reprezentanţii salariaţilor au respins cererea şi au cerut un salariu brut de 3.000 lei, după care, când am coborât în stradă, am auzit voci care cereau 3.500 lei", a declarat directorul Viorel Mircea Pop.

Şeful OTL a explicat că prin majorarea cu 250 lei a salariului de bază la 2.269 lei, plus sporul de lucru în weekend şi cel de vechime, începând din 1 ianuarie 2018 şoferii şi vatmanii OTL ar putea câştiga chiar mai bine decât colegii lor din ţară. "În Cluj salariul unui şofer este de 2.200 lei plus sporul de sâmbătă şi duminică, cel de vechime şi cel de aglomeraţie, în condiţiile în care traficul din Cluj este mult mai dificil", a spus Pop.

Cu protestul la judecată

Directorul OTL a precizat că, în condiţiile în care salariaţii vor continua protestul, va fi nevoit să se adreseze instanţei. "Dacă nu găsim punţi de comunicare, miercuri vom cere Tribunalului Bihor să constate ilegalitatea protestului şi să dispună reluarea activităţii în paralel cu reluarea negocierilor", a spus el.

Pop susţine că prelungirea grevei spontane este inclusiv în detrimentul protestarilor. "Oamenii nu realizează, dar municipalitatea poate lua oricând hotărârea externalizării serviciului de transport în comun, aşa cum s-a întâmplat la Alba Iulia, Bistriţa sau Bacău. Nu cred că la patron vor mai face grevă şi vor cere majorări salariale cu atâta uşurinţă", a declarat directorul.

"Să ne accepte cererile!"

De cealaltă parte, angajaţii adunaţi în faţa societăţii spun că aşteaptă în continuare ca reprezentanţii lor să fie invitaţi la negocieri şi neagă că şi-ar fi ridicat pretenţiile. "Noi cerem majorarea salariului brut la 3.000 lei, dacă a cerut cineva mai mult a fost o ironie", a spus un salariat.

Protestatarii zic că refuză să reia munca de teamă că administraţia le va ignora revendicările. "Oamenii nu mai au încredere pentru că în ultimii trei ani au tot fost minţiţi. Administraţia i-a păcălit pe muncitori să renunţe la procesele prin care revendicau drepturile salariale spunând că vor fi despăgubiţi, lucru care nu s-a întâmplat", a explicat un protestatar.

Marţi la prânz, protestatarii din primul schimb au fost înlocuiţi de colegii lor din schimbul doi. În jurul orei 17, în faţa sediului pichetau circa o sută de salariaţi. "Destul ne-am tot ploconit. Noi am spus ce vrem, n-au decât să ne accepte cererile", a spus un bărbat.

Pagube de 210.000 lei pe zi

Având în vedere acutizarea conflictului, este de aşteptat ca transportul în comun să rămână paralizat şi în cursul zilei de miercuri. "Ne cerem scuze pentru situaţia creată. La încheierea protestului vom face o analiză şi vom lua în calcul prelungirea valabilităţii abonamentelor cu perioada în care orădenii nu s-au putut folosi de ele", a declarat Mircea Viorel Pop.

Directorul a estimat pagubele provocate societăţii de prima zi de protest la 210.000 lei. "Suma totală va fi cunoscută abia la reluarea activităţii. Tot atunci vom vedea ce măsuri vom lua pentru recuperarea prejudiciului de la cei care se fac vinovaţi pentru crearea lui", a spus Pop.

În cursul zilei de marţi pe poarta societăţii au ieşit pe traseu doar 7 autobuze, cursele stabilite prin contractele încheiate de OTL cu diferiţi agenţi economici pentru transportarea angajaţilor la muncă şi acasă.

Şoferii au acceptat efectuarea acestor curse doar pentru că în cazul neonorării lor riscau să le plătească clienţilor penalităţi usturătoare în solidar cu OTL.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Monopol OTL via PMO
Stati ca asta nu-i nimic: sa nu uitam ca si transportul spre localitatile din jurul orasului a fost acaparat de OTL, locatlitati deservite cu succes si in conditii decente de privati, ani de zile. Au mai vrut sa acapareze si transportul spre parcul industrial, transport suportat de angajatori si asigurat de firme private. Ei bine dragi oradeni: asta inseamna monopolul PMO. Daca nu v-ati lecuit cu CET-ul, sper sa va lecuiti acum cu OTL-ul si sa intelegeti cat de "competenta" este "eficienta" conducere a orasului.
Postat 17 Octombrie 2017, 23:40 de bihoreanoradean
avem o noua secta in oras: OTL
In afara faptului ca astia comit o ilegalitate, azi orasul a fost foarte liber si fluent. Cred ca se impune ca toti cei care au organizat si participat la BOICOT sa fie dati afara si sa li se impute toate pierderile, altfel vom avea din nou un exemplu de stat bananier de care isi bat p..a de data asta niste tractoristi. Cred ca ar fi muuuult mai eficient ca adunatura de incompetenti, nesimtiti si tractoristi coborati de pe combina sa dispara, iar transportul public sa fie asigurat de catre particulari, cu autobuzele si personalul propriu. Astfel de faze in care intr-un oras cu 200 000 de locuitori, in plin an scolar, sa nu circule nici un mijloc de transport, mai vezi poate prin Africa sau in orientul mijlociu. Incepe sa PUTA coruptia in cest 'oras'. S-au gandit intelijentii care au facut rahatul asta ca sunt copii care merg pe jos din velenta pana in iosia, la scoala? AFARA CU TOTI!!! iar OTL-ul... RAUSSSS!!!!!
Postat 17 Octombrie 2017, 21:48 de VIA
raspunsul este NU!
poooooftiimmmm?!?!?! maririle de salarii se vor reflecta in cresterea pretului la bilete si abonamente??? pai deja avem cel mai scump transport in comun din tara! ia sa faceti un sondaj pe 10 mii calatori sa vedeti ce procent este multumit de conditiile de calatorie vara/iarna/zi obisnuita dar mai ales de COMPORTAMENTUL VATMANILOR / SOFERILOR DE autobuz si cati ar fi acord cu o crestere a salariului lor! Raspunsul este NU! Nu suntem de acord cu scumpirea abonamentelor si a biletelor.....bine zicea cineva mai devreme....ar trebui boicotati si ei si nimeni sa nu mai cumpere nici un bilet intr-o luna!
Postat 17 Octombrie 2017, 20:49 de roger
Pagube de 210.000 lei pe zi
Asta e profitul zilnic? Sau doar incasariile din bilete?Daca autobuzele si tramvaiele au stat,consum zero, grevistii evident nu iau salar azi,rezulta ca imensa paguba o produc cei din conducere...probabil au salariile prea mari.
Postat 17 Octombrie 2017, 20:23 de excalibur
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Tise pe sus: A început relocarea arbuştilor din faţa Teatrului în Parcul 1 Decembrie (FOTO / VIDEO)
  • Pradă vandalilor! Parcurile au ajuns la voia huliganilor pentru că Primăria Oradea face economii cu paza (FOTO)
  • Lecţie în aer liber: Copiii au aflat, pe malul Crişului, ce înseamnă viaţa acvatică (FOTO/VIDEO)
  • Cu bicicletele în aer: Bicicliştii orădeni cer mai multe piste şi respect în trafic (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Studenţii orădeni au făcut punţi colorate din flori peste Crişul Repede (FOTO)
  • Recorduri la Swimathon: Aproape 400 de înotători şi peste 210.000 lei strânşi pentru 23 de proiecte de bine (FOTO/VIDEO)
  • Maşini istorice, în Piaţa Unirii: Orădenii au admirat autoturisme de epocă, între care un Peugeot din 1929, la Retroparada primăverii (FOTO/VIDEO)
  • Elevi cu aparatul în gât: Romii din Tinca, protagoniştii unei expoziţii de fotografie (FOTO/VIDEO)
  • Zi de sărbătoare: La 99 de ani de la eliberarea Oradiei, primarul Ilie Bolojan face apel la 'înţelepciune' şi 'unitate' (FOTO / VIDEO)
  • Campionatul de cocktail-viteză: Barmanii orădeni s-au întrecut în prepararea unor băuturi spectaculoase, la Rivo (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON