URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Februarie 2015, 16:21

Ministrul Justiţiei, la Oradea: Judecătorii orădeni sunt foarte buni, dar prea orgolioşi (FOTO)

Ministrul Justiţiei, la Oradea: Judecătorii orădeni sunt foarte buni, dar prea orgolioşi (FOTO) Fotoreportaj pe şantierul Palatului de Justiţie Oradea - foto: Szilagyi Lorand

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prezent la Oradea la Adunarea generală a judecătorilor din Curtea de Apel Oradea şi din instanţele arondate, pentru dezbaterea raportului de activitate pe anul 2014, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, s-a declarat mulţumit de activitatea judecătorilor orădeni, pe care, însă, îi consideră prea orgolioşi şi lipsiţi de dialog.

"Sunt rezultate bune, însă e nevoie predictibilitate şi soluţii pronunţate în termene scurte, de mai mult dialog între judecători şi mai puţine orgolii profesionale care nu ajută la câştigarea încrederii justiţiabililor. Orgoliile ar fi mai utile în revistele de Drept, nu în sălile de judecată. Sper că mutarea în noul Palat de Justiţie să aducă un spirit mai bun, să facă din instanţa din Oradea, aşa cum este şi oraşul, una de ţinută", a explicat ministrul, fără să intre în amănunte.

Ministrul a declarat că, în timpul şederii la Oradea, a vizitat şi şantierul deschis pentru reabilitarea şi extinderea Palatului de Justiţie şi a primit asigurări că termenul stabilit pentru încheierea lucrărilor va fi respectat, chiar dacă, între timp, proiectul iniţial a fost modificat pentru a crea mai multe săli de judecată, dar şi noi spaţii pentru alte funcţiuni, care nu au fost prevăzute în prima fază.

"Suntem încă într-o fază în care putem face intervenţii astfel ca să fie adecvat nevoilor celor trei instanţe. Am discutat cu preşedintele Curţii de Apel Oradea, i-am cerut să aibă o prezenţă foarte strânsă pe şantier, pentru a vedea dacă modul de compartimentare a noului sediul corespunde integral celor trei instanţe", a mai arătat Cazanciuc.

Cât priveşte clădirea de pe strada Aurel Lazăr în care funcţionează Parchetul Oradea, Parchetul Bihor şi cel de pe lângă Curtea de Apel, unde procurorii au ajuns să lucreze în birouri amenajate într-un pod şi cu pereţi despărţitori din rigips, ministrul a dat asigurări că şi respectivul imobil va intra într-un proces de extindere. "S-a discutat cu administraţia locală, iar sediul va fi extins", a promis Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a arătat că specialiştii instituţiei au luat în calcul investiţii şi pentru mutarea din centrul Oradiei a Penitenciarului. "Penitenciarele de genul celor de la Oradea nu permit sub nicio formă reeducarea, au anumite constrângeri, nu sunt spaţii suficiente", a explicat ministrul, arătând că a solicitat deja Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ca până în luna iunie să prezinte soluţii pentru mutarea penitenciarelor din centrele oraşelor, între care şi unitatea orădeană. "Aici există variantă de colaborare cu autorităţile locale, există identificate terenuri pentru construirea unui penitenciar nou", a precizat Robert Cazanciuc.

Întrebat despre cazurile de corupţie din magistratură şi dacă acestea au legătură cu nivelul de salarizare al magistraţilor, ministrul Justiţiei a declarat că judecătorii şi procurorii au salarii decente, "la un nivel rezonabil faţă de puterea economică a României".

"Dacă preşedintele României ar fi fost de faţă la o şedinţă a unor judecători de la o Curte de Apel, ar fi avut cel mai mic salariu", a explicat Cazanciuc, susţinând totodată că, din punctul său de vedere, salariul magistraţilor trebuie să fie model pentru întregul sistem bugetar.

"De altfel, Ministerul Muncii lucrează deja la un proiect de clarificare a salarizării din întregul domeniu bugetar şi care să permită evitarea riscurilor de corupţie din întregul sistem, dar şi posibilitatea de a atrage oameni bine pregătiţi. Acum, funcţionarii bine pregătiţi preferă să plece şi să lucreze în sistemul privat", a declarat ministrul.

Vezi cum se desfăşoară lucrările la Palatul de Justiţie, în galeria de imagini!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"Buni dar Răi" !!!
Nici de prăsilă nu-s buni, că se "ard" şi între ei !!!
Postat 27 Februarie 2015, 08:09 de WinDos
un sinonim pentru orgolioşi, ştie careva???
FUDULI
Postat 26 Februarie 2015, 22:25 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON