URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2016, 20:40

Luminaţia: Cimitirul Municipal a fost "inundat" de lumină de Ziua Morţilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească! De Ziua Morților, mii de orădeni au luat marţi drumul Cimitirului Municipal, pentru a aduce un omagiu celor dragi, trecuţi la cele veşnice.

La ora 13, intrarea principală în cimitirul Rulikowski era plină de lume. Veniţi pe jos, cu autobuzul sau maşina personală, orădenii veneau în valuri purtând coroane, jerbe şi buchete de flori.

Un buchet de crizanteme costa undeva la 5 lei, dar vânzătorii de la tarabele din staţia de autobuz îmbiau clienţii şi cu oferte de trei buchete la 10 lei, numai să îşi vadă marfa vândută.

Cei veniţi fără lumânări sau candele îşi puteau cumpăra la preţuri începând de la 3 lei (cele mici) până la 10 lei, sau chiar peste, pentru cele mari în formă de felinar sau crucifix.

În ciuda valurilor de vizitatori care au trecut constant poarta cimitirului, producătorii şi comercianţii de flori, mulţi veniţi din judeţele vecine, au fost vizibil nemulţumiţi. "N-a fost niciodată atât de puţină lume peste zi. Degeaba e vreme frumoasă dacă nu vine lumea", a spus o vânzătoare.

Valuri de vizitatori

Și totuși, potrivit evidenţelor administraţiei cimitirului municipal, până la ora prânzului trecuseră deja de poartă undeva la o mie de persoane. "Sunt mult mai puţini decât în alţi ani. Cum Ziua morţilor a căzut într-o zi lucrătoare, tinerii sunt la lucru şi vor veni abia spre seară, iar pentru că micuţii sunt în vacanţă probabil că bunicii, care altădată la ora asta umpleau aleile, au rămas să aibă grijă de ei", a declarat Teodor Vaida, administratorul cimitirului municipal.

Administratorul s-a așteptat ca, până la ora 22, ora închiderii cimitirului, numărul vizitatorilor să crească de circa zece ori. "Duminică a fost plin. Au intrat undeva la 4.000 de maşini, ceea ce înseamnă peste 10.000 de vizitatori. Ne aşteptăm ca şi astăzi să vină cam tot atâta lume", a spus Vaida.

Pe fondul valului de vizitatori, pentru evitarea ambuteiajelor şi accidentelor, marţi conducerea cimitirului a permis accesul în incintă doar maşinilor aparţinând persoanelor cu handicap.

Ca o măsură compensatorie, pentru a facilita accesul la toate zonele cimitirului, pe lângă intrarea principală, s-a putut intra în incintă atât dinspre strada Umbrei, din vecinătatea cartierului Europa, cât şi dinspre strada Ceyrat, pe lângă barăcile meşterilor pietrari.

"Dă şi mie un leu!"

Mulţi orădeni au ales intrările secundare în cimitir pentru că aşa le-a fost mai uşor să găsească un loc de parcare liber şi au putut scăpa de cerşetorii care agasau vizitatorii încă din staţia de autobuz.

"Dă şi mie un leu, să-ţi ierte Dumnezeu răposatu!", cerşea un grup de copii supravegheat îndeaproape de un grup de femei cu fuste înflorate.

La fel ca în anii trecuţi, pentru a proteja intimitatea bihorenilor veniţi la mormintele celor dragi, cerşetorii au fost ţinuţi în afara cimitirului cu ajutorul agenţilor de pază care au patrulat toată ziua aleile.

Tot un fel de cerşetorie făceau şi bărbaţii bruneţi cu hârleţe şi mături care abordau trecătorii încă de pe aleea principală. "Curăţăm morminte. Nu vreţi să vă ajutăm?", îşi aborda potenţiala clientelă un brunet în salopetă.

Vizitatorii, în marea majoritate femei, îl evitau de departe. "Du-te mă de aici, n-am nevoie de hoţi!", i-a replicat usturător un bărbat.

Meşterii de ocazie cereau pentru curăţirea unui mormânt de buruieni, lucru de câteva minute, între 10 şi 30 de lei, după cum îşi puteau prosti clientela.

"Au fost şi duminică, dar i-am scos afară cu Poliţia. Nu vrem să le facă probleme persoanelor în vârstă", a spus Teodor Vaida. De altfel, administraţia cimitirului punea la dispoziţia orădenilor, cu titlu gratuit, hârleţe, greble, lopeţi şi mături de nuiele pentru a putea face curăţenie la morminte.

O mare de lumină...

Celtică la origine, Ziua Morţilor sau Luminaţia a fost introdusă în spiritualitatea creştină de Biserica Romano-Catolică de unde a fost împrumutată de-a lungul anilor şi de ortodocşii, luteranii, calvinii ori unitarienii din Transilvania, Banat şi Maramureş.

Luminaţia se sărbătoreşte încă din Evul Mediu, când, pe 1 Noiembrie, după liturghia consacrată Zilei tuturor sfinţilor, oamenii îşi petreceau după-amiaza în cimitire, rugându-se pentru sufletele răposaţilor.

Legenda spune că în noaptea Luminaţiei porţile celor două lumi se deschid, iar sufletele celor răposaţi îi pot vizita pe cei vii. Acesta este şi motivul pentru care de Ziua morţilor credincioşii merg la mormintele celor dragi unde se roagă, pun flori şi aprind candele şi lumânări inundând cimitirele în lumină. Pentru a lumina calea celor plecaţi la cele veşnice...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON