URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2016, 13:47

ISU Crişana, sub o nouă comandă: Generalul Baş, ieşit la pensie, a fost înlocuit de colonelul Caba (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O ceremonie emoţionantă a avut loc, marţi dimineaţă, în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor. Generalul de brigadă Ioan Baş a ieşit la pensie începând din 1 decembrie şi a fost înlocuit la comanda unităţii de fostul său prim-adjunct, colonelul Sorin Caba.

La festivitate a participat Raed Arafat, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Ovidiu Vasilică, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, prefectul Claudiu Pop, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, mai mulţi ex-şefi ai ISU Crişana, dar şi şefi ai altor structuri de apărare din Bihor.

Militari de carieră

Vasilică a fost cel care a citit decretele semnate de preşedintele Klaus Iohannis prin care Baş este trecut în rezervă, iar Caba este numit şeful ISU Crişana. Totodată, generalul de brigadă Ovidiu Vasilică a citit scurte prezentări ale celor doi.

"La trecerea în rezervă, ofiţerul are vârsta de 53 ani, 9 luni şi 27 de zile, vechime efectivă de 34 ani, 6 luni şi 23 de zile, vechime în serviciu de 32 ani, 10 luni şi 20 zile, vechime realizată în condiţii speciale de muncă 22 ani, 11 luni şi 25 zile şi vechime în structuri militare de 32 ani, 10 luni şi 20 zile", a spus Vasilică despre Baş.

Născut pe 4 februarie 1963 la Salonta, Baş a absolvit liceul în Oradea, iar în 1983 şi-a început stagiul militar la Grupul de Pompieri al judeţului Bihor. Apoi, între 1985 şi 1988 a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri, profil Pompieri, din Ministerul de Interne, iar în august 1988 a fost repartizat la Grupul de Pompieri al judeţului Bihor, unde a îndeplinit mai multe funcţii de conducere.

Inspector şef al ISU Crişana a devenit în 2009, după ce anterior, din 2005, era prim-adjunct al inspectorului şef. "În 2012 are pentru prima dată o scurtă ieşire din cadrul acestei unităţi, atunci când graţie meritelor pe care le-a avut şi imaginii foarte bune generate de munca desfăşurată, a fost împuternicit inspector general la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Crişana", a precizat Vasilică. În 2013, Baş a revenit la şefia ISU Crişana, unde a rămas până acum.

Sorin Caba, noul inspector şef al ISU Crişana, s-a născut pe 8 noiembrie 1973 la Zalău şi din 2010 este prim-adjunct al inspectorului şef.

De la soldat la general

Un moment emoţionant s-a petrecut când generalul de brigadă Baş a predat drapelul de luptă, primit de pompierii bihoreni în vară, lui Raed Arafat, care la rândul său l-a dat lui Sorin Caba, odată cu comanda inspectoratului. "Domnule ministru, iau în primire comanda şi drapelul de luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor", a răspuns Caba, vizibil emoţionat. Şi Baş a fost vizibil atins de moment, având ochii înlăcrimaţi.

Într-un scurt discurs ţinut în faţa oficialilor, dar şi a militarilor bihoreni, Baş a spus că a fost mândru să conducă acest inspectorat. "Încheierea carierei este un moment cu o încărcătură şi o însemnătate aparte. (...) Cariera mea militară de peste 31 de ani s-a săvârşit în această unitate: de la soldat la general, de la servant la inspector general, am ocupat, într-o ordine naturală, spun eu, toate ierarhiile militare. Am respectat cu stricteţe jurământul militar pe care l-am depus şi am încercat să-mi fac cât mai bine datoria", a spus Baş, cu vocea tremurândă.

"A fost o mare onoare pentru mine să fac parte şi o vreme să conduc această instituţie foarte apreciată de cetăţenii judeţului nostru şi cu un bun renume la nivel naţional, o instituţie în care lucrul bine făcut a constituit un obiectiv major, iar respectul reciproc a devenit de mult o obişnuinţă. Îmi închei activitatea cu sentimentul datoriei împlinite şi cu credinţa că am slujit această nobilă şi specială armă cu onoare, credinţă şi devotare", a încheiat de acum generalul în brigadă trecut în rezervă, nu înainte de a-şi lăuda toţi colegii, despre care a spus că sunt oameni de valoare care vor reuşi să împlinească şi de acum înainte misiunea ISU Crişana.

Urmează o restructurare

La ceremonie au luat cuvântul şi invitaţii, cu toţii vorbind numai de bine despre Baş şi precizând că aşteaptă de la el să rămână aproape de ISU Crişana şi să-şi ofere expertiza în continuare. Proaspăt pensionarul a garantat că aşa va face. La finalul festivităţii, după o defilare a pompierilor şi angajaţilor SMURD, superiorii şi foştii subalterni l-au felicitat pe Baş, urându-i pensie lungă.

De cealaltă parte, Caba a declarat, pentru BIHOREANUL, că misiunea lui este să asigure continuitatea în conducerea ISU Crişana. "Lucrurile trebuie să funcţioneze normal şi pentru asta suntem pregătiţi, avem experienţă şi eu sunt convins că alături de echipa care va fi lângă mine, ne vom face misiunea în continuare. Ne dorim să fie normalitate şi să nu se simtă că un om de aşa valoare pleacă", a declarat noul inspector general.

Deocamdată, ISU Crişana nu are un prim-ajunct al inspectorului şef, poziţie ocupată până acum de Caba. Potrivit acestuia, la nivelul inspectoratului se va face o restructurare, dar până atunci conducerea va fi asigurată de el şi de adjunctul Alin Nemeş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
????????
....ma freaca un gand, drapelul se coboara, sa-l salute un sef de stat sau cand e coborat in berna, IN REST PENTRU MURITORII DE RAND NU SE COBOARA. Iau pus astia un gand rau lui BAS.
Postat 07 Decembrie 2016, 19:28 de FLORIN64
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON