URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2016, 17:58

Dezbaterea APD cu candidaţii la parlamentare, monotonă şi în cerc restrâns (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După o campanie electorală anostă, aproape insesizabilă pentru alegători, ultima dezbatere organizată în Bihor înainte de alegerile parlamentare programate duminică n-a ieşit deloc din tipar.

Asociaţia Pro Democraţia Oradea a chemat miercuri la prânz toţi candidaţii la o confruntare în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene, însă partidele politice n-au prea dat importanţă invitaţiei. Dovadă că doar patru politicieni au răspuns: Alexandru Flora (candidat USR Bihor la Senat), Felix Cozma (candidat PSD Bihor la Senat), Szabo Odon (candidat UDMR Bihor la Camera Deputaţilor) şi Ioan Mintaş (candidat ALDE Bihor la Senat). Audienţa dezbaterii a fost şi ea subţire, fiind formată din doar 30 de studenţi de la Ştiinţe Politice şi Jurnalism, însoţiţi de câţiva profesori.

Moderator a fost avocatul Bogdan Vîntu, preşedinte al clubului APD, care însă a dovedit că nu s-a pregătit temeinic pentru întâlnire, neştiind să adreseze întrebări relevante, care să-i oblige pe candidaţi să răspundă franc, nu să teoretizeze fără rost. Nici regulile dezbaterii nu au fost clare: Vîntu nu a stabilit o ordine în care candidaţii să răspundă, le-a spus doar că au "două-trei minute" la dispoziţie, dar niciodată nu i-a oprit când şi-au depăşit timpul.

Aiureli de campanie

După ce au avut ocazia să se prezinte, candidaţii au trebuit să răspundă la câteva întrebări puse de moderator. Prima a fost de-a dreptul uluitoare, Vîntu întrebându-i pe politicieni dacă ar fi de acord să iniţieze un proiect de lege prin care să stabilească că la fiecare ordonanţă de urgenţă să fie abrogate alte două existente, precizând că acest sistem este "funcţional în alte state", dar nu şi în care anume şi cum funcţionează, mai exact.

USR-istul Flora i-a răspuns cu sinceritate lui Vîntu că nu este jurist, aşa că nu ştie dacă aşa ceva este posibil, PSD-istul Cozma i-a spus că nu crede în utilitatea acestei iniţiative, ci mai degrabă în îmbunătăţirea legilor existente, opinie împărtăşită şi de reprezentantul ALDE Mintaş, iar UDMR-istul Szabo a spus că este de acord cu simplificarea legilor.

Somn uşor

Reprezentantul APD a mai vrut să afle de la politicieni ce păreri au despre pensiile speciale şi despre salariile din sectorul public, întrebări la care Cozma şi Flora au răspuns scurt şi la obiect, dar Szabo şi Mintaş s-au întins în teoretizări care i-au plictisit pe studenţi. De altfel, Felix Cozma chiar a declarat că tinerii par că aproape adorm, motiv pentru care i-a îndemnat şi să spună ei ce aşteptări au de la parlamentari.

Fără însă a fi nici ei prea bine pregătiţi pentru întâlnire, studenţii i-au chestionat pe politicieni dacă ar fi de acord cu revizuirea Constituţiei, dar fără să întrebe concret ce schimbări îi interesează, ce politici educaţionale vor susţine ori dacă vor vota după propria conştiinţă sau cum le va cere partidul din care fac parte.

Politicieni curaţi

BIHOREANUL a adresat la rândul său o întrebare pentru Szabo şi Mintaş, care sunt pe lista neagră a candidaţilor întocmită de România curată, cerându-le să spună dacă se simt politicieni "curaţi".

Szabo Odon a spus că i se pare "absolut jenant" că se află pe listă pentru faptul că este unul dintre iniţiatorii proiectului de lege care prevede că doar primarii condamnaţi cu executare să-şi piardă mandatele.

Ioan Mintaş, care nici măcar n-a ştiut de existenţa listei, a spus că, deşi este acuzat că este traseist politic, acest lucru nu este adevărat, deoarece în PSD... n-a avut funcţii. Cât despre datoriile fiscale, ele ar fi, desigur, intepretări eronate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON