URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Aprilie 2014, 15:47

Ce n-a mai văzut Oradea: uniforme militare de epocă, româneşti şi prusace, au defilat pe Corso, acoperite cu flori de liliac (FOTO)

Ce n-a mai văzut Oradea: uniforme militare de epocă, româneşti şi prusace, au defilat pe Corso, acoperite cu flori de liliac (FOTO) Ce n-a mai văzut Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zilele Bihorului, în cadrul cărora Consiliul Judeţean a sărbătorit, de vineri până duminică, 95 de ani de la intrarea în Oradea a trupelor generalului Traian Moşoiu, care au consfinţit practic Unirea acestei părţi a ţării cu Regatul României, s-au încheiat în prima zi de Paşte în asistenţa a aproximativ 200 de orădeni, de o manieră cum nu s-a mai văzut în oraşul de pe Criş.

Crini pentru Regină

După ce au asistat la Sfânta Liturghie şi au ieşit odată cu credincioşii din Biserica cu Lună, preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, vicepreşedintele Ioan Mang şi alţi responsabili ai CJ, cu o avangardă de pasionaţi de istorie, membri a trei asociaţii păstrătoare a tradiţiilor militare în uniforme româneşti şi prusace din primul război mondial, s-au deplasat în alai la statuia Reginei Maria din Piaţa Ferdinand, unde au depus o jerbă de crini albi, preferaţii Suveranei căreia România îi datorează mult mai mult decât cunosc, în prezent, tinerii din cărţile de istorie, inclusiv existenţa Oradiei şi Bihorului în graniţele ţării.

Partea centrală a festivităţilor s-a desfăşurat, însă, la statuia lui Aurel Lazăr, avocatul orădean în casa căruia, la 12 octombrie 1918, a fost citită Declaraţia prin care cele peste 3 milioane de români transilvăneni şi-au făcut cunoscută dorinţa de Unire cu Regatul României.

Lecţie de istorie

Aici, istoricul Aurel Chiriac a evocat momentele premergătoare şi imediat următoare Marii Unirii, din octombrie 1918 până la 20 aprilie 1919, când - odată cu intrarea Armatei Române în Oradea - şi această ultimă parte de ţară a început să fie administrată româneşte.

În continuare, orădenii prezenţi au avut ocazia ca, în premieră, nu doar să vadă, ci şi să afle detalii despre uniformele militare de epocă purtate de membrii celor trei organizaţii păstrătoare a tradiţiilor militare: Asociaţia Tradiţia Militară din Bucureşti (cu membri, însă, în întreaga ţară), Asociaţia Deutsches Freikorps (tot din Capitală) şi Asociaţia Datina Străbună (din Oradea).

Grupul primei organizaţii, condus de un camarad în uniformă cu grade şi eghileţi de căpitan de grăniceri, a fost echipat în uniforme specifice campaniei de vară, cu căşti de tip Adrian, de inspiraţie franceză, cu monograma şi cifrul Regelui Ferdinand suprapuse peste monograma şi cifrul Regelui Carol I, şi a avut un drapel de luptă model 1914, cu stema veche din 1872, fără însemnele heraldice ale Transilvaniei, inscripţionat cu deviza Regilor României - Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) şi cu cea a Armatei Române - Honor et Patria (Onoarea şi Patria). "Dacă se pierdea drapelul de luptă, unitatea se desfiinţa", a explicat "căpitanul" comandant, care a prezentat, de asemenea, armamentul şi celelalte echipamente, de la baionetă până la raniţă şi sacul de merinde.

Grupul de pasionaţi ai istoriei militare din Bucureşti a oferit, tot în premieră pentru orădeni, şi exerciţii de front (cu comenzi de tipul "La umăr arm'!", "Pentru onor arm'!", "La picior arm'!", "În cumpănire arm'!"), dar şi exerciţii de scrimă cu baioneta în vârful puştii, finalizate cu o acţiune care a smuls aplauzele orădenilor prezenţi, şi anume simularea atacului, după comanda "Asupra inamicului, năvăliţi!".

În finalul demonstraţiei a fost reconstituit ceremonialul de depunere a jurământului de către ostaşii români în primul război mondial: "În numele Lui Dumnezeu Atotputernicul, jur credinţă Regelui nostru Ferdinand, supunere legilor şi regulamentelor militare, în orice ocaziune, în timp de pace şi de război! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

"Prusaci" cu cocarde tricolore

O demonstraţie similară, dar cu comenzi date în limba germană, a oferit şi un grup de membri ai Asociaţiei Deutsche Freikorps din Bucureşti, echipat în uniforme prusace, dar cu cocarde tricolore în piept. Şi coordonatorul acestuia a oferit informaţii orădenilor, despre Regimentul 252 Prusac, transferat în Transilvania în 1916, care a dat lupte la Sibiu, Braşov, Dragoslavele şi, în 1917, la Mărăşeşti.

Membrii Deutsche Freikorps au purtat două modele de uniforme, din 1907-1910 tip Brandenburg, respectiv din 1915 (mai economică, deci mai puţin spectaculoasă), cu pistoale Luger pentru ofiţeri şi puşti Mauser pentru soldaţi, cu măşti de gaze şi celebrele căşti ce par din oţel, dar erau făcute de fapt din piele întărită, doar stema (cu vulturul imperial prusac) fiind din metal. Aceştia au prezentat, de asemenea, şi steagul de luptă alb-roşu-negru, conceput iniţial pentru Kriegsmarine, dar extins apoi la toate armele, pe care sunt desenate Vulturul prusac şi Crucea de Fier, şi au oferit, la rându-le, un exerciţiu de front şi de instrucţie.

Cea de-a treia organizaţie de profil prezentă cu un grup, Asociaţia Datina Străbună din Oradea, a purtat uniforme ale trupelor de voluntari ardeleni, având multe elemente austro-ungare (căci membrii lor erau, de regulă, dezertori români din Armata Austro-Ungară care s-au înrolat de bunăvoie în Armata Română). Şi reprezentantul acestei asociaţii a furnizat explicaţii, inclusiv privind denumirile purtate de trupele de voluntari constituite în Regimentul Horea, redenumit apoi Beiuş (după reuşita eliberării în doar două zile a oraşului bihorean), şi a precizat că în primul război mondial România a avut cel mai mare contingent de voluntari în comparaţie cu toate celelalte naţiuni beligerante - 12% din totalul Armatei.

Defilare cu flori de liliac

În finalul ceremoniilor, preşedintele CJ, Cornel Popa, a înmânat celor trei asociaţii plachete din partea instituţiei, iar membrii acestora au prezentat publicului o defilare în acordurile fanfarei Şcolii Avram Iancu, de pregătire a agenţilor Poliţiei de Frontieră.

Tot pentru prima oară, defilarea gărzii de reconstituire a avut loc pe Corso, iar parada a fost acoperită cu flori de liliac albe aruncat de două doamne, una mai vârstnică, alta tânără, asupra "ostaşilor", care au promis să revină la Oradea şi cu ocazia următoarei serbări dedicate Unirii Oradiei cu România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
MARELE ABSENT
Unde e marele GHILEA GAVRIL-pe semne ca aici nu se impart lucrari.Petrece sarbatorile probabil cu Bolojan sa puna tara la cale pentru o noua lucrare.
Postat 21 Aprilie 2014, 23:01 de un roman
@bosi
mah tembel ungur irredentist, revisionist... Bihorul si Transilvania au existat intotdeauna si au fost teritorii ale daco-romanilor, indiferent de cum s-au numit la un moment dat. ungurii, sa incerce prin Asia dar nici pe acolo n-au nimic. Ei au fost doar niste nomazi. umblau de nebuni manati de foame unde vedeau cu ochii.
Postat 21 Aprilie 2014, 21:36 de Teritorii
Re: România
Mai caricatura care te confunzi cu patria, in urma cu 95 de ani nu exista Bihorul ... pentru tine ce conteaza, nu-i asa?
Postat 21 Aprilie 2014, 20:04 de Bossi
Progres si Civilizare
Tot ceea ce inseamna progres si viata civilizata in Oradea se datoreaza Statului Roman. Pe vremea ocupatiei defunctei ungaria mare, aici erau doar noroaie, sandramale, etc. Cu alte cuvinte, conditii de viata precare. Asta bineinteles pe langa restul tampeniilor, abuzurilor si discriminarilor de tot felul impuse romanilor de catre ungurii escroci, navalitori.
Postat 21 Aprilie 2014, 17:59 de 2K14
@gozbor
:) efortul de a va eliberati de prosti, prostie, etc nu-l poate face nimeni in locul vostru, putorilor ! e in sangele vostru, escrocule !
Postat 21 Aprilie 2014, 17:20 de @gozbor
boz-gor
Eliberati-ne de prosti si de prostie...
Postat 21 Aprilie 2014, 08:30 de boz-gor
A fost un dublu motiv de sărbătoare, la Oradea.
Pe lângă Paşte, ieri s-au împlinit 95 de ani de la unul dintre cele mai importante evenimente din istoria oraşului. Pe 20 aprilie 1919, trupele generalului Traian Moşoiu eliberau Bihorul de sub ocupaţia ungara.
Postat 21 Aprilie 2014, 01:18 de România
Tot respectul
E un prilej minunat de a ne onora cu ganduri pline de lumina si bucurie,adresate catre toti fratii si surorile din Dacia,cei care simt in inima lor ca suntem cu adevarat o familie mare si unita. Fie ca tot ceea ce este mai bun si mai frumos pentru Neam si Tara sa se implineasca !!!
Postat 20 Aprilie 2014, 23:36 de Safeguard
20 Aprilie 1919
A fost o aniversare foarte frumoasa. Ceremoniile eliberarii orasului si judetului de sub ocupatia ungureasca sunt un prilej de bucurie si recunostiinta in plus pt eroii care si-au dat viata ca noi romanii sa putem trai azi liberi in tara noastra. Razboiul de eliberare si de castigare a drepturilor purtat de romani contra ocupatiei austro-ungare s-a incheiat cu victoriea romanilor insa pretul platit, in vieti omenesti, de catre inaintasii nostri, a fost unul imens. Ocupantii austro-ungari nu voiau sa renunte la discriminari, abuzuri,etc incercand astfel sa-si conserve privilegiile si viata de huzur (in dauna romanilor majoritari, aflati pe pamanturile lor), privilegii pe care stiau ca le vor pierde daca romanii castiga razboiul.
Postat 20 Aprilie 2014, 23:30 de 1 Decembrie 1918
Dorinta romanilor ardeleni, de eliberarea a Transilvaniei de sub ocupatia ungureasca a fost enorma :
"Cea de-a treia organizaţie de profil prezentă cu un grup, Asociaţia Datina Străbună din Oradea, a purtat uniforme ale trupelor de voluntari ardeleni, având multe elemente austro-ungare (căci membrii lor erau, de regulă, dezertori români din Armata Austro-Ungară care s-au înrolat de bunăvoie în Armata Română). Şi reprezentantul acestei asociaţii a furnizat explicaţii, inclusiv privind denumirile purtate de trupele de voluntari constituite în Regimentul Horea, redenumit apoi Beiuş (după reuşita eliberării în doar două zile a oraşului bihorean), şi a precizat că în primul război mondial România a avut cel mai mare contingent de voluntari în comparaţie cu toate celelalte naţiuni beligerante - 12% din totalul Armatei". A fost un spectacol deosebit. Felicitari atat organizatorilor cat si participantilor (cele trei asociatii istorice si spectatorilor prezenti) !
Postat 20 Aprilie 2014, 22:57 de Spectator
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON