URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2017, 14:33

Anna Marossy, comemorată în rezervaţia Peţea, din care a mai rămas doar o băltoacă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reputat biolog şi luptător pentru natură, Anna Marossy a fost comemorată, miercuri la prânz, în rezervaţia Peţea din Băile 1 Mai, unde custozii ariei, asociaţiile Aqua Crisius şi WWF România, au amplasat anul trecut, tot în semn de omagiu, un nufăr termal din marmură.

La evenimentul care a marcat doi ani de la moartea specialistei au participat reprezentanţi ai Aqua Crisius, prieteni, colegi şi colaboratori de-ai defunctei, dar şi primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, şi şeful Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor. Cu toţii au rememorat energia cu care doamna Marossy lupta pentru natură, inclusiv pentru protejarea nufărului termal şi a rezervaţiei Peţea.

De asemenea, ei s-au arătat dezolaţi de felul în care arată rezervaţia acum: lacul Ochiul Mare este doar o mică baltă cu apă rece, în care nu mai vieţuieşte niciuna din cele trei specii endemice, adică niciun nufăr termal, niciun melc termal şi niciun exemplar din peştele roşioara lui Racoviţă.

"Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să plâng că nu este aici colega noastră şi nu vede acest dezastru", a spus Constanţa Lazăr, reprezentantul bihorean al firmei Foradex Vest şi unul dintre specialiştii care, în anii ’80, a lucrat la întreprinderea de stat care administra resursele de apă geotermală. Anna Marossy a fost unul dintre specialiştii care au studiat rezervaţia şi nufărul termal.

"În anii ’80, noi am avut grijă de această rezervaţie ca de un bibelou", a mai spus Lazăr, făcând o aluzie directă la generaţia de azi, care "a avut grijă" doar să consume apa termală, fără a ţine cont că puterea pământului de regenera această resursă este limitată.

Primarul din Sânmartin, Cristian Laza, a subliniat şi el această risipă ilegală de apă. "Exploatarea necontrolată a apei termale a dus la această situaţie. Unii specialişti zic că şi încălzirea pe apă geotermală din Oradea a contribuit", a spus Laza.

Edilul a fost contrazis însă de o parte dintre inginerii prezenţi la eveniment, fapt ce arată că, în continuare, părerile specialiştilor despre legătura între zăcământul de sub Oradea şi cel de sub Băile Felix şi 1 Mai sunt diferite. Profesorul Ludovic Gilău, cel care în anii comunismului a condus echipa de cercetări din rezervaţie, dă crezare ipotezei că cele două zăcăminte se influenţează reciproc, în timp ce Constanţa Lazăr consideră că nu există interferenţe.

Specialiştii se pun de acord, în schimb, asupra unui lucru: rezervaţia a murit, iar dispariţia apei geotermale din lacul Ochiul Mare este un semn că, în viitor, ambele staţiuni vecine Oradiei ar putea să rămână fără această resursă importantă!

Pe de altă parte, liderul Aqua Crisius, Andrei Togor, a anunţat, cu prilejul acestui eveniment, şi două veşti bune: cea dintâi, că în apa din Ochiul Mare, aşa rece şi puţină cum este, a găsit marţi exemplare dintr-o altă specie de peşti protejată, zvârlugă, iar a doua că pe pârâul Hidişel a găsit, crescând natural, nuferi termali.

"Sunt cu flori şi fructe", a spus Togor, subliniind că florile par că o duc bine pe această apă. Altfel spus, tot natura este cea care repară stricăciunile omului...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON