URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
01 Aprilie 2011, 23:04

Adrian Năstase i-a vrăjit pe PSD-iştii bihoreni, spunându-le cum pot bate împreună cu PNL şi chiar UDMR armata lui Băsescu (FOTO)

Adrian Năstase i-a vrăjit pe PSD-iştii bihoreni, spunându-le cum pot bate împreună cu PNL şi chiar UDMR armata lui Băsescu (FOTO) Adrian Năstase i-a vrăjit pe PSD-iştii bihoreni, spunându-le cum pot bate cu PNL şi chiar UDMR armata lui Băsescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mang cere sprijin

Prima vizită pe care fostul preşedinte al PSD, acum preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, a făcut-o la Oradea în ultimii ani i-a prilejuit liderului organizaţiei judeţene să spună că prezenţa lui Adrian Năstase între social-democraţii bihoreni este "o onoare deosebită", întrucât acesta este unul din puţinii politicieni români care "au discutat de la egal la egal cu marii lideri ai Europei, cu cancelarul german Gerhard Schroder ori cu premierul britanic Tony Blair".

Mang l-a asigurat pe Năstase că "în Bihor am reuşit să mobilizăm un număr foarte mare de activişti", organizaţia judeţeană ajungând la 11.000 de membri, după care i-a spus că are "rugămintea ca dumneavoastră să ne ajutaţi pentru ca judeţele din Ardeal să nu fie obiectul unui troc cu celelalte judeţe". "Avem nevoie să ne sprijiniţi în relaţia cu PNL astfel ca în cât mai multe judeţe să avem fie funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, fie cea de primar al municipiului reşedinţă de judeţ".

Fusta Elenei Udrea şi înţelepciunea lui Ponta

Pentru că, înainte să ia el cuvântul, Năstase a vrut să-i asculte pe PSD-iştii bihoreni, cel care a spart gheaţa a fost Florian Pavel, fostul şef al Direcţiei Agricole din guvernarea 2000-2004.

Acesta a afirmat că "populaţia aşteaptă mai mult de la PSD" decât ca liderii partidului să apară la televizor şi să comenteze acţiunile liderilor PDL. "De ce să ne agăţăm tot timpul de fusta doamnei Udrea? Avem prea mulţi care vorbesc în numele PSD. Au ei (n.r. - PDL-iştii) Tălmăcenii lor, dar şi noi avem Surupăcenii noştri. Trebuie să trimitem la bătaie alţi oameni", a spus Pavel, fără a se feri să sublinieze nici lipsa de "înţelepciune" a preşedintelui PSD, Victor Ponta: "Preşedintele nostru e tânăr. Poate că nici dânsul nu ar trebui să reacţioneze la 5 minute după ce abia se termină un eveniment. Trebuie ajutat să devină înţelept. Înţelepciunea se găseşte la intersecţia dintre inteligenţă şi cumpătare".

"Luaţi steagul, domnule preşedinte!"

Un alt PSD-ist bihorean care a stârnit adeziunea colegilor a fost Florin Bogdan, fostul candidat la Camera Deputaţilor în Colegiul Săcueni, care a spus pe şleau că partidul ar fi mult mai puternic cu Năstase în frunte, în ciuda problemelor acestuia cu justiţia.

"Domnule preşedinte, până când va rămâne partidul fără un stegar? Până când va rămâne PSD fără cineva care poate duce înainte şi partidul şi ţara? De ce nu puneţi mâna pe steag? Mie personal, dar e cazul şi pentru tot mai mulţi români, nu-mi pasă de dosarele pe care vi le-au făcut nişte nemernici. Pe mine mă interesează că vrem să trăim mai bine, iar dumneavoastră puteţi face acest lucru", a spus Bogdan.

"Îmi complicaţi viaţa"

Năstase s-a ridicat de la locul său şi a trecut la microfon spunând că este spre binele său să tempereze asemenea dorinţe ale colegilor, care i-ar complica viaţa. "Dacă vă las să ziceţi mai multe, o să-mi complicaţi foarte tare viaţa", a recunoscut el.

Fostul preşedinte al PSD a afirmat că priveşte "cu nostalgie" în sală, unde recunoaşte mulţi colaboratori, şi a avut un discurs prin care a sugerat că este mai înţelept, diferit de liderul care cerea odinioară să i se "numere ouăle".

"Privesc cu nostalgie, recunosc pe mulţi în această sală. Sigur, unele răni pe care unii le avem s-au închis, altele nu, avem multe cicatrici, dar şi orgoliul de a fi luat parte la numeroase lupte care ne-au adus şi victorii. (...) Eu în aceşti ani am învăţat că e mai important să asculţi decât să vorbeşti. Poate au fost încercări prin care a trebuit să trec, poate au fost greşeli pentru care a trebuit să plătesc, dar este momentul să credem că fiecare dintre noi poate să participe la o echipă puternică, credibilă, care să dea optimism românilor şi putere României", a spus Năstase.

Vremea "meseriaşilor"

În discursul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a dat răspunsuri pentru toată lumea. În ce priveşte strategia partidului de a ieşi cu lideri reali sau nu şi pentru a transmite mesaje negative sau a elabora programe care să asigure încrederea alegătorilor, Năstase a părut să-i dea dreptate lui Florian Pavel.

"Partidul nu are nevoie de un stegar, ci de o falangă. Nu cred că în momentul de faţă menirea noastră este să transmitem mesaje negative, mai ales că partidul nostru, chiar dacă nu a fost iubit de toată lumea, a fost totuşi respectat pentru specialiştii şi oamenii de valoare pe care i-am avut şi care au ştiut să ofere soluţii. Încercăm, prin departamentele de la Consiliul Naţional, să refacem acest rezervor al competenţei, să aducem în faţă oameni capabili, şi trebuie să refacem statutul politic şi profesional al partidului", a spus Năstase.

Relaţia cu PNL, luare de ostateci?

Fostul lider al PSD a spus că, în confruntarea cu Băsescu şi PDL, opoziţia avea două alternative: să aştepte alegerile din 2012, dar asta ar fi însemnat încă aproape doi ani de suferinţe, sau să încerce o construcţie precum cea cu PNL, pentru a grăbi sfârşitul actualei guvernări, dar şi pentru a împiedica o eventuală reapropiere a liberalilor de PDL.

"Ideea de bază a relaţiei cu PNL a fost de a bloca o anumită formulă pentru 2012, pentru că o parte din cei de la PNL puteau fi tentaţi să completeze o anumită formulă de guvernare pentru perioada următoare. Nu vreau să spun că am luat reciproc ostateci, dar oricum am creat, şi sub presiunea opiniei publice, o formulă de opoziţie unită. Sigur că această variantă a pornit de sus în jos, dar ea se va consolida de jos în sus", a spus Năstase.

El i-a răspuns indirect şi lui Mang, afirmând că doar de organizaţia judeţeană a PSD Bihor depinde dacă va avea un candidat la şefia Consiliului Judeţean. "Dacă organizaţiile noastre reuşesc să propună candidaţi care să se impună în sondajele de opinie, aceştia nu au cum să nu fie selectaţi să nu candideze, pentru că şi noi şi ei (n.r. - adică liberalii) avem acelaşi interes, să câştigăm alegerile locale pentru a câştiga şi alegerile parlamentare şi a forma Guvernul".

Relaţia cu UDMR şi elicopterul anti-Orban

Pentru că anterior un alt PSD-ist, colonelul în rezervă Grigore Bartoş, pusese şi "problema maghiară", Năstase a oferit o explicaţie şi în acest sens, întrebând retoric "dacă ne uităm preponderent spre trecut sau ne uităm preponderent spre viitor", dar răspunzând tot el: "Trecutul nu-l putem schimba, dar viitorul îl putem construi, şi pentru români, şi pentru unguri, într-un spaţiu de cooperare comun".

Năstase a amintit că după evenimentele de la 15 martie a cerut Parlamentului doar o "reacţie de demnitate naţională" după declaraţiile făcute de preşedintele Parlamentului maghiar, "nu am stigmatizat comunitatea maghiară".

Mai mult, el a povestit şi cum a rezolvat asemenea probleme când era premier, iar omologul său, Viktor Orban, venise în calitate de "turist", dar ca să aţâţe spiritele: "Când Orban venise ca turist şi avea organizate adunări mai mari, eu - pentru că aveam responsabilitatea securităţii sale personale - am trimis un elicopter care supraveghea zona. Sigur, dacă nu se auzea foarte bine era o altă problemă, dar asta era o consecinţă nefericită a grijii noastre excesive să nu se întâmple ceva cu oaspeţii noştri", a spus Năstase, cu ceva din ironia de altădată.

Tot înainte!

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a mai vorbit şi despre viitoarele alegeri, spunând că de pe acum PDL se pregăteşte de fraudarea acestora, dovadă fiind faptul că "a trimis la Comisia de la Veneţia un proiect privind votul prin corespondenţă în legătură cu care nu a consultat pe nimeni", dar şi existenţa contactelor Guvernului Boc cu o firmă din SUA şi o alta din Polonia pentru a implementa sistemul de vot electronic, tot fără consultarea opiniei publice ori a opoziţiei.

"Una din temerile noastre este că, având şi administraţia şi banii în mână, PDL - chiar şi cu doar 10% - poate să ne împiedice de a forma guvernul în 2012 şi să ne ducă sub 50% cum a mai făcut în 2009", a spus Năstase, referindu-se la modul cum PDL a ştiut să facă o majoritate nu doar cu UDMR, ci şi cu "trădătorii" care au format Uniunea Naţională pentru Progresul României.

Năstase şi-a încheiat discursul în aplauzele PSD-iştilor bihoreni după ce i-a îndemnat la unitate şi le-a spus că "a trecut vremea când partidul se întărea prin excluderi", cerându-le să fie solidari şi să înţeleagă că adversarul este la PDL, nu între propriii lor colegi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Înainte tovarăşi
Bine, bine ... şi după ce pleacaă hoarda PDistă ... cine, de ce, încotro, cum ... şi ia de colo nene ...şi bagă legea lui 10% şpagă la ... Năstase ... bravo PSDei ...
Postat 02 Aprilie 2011, 21:44 de KRIS
Omul mic ,cu gura mare
Bai RAMA sasaitoare si peltica de 1metru si-un scuipat! De cand ti-ai plasat fiul avorton prin functii de partid , tii cu tineretu? Ai fost,esti si ramai un neica nimeni!
Postat 02 Aprilie 2011, 16:39 de Fosta amanta
Precizari.
Nu-mi place barfa nici atunci cand este facuta de oameni cu pretentii. Am fost, sunt si voi ramane un om care-si asuma responsabilitatea celor scrise si vorbite, motiv pentru care, doresc a face cateva precizari pentru o corecta intelegere a lucrurilor. 1. Am iesit din criza,dar intram in coma, timp in care Romania a iesit din nicaieri si se indreapta spre nici unde.Totusi,incotro! 2. Basescu, Udrea si PDL nu sunt dusmanii PSD, ci adversari politici. 3.Romanii nu au nevoie de circul politic intretinut de talmacenii pedelisti si suparacenii pesedisti, ci de o alternativa viabila sustinuta de oameni credibili.4.Cu totii trebuie sa cautam intelepciunea la intersectia inteligentei cu toleranta si cumpatarea, inclusiv Ponta care are putin trecut in spate si mult viitor in fata cu conditia de a fi ajutat sa dobandeasca indispensabilul dram de intelepciune.5. Romania nu este o tara prezidentiala, ci una a sacoselor care vor crea mari probleme in 2012. Place sau nu, viitorul apartine tinerilor. Prefer demnitari de 35 de ani si consilieri de 55 de ani si nu invers. Respect si consideratie pentru toti cititorii Bihoreanului. Sarbatori fericite!
Postat 02 Aprilie 2011, 14:28 de Florian PAVEL
o alta abordare , evaluare a unui sustinator realist neinchinat PORTOCALIILOR
Nu mai inteleg nimic din ce vad in foto sau ce stiu din realitate.Adica in sala se afla un Tarau cu fiul in afaceri cu Prigoana si alti mari PDListi,pt ca banii nu au culoare politica, Gal de la fostele GAZE foarte apropiat PDL,Dudas vindut la PDL via Seremi,DACA NU CREDETI INTREBATI LA DNA ORADEA,Boit de pe la salonta sluga lui PDL via Bruchental,despre Pop numai de bine pt ca sincer ,nici el nu mai stie citi stapini are............va urma
Postat 02 Aprilie 2011, 12:24 de the punisher
PULIFRICII
Cata vreme Nastase va fi intampinat de un individ ca Pop Claudiu si intretinut de Mang, partidul de nimic va primi ce merita! In Bihor PSD-ul va castiga presedentia Consiliului Judetean si Primaria cu o singura conditie: BOLO si POPA sa se inscrie la [PSD, adica la Pastele Cailor!
Postat 02 Aprilie 2011, 11:52 de Psd-ist vechi!
intretinem paturi sociale
ani de ani am intretinut un sistem bolnav,ne am sacrifiact pe noi si copii nostri ca defapt altii sa traisca linistiti, JOS SITEMUL BUGETAR! fara sitem bugetar noi nu am fi obligati la taxe , nu am avea ce sa intretinem- parazitii sociali, ce suntem noi scavi in Romania? Murim de foame, tinerii forta de munca viitorul este inchis la cusca hibernare ce sistem e asta? murim fara pensii, ce ne ofera acest sistem? jos POLITICA in Romania! fara bugetari si politica gasiti alt sistem, daca se poate chiar si comunism nu avem casa, nu avem hrana asigurata ce avem decat parveniti si politicieni care se imbuiba si uita de ceilati semeni care ii intretin cu taxe si impozite.
Postat 02 Aprilie 2011, 10:31 de mariamirabela
replica la articol
Adrian Nastase stie sa de-a sfaturi ,,,,adversarul (dusmanul de partid)este la PDL(si celelalte partide PNL,UDMR,UNPR)nu intre propriii colegi``:))=))Si din fotografiile postate s-a vazut doar putini tineri ,si mai multi au fost batrinii si cu asemenea oameni batrini gen ,Odobasianu,Pavel Florian,Bar,Dudas ,Pantea PRM si alti batrini nu se innoieste imaginea partidului PSD Bihor,,La timpuri noi ,oameni noi tineri ca noi ,nu batrini corupti ca si voi `` :))=)).Pavel Florian vorbeste ?sa nu vorbeasca !cind a fost sa organizeze producatorii agricoli bihoreni nu a facut-o,si nu face diferenta dintre o asociatie si un sindicat ,o relicva a trecutului halal om,un ratat :))=)) Adrian Nastase isi apara dosarele de coruptie.matusa tamara ,zambaccian ,si alte dosare la DNA dar are noroc cu imunitatea parlamentara aceste lucruri privind oachesh strimb si judecind drept :))=)).Adrian Nastase vorbeste despre maretia trecutului PSD,dar viitorul partidului PSD va fi facut de catre oamenii tineri saraci si cinstiti asemeni lui Ion Iliescu si nu de catre batrinii corupti si hoti care au stat in spatele lui Ion Iliescu si au pozat social democratii:))=)) Aceasta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 02 Aprilie 2011, 00:22 de Romanul Simplu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON