URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
22 Aprilie 2010, 17:05

A început asfaltarea a 19 străzi din Oradea (FOTO)

A început asfaltarea a 19 străzi din Oradea (FOTO) A început asfaltarea a 19 străzi din Oradea (FOTO)

Lucrări sub trafic

Strada Depoului va fi redată circulaţiei cel târziu la începutul lunii mai. După trei ani de zile în care a fost abandonată în urma unor lucrări de apă şi canalizare, strada a intrat în asfaltare. "În cel mult două săptămâni vom avea turnată fundaţia de beton, după care vom trece la asfaltarea efectivă, urmând ca lucrările să fie finalizate la începutul lunii iunie", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Trifa, inginer în cadrul societăţii Drumuri Orăşeneşti.

Firma şi-a adjudecat în urma unei licitaţii desfăşurate în septembrie 2009 lucrările de reabilitare şi modernizare ale unui număr de 19 străzi, investiţie finanţată prin Planul Operaţional Regional (POR).

Lucrările de modernizare a străzii Depoului au fost atacate pe trei tronsoane de dimensiuni aproximativ egale, lucrările fiind începute deja pe prima porţiune dinspre strada Izvorului. "Am intervenit inclusiv la structura de fundare care, după trei ani de la precedentele lucrări, era deja deteriorată. Lucrăm sub trafic, deşi avem aviz de închidere a străzii de la Poliţia Rutieră, pentru că nu vrem să le facem probleme orădenilor care locuiesc în zonă", a mai spus inginerul.

În grafic

Angajaţii Drumuri Orăşeneşti muncesc concomitent pe nouă din cele 19 străzi cuprinse în proiectul Primăriei finanţat cu fonduri europene: Almaşului, Depoului, Margaretei, Miron Costin, Morii, Splaiul Crişanei, Ursului, Vaporului şi Calea Alexandru Cazaban. Strada Ursului, cu o lungime de doar 97 metri, va fi prima finalizată şi urmează să fie predată la jumătatea lunii mai. "Lucrările se desfăşoară conform calendarului şi sperăm să nu avem sincope în derularea lor", a declarat directorul tehnic al Primăriei, Mircea Ghitea, managerul de proiect.

În paralel cu derularea investiţiei, municipalitatea a organizat o licitaţie pentru executarea serviciilor de diriginţie de şantier, deoarece firma Search Corporation, care câştigase consultanţa pe proiect, a fost şi singura care s-a prezentat la licitaţia organizată în luna ianuarie pentru dirigenţia de şantier, astfel încât se afla în conflict de interese. Până la desemnarea unui diriginte de şantier, urmărirea lucrărilor se va face de către angajaţii Direcţiei Tehnice a Primăriei.

Proiect de milioane

Bugetul proiectului de reabilitare şi modernizare a celor 19 străzi se ridică la 28,6 milioane de lei. Din acest total, 21,9 milioane provin din fonduri comunitare, diferenţa fiind suportată din bugetul central şi cel local.

Conform contractului încheiat cu Drumuri Orăşeneşti, termenul de finalizare a lucrărilor este 29 iulie 2011. Cele 19 străzi cuprinse în proiect sunt: Almaşului, Ardealului, Bumbacului, Depoului, Gala Galaction, Horea, Iuliu Maniu, Margaretei, Măslinului, Miron Costin, Morii, Sabinelor, Splaiul Crişanei, Traian Vuia, Ursului, Vaporului, Viorelelor, respectiv Calea Alexandru Cazaban şi un tronson din Bulevardul Decebal. Proiectul de modernizare are ca scop creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei, fluidizarea traficului şi reducerea timpilor de deplasare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Serpentinele
Am trecut ieri pe serpentine si am crezut ca ajung la spital. Toti soferii ocolesc haotic craterele pe contrasens. E de nedescris! In loc sa ajungem la iarba verde era sa ajungem la spital!!
Postat 26 Aprilie 2010, 19:54 de Ioenl
Si restul strazilor?
Pe Bihorului si pe serpentinele inspre Paleu iti rupi masina. Tot la cateva zile ramane cate o masina cu roti rupte acolo. Sunt gropi adanci pe toata suprafata drumului. Deja nu mai e o chestie de confort ci de siguranta a traficului. Bine ca facem "depoului" cu fundatie de beton (ceea ce nu e rau) dar macar o reparatie a gropilor mari faceti pe drumurile mari !!!
Postat 22 Aprilie 2010, 23:57 de gigel
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON