URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Martie 2015, 16:30

Prinţul şi poveştile: Principele Nicolae al României le-a adus cărţi elevilor din Biharia şi Diosig (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agitaţie, marţi înainte de prânz, la căminele culturale din Biharia şi Diosig. Gătiţi de sărbătoare, elevii şi profesorii şcolilor din cele două localităţi au primit un oaspete de soi: principele Nicholas Medforth-Mills, nepotul regelui Mihai.

Nicolae al României a ajuns în Bihor în cadrul campaniei naţionale "Cărţile copilăriei", derulată de Asociaţia Curtea Veche, prin care elevii de la sate primesc cadou cărţi cu poveşti din literatura universală.

Astfel, aproape 2.000 de elevi din Biharia şi Diosig, din clasele II-VIII, au primit câte o carte, cele două localităţi fiind alese de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor tocmai pentru că aici majoritatea elevilor sunt de etnie maghiară şi trebuie stimulaţi să citească poveşti în limba română. De altfel, directoarea Asociaţiei Curtea Veche, Iren Arsene, în discursul ţinut în faţa elevilor le-a cerut - la Biharia doar în limba maghiară, iar la Diosig şi în română şi în ungureşte - să-i promită că vor citi cărţile.

La ambele evenimente, principele Nicolae le-a vorbit elevilor în româneşte, limbă pe care încă o învaţă şi pe care o vorbeşte cu dificultate. Totuşi, el s-a făcut înţeles şi chiar i-a făcut pe şcolari să interacţioneze cu el.

"Cartea mea preferată a fost şi a rămas "Peter Pan". Eu am vrut să fiu Peter Pan, dar am crescut", le-a mărturisit principele elevilor. Ca să-i convingă să citească, nepotul Regelui Mihai le-a mai spus şcolarilor că doar cărţile îi pot plimba prin lumea întreagă. "Sau dacă vă cumpăraţi un avion", le-a mai spus el, glumind.

La ambele întâlniri, principele a fost însoţit de actriţa Smaranda Nicolau, care le-a citit elevilor din "Peter Pan". Apoi, copiii s-au aşezat cuminţi la coadă pentru a lua autografe de la principe pe cărţile primite, iar acesta a semnat, răbdător, fiecare volum.

Cărţile oferite cadou elevilor bihoreni au fost sponsorizate de Azomureş şi Agroind Cauaceu. În plus, elevii celor două şcoli au primit şi un pachet cu rechizite, donat de Herlitz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON