URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Jos pălăria

Profesorul Julică: Un influencer cu zeci de mii de fani, originar din Bihor, ține lecții de istorie online (VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Absolvent de Construcții reconvertit în jurnalist, Julius Constantinescu este cunoscut pe internet, unde își ține urmăritorii aproape cu umorul său, dar și cu lecțiile de istorie oferite celor dornici să înțeleagă mai bine lumea și țara în care trăiesc.
10 Septembrie 2023, 09:31
Ziua Independenţei Ucrainei, sărbătorită la Oradea cu prăjituri tradiţionale, jocuri şi pictură (FOTO)
Știri Bihor
Circa 100 de persoane, majoritatea refugiaţi ucraineni, au participat joi la evenimentul dedicat Zilei Independenţei Ucrainei și plănuit de trei ONG-uri din Oradea. Participanţii au gătit delicii tradiționale, au participat la jocuri şi au pictat.
26 August 2023, 08:21
Copil de trei ani, salvat de la înec de un polițist din Oradea
Știri Bihor
Un băieţel de trei ani a fost salvat de la înec de un poliţist din Oradea, care se afla în timpul liber și își dusese propriii copii la un bazin din Băile Felix. Gestul lui este lăudat pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.
25 August 2023, 18:15
Prietenii naturii: Tabără de ecologie pentru copii din medii vulnerabile (FOTO)
Știri Bihor
Pentru mulți dintre copiii din orfelinate, din familii monoparentale sau crescuți de bunici, vacanța de vară nu vine la pachet cu tabere sau alte asemenea activități plăcute, dar norocul lor este că există și oameni care nu îi uită. Aceștia sunt voluntarii Asociației Cătunul Verde, care au dus zeci de copii într-o tabără de ecologie la Bulz, învățându-i cum să fie prietenii naturii.
16 August 2023, 20:44
Orădeanca Giulia Popa şi-a adus contribuţia la obţinerea locului de 5 de către echipa României la ITF World Junior Tennis Finals 2023
Știri Sportive
Tânăra tenismană bihoreană Giulia Safina Popa, legitimată la CSM Oradea, îşi continuă evoluţiile bune din întrecerile internaţionale. Astfel, ea s-a întors recent din Cehia, de la Prostejov, unde a luat parte la ITF World Junior Tennis Finals 2023, eveniment organizat în perioada 7-12 august şi unde a ajutat echipa României să se claseze pe locul al 5-lea. Orădeanca a câștigat trei din cele cinci partide de simplu, iar la dublu a avut victorii pe linie.
15 August 2023, 07:06
Atletul bihorean Mihai Dringo, după bronzul de la Jocurile Mondiale Universitare: „În timpul cursei, parcă alerga cineva în corpul meu”
Jos pălăria
Atletul bihorean Mihai Dringo, care joi a cucerit medalia de bronz la Jocurile Mondiale Universitare și a stabilit un nou record național, spune că se simte fericit după această performanță. „A fost cea mai incredibilă cursă din viața mea”, spune sportivul Universității din Oradea, mărturisind că „în timpul cursei, parcă alerga cineva în corpul meu”.
06 August 2023, 14:13
Atletul orădean Mihai Sorin Dringo a cucerit medalia de bronz la Jocurile Mondiale Universitare și a stabilit un nou record național
Știri Sportive
Atletul orădean Mihai Sorin Dringo a obținut un nou rezultat notabil în competițiile internaționale. Sportivul legitimat la CSU CSM Oradea s-a clasat, joi, pe locul III și a cucerit medalia de bronz în cadrul probei de 400 metri plat de la Jocurile Mondiale Universitare care se desfășoară în China. Mai mult, cu rezultatul său, de 45,27 secunde, a stabilit și un nou record național al României.
03 August 2023, 18:38
Super-bunicuța: O şoferiţă de 81 de ani din Oradea a ajuns vedetă pe TikTok (VIDEO)
Știri Bihor
O bunică în vârstă de 81 de ani din Oradea a devenit vedetă pe TikTok, după ce unul dintre nepoţii săi a publicat un videoclip pe platforma TikTok, în care se vede cum ea conduce pe centura din oraş. În doar 24 de ore filmarea a adunat peste 3 milioane de vizualizări!
27 Iulie 2023, 13:40
Au descins cu tort și flori. Surpriza polițiștilor pentru o adolescentă din Bihor (FOTO)
Știri Bihor
Polițiștii din Bihor i-au făcut o surpriză unei tinere din localitatea Fânațe, care a împlinit joi vârsta de 14 ani. Andra, o adolescentă care își dorește să devină polițistă, a primit o vizită inedită din partea a două agente din cadrul Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei.
Studentă din Oradea, la un congres de talie mondială al arhitecților. Află ce a învățat! (FOTO)
Știri Bihor
După ce a câștigat faza națională a unui concurs tematic, o studentă a Universității din Oradea, Nagy Bernadett Erika, a fost prezentă la Congresul Uniunii Internaționale a Arhitecților, dar și la cursurile și la cursurile „Student Academy”, desfășurate la Copenhaga. Una dintre cele mai importante teme dezbătute a fost legată de proiectarea unor construcții durabile, pentru un mediu sănătos și echilibrat, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
Andrei nu se dezminte! A fost zecist la Bac în Bihor și acum este șef de promoție la Cluj (FOTO)
Jos pălăria
Unul dintre absolvenții de liceu din Bihor care, în 2020, au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, Andrei Mălan, demonstrează în continuare aptitudini academice. Vara aceasta, tânărul a absolvit Informatică Economică la Universtatea Babeș-Bolyai ca șef de promoție.
11 Iulie 2023, 19:33
Cel mai bun din Europa! Un elev din Oradea, locul 1 absolut la Olimpiada Europeană de Geografie
Educatie
Alex Topai, un elev care în toamnă va începe clasa a XII-a la Colegiul Național Onisifor Ghibu, a reușit performanța de a se clasa pe locul I absolut, cu cel mai mare punctaj, la Olimpiada Europeană de Geografie. Anul trecut, Alex a luat bronzul la aceeași disciplină, la olimpiada internațională.
„Generația YouTube”: Cine sunt elevii din Oradea cu media 10 la Evaluarea Națională (FOTO)
Educatie
Patru elevi din Bihor au reușit performanța de a lua nota 10 la ambele probe ale Evaluării Naționale, toți mărturisind BIHOREANULUI că și-au asigurat succesul învățând temeinic în toți anii de gimnaziu. Născuți în era digitală, adolescenții recunosc că s-au folosit și de avantajele rețelelor sociale și au recapitulat materia învățată folosindu-se de videoclipuri de pe YouTube.
O dulceață de fată: La doar 11 ani, Nectaria Jejeran a lansat o carte de povești, cu ilustrații făcute de o colegă de clasă
Bihoreanul tipărit
Până nu demult, Nectaria Jejeran nici nu ştia ce este o lansare de carte. Fetiţa are 11 ani, abia a terminat clasele primare şi n-a avut ocazia să participe la vreun eveniment în care un autor îşi prezintă public cartea. Cu siguranţă, nu va uita însă prima lansare de carte la care a fost prezentă. Nu de alta, dar volumul îi poartă semnătura! 
23 Iunie 2023, 08:00
Aproape gata: Cum arată centrul pe care Mihai Neşu îl construieşte lângă Oradea, pentru copiii cu dizabilităţi (FOTO)
Știri Bihor
Fundaţia fostului fotbalist Mihai Neşu are nevoie în continuare de sprijin financiar pentru a construi Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii, realizat integral din donaţii lângă Oradea. Zilele trecute, pe pagina de Facebook a fundaţiei, au fost publicate câteva imagini realizate cu drona care arată cât de avansat este şantierul.
Ei sunt oamenii de fier! Cine sunt câștigătorii triatlonului care a avut linia de finish în centrul Oradiei (FOTO)
Știri Sportive
După o zi în care anduranța și puterea psihică le-au fost serios testate, sportivii care au participat la concursul de triatlon AROBS X-Man România 2023 și au trecut așteptata linie de finish și-au primit medaliile și premiile cuvenite. La proba de distanță lungă, primii s-au clasat bucureșteanul Mihai Vigariu, care a terminat solicitanta cursă în 9 ore și 3 minute, și sportiva Koter Adél, din Miercurea Ciuc, care a finalizat cele trei probe în 10 ore și 55 de minute.
18 Iunie 2023, 09:01
Cadetul Popa: Povestea tânărului din Bihor care va deveni student la Academia Forțelor Navale a Statelor Unite (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Un tânăr din Bihor va deveni student la Academia Forțelor Navale a Statelor Unite. Ca să ajungă boboc la prestigioasa academie, Daniel Popa, plutonier major absolvent al Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia, a susținut două examene de bacalaureat, plus o serie de teste fizice dure.
11 Iunie 2023, 21:04
Peste 330.000 lei s-au strâns la Swimathon Oradea. O echipă a reușit 77 de lungimi de bazin (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Au fost emoţii, efort, ambiție dar și distracţie, sâmbătă, la Bazinul Olimpic din Oradea, unde s-a desfăşurat cea de-a 11-a ediţie a concursului Swimathon, care strâns peste 330.000 lei pentru 22 de proiecte din comunitate. Cea mai bună echipă a reușit să facă nu mai puțin de 77 de lungimi de bazin.
10 Iunie 2023, 19:00
Un elev din Oradea a obținut punctaj maxim la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației, performanță pe care nimeni n-a mai avut-o de 7 ani
Jos pălăria
Performanță lăudabilă pentru un elev din clasa a XI-a de la Colegiul Național Onisifor Ghibu, care a obținut locul I la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației. Șerban Pîrvulescu a concurat cu elevi mai mari decât el și a obținut numărul maxim de puncte, 100, o reușită pe care niciun elev n-a mai atins-o în ultimii șapte ani.
07 Iunie 2023, 21:15
O studentă din Oradea are nevoie de ajutor, ca să poată umbla, pentru prima oară în viața ei. Colegii ei, primii care i-au donat bani
Educatie
Imobilizată dintotdeauna în scaun cu rotile, Anca Bungău, studentă a Facultății de Litere din Oradea, doar visează la ziua în care ar putea umbla, pentru prima dată. Colegii ei încearcă să o ajute, iar marți au organizat un spectacol caritabil, special pentru ea. În total, tinerii au strâns puțin sub o mie de euro, dar Anca mai are nevoie încă de nouă ori pe-atât.
07 Iunie 2023, 19:41
Copilărie printre culori: Un copil din Oradea își expune picturile într-o galerie din Cluj-Napoca
Timp liber
La doar 10 ani, Dragoș Mihai Dobocan are un portofoliu cu peste 150 de picturi, majoritatea realizate în acrilic. Micuțul orădean va expune o parte dintre lucrările sale într-o galerie din Cluj-Napoca, aceasta fiind a patra expoziție personală a sa.
05 Iunie 2023, 19:38
Victima nevinovată a unui accident, un tânăr din Oradea vrea să-și depășească handicapul: A fost admis la o universitate din America, dar are nevoie de sprijin (VIDEO)
Știri Bihor
În ziua în care a împlinit 20 de ani, un tânăr din Oradea și-a făcut curaj să-și povestească public provocările prin care trece. Deși nu își poate mișca deloc mâna stângă, după ce în 2020 a fost lovit de o mașină, Ianis Adrian Cornean nu s-a dat bătut. Pentru că vrea să lucreze în industria cinematografică, a dat mai multe examene, ca să devină student la o universitate din Statele Unite ale Americii. Acum, a aflat că a fost admis, dar mai are de trecut un hop: are nevoie de 40.000 de dolari, pentru taxa de școlarizare.
05 Iunie 2023, 16:48
Micii grădinari: Elevi din clasele I și a II-a de la „Eminescu” au plantat flori pe malul Crişului Repede (FOTO)
Educatie
Elevii clasei I Step by Step de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, alături de colegi de-ai lor puțin mai mari, au înfrumuseţat, miercuri, zona de mal a Crişului Repede aflată lângă restaurantul Dock.
01 Iunie 2023, 08:11
Jandarm din Bihor, pe podium la Cupa României la Judo
Știri Sportive
Răzvan Bodea, un jandarm orădean în vârstă de 27 de ani, a câștigat, în weekend, locul III la Cupa României la Judo, categoria 90 de kilograme. Cu un palmares bogat, tânărul a obținut în acest an și titlul național la Campionatul de Judo al Ministerului Afacerilor Interne.
29 Mai 2023, 16:25
Tineri din Oradea, instruiți cum să fie buni voluntari, în Săptămâna Națională a Voluntariatului (FOTO)
Educatie
Voluntarii din Oradea au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului. Tineri din două licee locale au fost instruiți cum să facă bine pentru cei din jurul lor, iar voluntarii au mers apoi în Spitalul de Recuperare din Băile 1 Mai, unde au făcut ateliere de terapie recreativă și prin artă cu copiii bolnavi.
24 Mai 2023, 17:55
Se mișcă bine! Palatul Copiilor Oradea a cucerit zeci de medalii la concursul de gimnastică și dans „Floare de Lotus” (FOTO)
Educatie
Oradea a găzduit, în weekend, a XII-a ediție a Concursului regional de gimnastică aerobică și dans „Floare de Lotus”, la care au participat peste 330 de copii din toată țara. Gimnastele și dansatoarele care participă la cursurile Palatului Copiilor și Elevilor din Oradea au dovedit că se pricep, luând acasă zeci de premii, din care aproape 30 pentru locul fruntaș al clasamentului.
09 Mai 2023, 19:40
Studenți din Oradea, premiați de Ministerul Cercetării
Educatie
Mai mulți studenți ai Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică din cadrul Universității orădene se regăsesc pe lista premianților la prima ediție a programului de burse și premii „Henri Coandă”, derulat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Tinerii din Oradea au fost selectați grație rezultatelor obținute la un concurs internațional de robotică și vor primi, fiecare, câte 6.000 de lei.
08 Mai 2023, 14:45
Donație importantă pentru Biblioteca Județeană din Bihor: Peste 9.000 de volume oferite de Federația Comunităților Evreiești (FOTO)
Timp liber
Colecțiile Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai din Oradea s-au îmbogățit cu 207 titluri de cărți scrise de autori evrei sau despre personalități ale acestei comunități, istoria ori cultura evreiască. În total, 9.370 de exemplare, toate oferite cadou de Federația Comunităților Evreiești și pe care biblioteca bihoreană le distribuie în tot Bihorul.
Un tânăr din Oradea a fost ales președintele celei mai puternice organizații studențești din Europa. Ce ambiții are noul șef al Uniunii Studenților Europeni
Știri Bihor
Fost lider al elevilor din Bihor și apoi al celor din toată țara, iar ulterior președinte al celei mai mari organizații studențești din România, orădeanul Horia Onița și-a adăugat în CV o nouă funcție importantă. Tânărul a fost ales președinte al Uniunii Studenților Europeni, cea mai puternică organizație studențească de pe continent.
07 Mai 2023, 19:15
Mini Chef: Târg de dulciuri în scop caritabil, la o grădiniță din Oradea (FOTO)
Educatie
Ce și-ar fi putut dori mai mult copiii de la Grădinița 25 din Oradea, decât să fie înconjurați de dulciuri timp de trei zile? Instituția de învățământ a organizat un târg de dulciuri în scop caritabil, iar banii strânși au ajuns la o adolescentă din Oradea, bolnavă de leucemie.
28 Aprilie 2023, 12:45
  1  3  5 6 7  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON