URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2014, 08:38

Baschetul uneşte! Salvatorii SMURD şi sportivii CSM au făcut o demonstraţie de... voie bună (FOTO/VIDEO)

Vicecampioana României, echipa de baschet CSM Oradea, a trebuit să se recunoască înfrântă, luni seară, în faţa unei inedite echipe, ce s-a reunit pentru întâia oară: SMURD Bihor.

Pentru a celebra cei 21 de ani de existenţă a serviciului ce se îngrijeşte de vieţile bihorenilor, salvatorii i-au provocat pe baschetbaliştii orădeni la un meci ca între profesionişti, la Arena Antonio Alexe, în faţa a zeci de orădeni, majoritatea colegi, rude sau prieteni ai SMURD-iştilor. În public s-au regăsit însă şi suporterii care sunt alături de CSM la fiecare meci şi care, luni, n-au contenit să-i aplaude atât pe sportivi, cât şi pe salvatori.

Moderat de jurnalistul sportiv Victor Mihalcea, meciul a început cu prezentarea echipelor. Îmbrăcaţi în roşu şi având pe spate numărul unic al echipei, 112, medicii şi asistentele au avut o echipă mixtă, masculin şi feminin, unde în mod cert înălţimea nu a fost un criteriu. Urmarea: unii abia le treceau de brâu adversarilor de la CSM. Dar acest lucru n-a contat pentru nimeni...

Partida a debutat, cum altfel, cu un consult medical, unul dintre medicii SMURD asigurându-se, cu un stetoscop, că baschetbaliştii sunt buni de joc. Apoi, din prima secundă, s-a văzut că meciul va fi disputat: deşi au câştigat atacul, SMURD-iştii erau cât pe ce să-şi dea un "auto-coş", alergând spre panoul greşit. Noroc că mai-marii lor adversari au dat dovadă de fair-play şi i-au atenţionat din timp că mingea trebuie să scuture cealaltă plasă!

De altfel, de-a lungul întregii partide, care s-a jucat în trei sferturi, baschetbaliştii CSM Oradea au demonstrat că sunt îngăduitori cu adversarii lor: pivotul Mladen Pantic a cedat farmacelor unei SMURD-iste şi a ridicat-o pe braţe, ca să marcheze un coş de toată frumuseţea, iar Ante Krapic a îndrăznit chiar să-şi trădeze coechipierii, să îmbrace echipamentul roşu şi să încerce un coş de spectacol. Numai că intenţia bună n-a fost de-ajuns: mingea pur şi simplu n-a vrut să intre.

În timpul partidei, salvatorii le-au mai demonstrat baschetbaliştilor un lucru: uneori, dacă talentul ori priceperea lipsesc, este suficientă inventivitatea. Ei de asta s-au folosit, astfel că două puncte preţioase au fost marcate de o reprezentantă de-a lor după ce s-a urcat pe o scară pusă strategic sub panou de coechipierii ei. Ca să mai contrabalanseze situaţia, pe teren, de partea CSM-ului a intrat chiar şi antrenorul secund, Milan Mitrovic, care a marcat şi el două puncte.

În ultimele minute de joc, baschetbaliştii CSM au văzut numai roşu în faţa ochilor, la propriu. În faţa lor au descins toţi cei aproape 30 de jucători SMURD-işti, care au alergat frenetic de la un panou la altul. Eficient, căci în final partida s-a încheiat în folosul lor, câştigând la 16 puncte diferenţă.

Răsplata? Aplauzele publicului şi o fotografie de grup, ca între profesionişti: unii în mânuirea mingilor, alţii în salvarea vieţilor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON