URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2015, 16:59

Episcopul Bercea, la hanorac şi cu bască: Preasfinţitul a vizitat, alături de elevi, familiile care locuiesc la groapa de gunoi a Oradiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preasfinţitul Virgil Bercea a lăsat, pentru câteva ore, haina de episcop şi, îmbrăcat în hanorac şi cu bască-n cap, i-a însoţit pe preoţii şi elevii Liceului Don Orione în vizită la familiile de la groapa de gunoi a Oradiei.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, "urmând îndemnul Mântuitorului nostru Isus Cristos, de a da de mâncare celor flămânzi şi de a-i îmbrăca pe cei goi", vizita a avut loc în cursul zilei de vineri, protagonişti fiind elevi de clasa a VII-a a liceului, însoţiţi de părintele Mihai Fechetă, de Neculai Marius Tiba şi de episcopul Virgil Bercea.

Darurile au fost strânse de şcolari, cu ajutorul părinţilor, dar a fost şi gestul nobil al altor binefăcători care au vrut să le facă sărbătorile mai bune sărmanilor.

"În pragul Sărbătorii Naşterii Domnului, aceşti elevi au dus nevoiaşilor alimente şi îmbrăcăminte, ca şi aceşti oameni să aibă o bucată de pâine pe masă şi să nu se simtă înlăturaţi de către societate. (...) Înaintea apropiatului An al Milostivirii, elevii acestui liceu le-au arătat oamenilor că Biserica este cu adevărat o familie, aproape de cei aflaţi în suferinţă", arată comunicatul.

Documentul mai menţionează şi că elevii de la "Don Orione" vizitează des groapa de gunoi a oraşului "dând de mâncare celor flămânzi" şi îndeamnă bihorenii să facă acelaşi gest pentru semenii lor.

Comunicatul se încheie cu un citat din patronului spiritual al liceului, Sfântul Luigi Orione: "...Vreau să mă fac hrană spirituală pentru fraţii mei care sunt înfometaţi şi însetaţi de Adevăr şi de Dumnezeu; vreau să îmbrac cu Dumnezeu pe cei dezbrăcaţi, să dau lumina Domnului celor orbi; să deschid inimile la nenumărate mizerii umane şi să mă fac slujitor slujitorilor, dăruind viaţa mea celor nevoiaşi şi părăsiţi; vreau să devin nebunul lui Cristos şi să trăiesc şi să mor din nebunia carităţii pentru fraţii mei! …".

Aflaţi povestea familiilor de la groapa de gunoi, în articolul Ultimii oameni: Cum trăiesc 15 familii la fosta groapă de gunoi a oraşului (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Recomandare spre meditare
Vreau sa recomand Preasfințitului Bercea un citat la care să mediteze în această perioadă de urcuș duhovnicesc spre Nașterea Domnului: ”Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 1-4). Sărbători Fericite Preasfinția Voastră!
Postat 07 Decembrie 2015, 23:58 de Davidd
SI GUNOAIELE CARE NU NE LASA SA AJUNGEM LA BIETII OAMENI, CUM POT SA FIE ATAT DE GUNOAIE????????????
ANGAJATII DE LA GROAPA DE GUNOI SUNT NISTE .........P.S. DOMNILOR JURNALISTI DE LA BIHOREANUL, INTERVENITI SA AVEM SI NIU ACCES LA OAMENII AIA NECAJITI ȘI NU DOAR DIN AN IN PASTI!!!!!!!! CE, DOAR ATUNCI AU NEVOI???????? GULERELOR ALBE DE LA GROAPA DE GUNOI, RUSINE!!!!!!!
Postat 06 Decembrie 2015, 05:08 de ADINA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON