URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Septembrie 2014, 18:18

Un TIR încărcat 200.000 de tablete de ecstasy a reuşit să intre în ţară prin vama Borş (VIDEO)

Cetăţeanul turc Kaymak Kayhan, 39 de ani, şoferul unui TIR înmatriculat în Franţa, a fost prins în noaptea de 5 spre 6 septembrie la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, din judeţul Arad, în timp ce încerca să treacă graniţa către Ungaria, folosind documente de identitate falsificate.

Potrivit unui comunicat făcut public sâmbătă de Biroul de presă al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), turcul a prezentat poliţiştilor de frontieră un paşaport fals, aparent emis de autorităţile bulgare pe numele Myumyunov Redzhep.

"Totodată, în urma controlului efectuat a fost găsită cantitatea de 56,51 de kg MDMA (3,4-methylenedioxy-N-methylamphetamine, o substanţă psihoactivă empatogenă din familia amfetaminelor, întâlnită sub formă de tablete sau capsule numite ecstasy - n.r.) (203.480 de comprimate), disimulată în pereţii autotrenului condus de cetăţeanul turc", se precizează în comunicat.

Șoferul a fost prezentat sâmbătă în faţa procurorilor DIICOT- Biroul Teritorial Arad, unde a fost pus sub urmărire penală pentru trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic ilicit de droguri de mare risc.

Din verificările făcute de anchetatori rezultă că turcul a introdus drogurile în România pe 30 august, prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş, a transportat-o pe ruta Oradea - Bucureşti - Arad şi a încercat să o scoată apoi din ţară prin PTF Turnu.

"Procurorii DIICOT - BT Arad au solicitat astăzi Tribunalului Arad arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, solicitare care a fost admisă de Tribunalul Arad", se mai arată în comunicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Scenarii ca la Bihoreanul nu gasesti usor !!!
Cand a vazut turcul ce schimbari organizatorice a facut guvernarea asta care gestioneaza tara de parca e drogata tot timpul, inclusiv mutarea regionalelor vamale de nu mai stii unde sunt, si-a dat seama ca toata lumea buna ia pastile din acelea si mare afacere nu face pe la noi !!!
Postat 07 Septembrie 2014, 11:00 de WinDos
He, he.....max
........ce ştii tu, max........au vrut să se cunoască ............... dar nu prea au reuşit...................doar la intrare/ieşire...............nu le-a mers distribuţia :)))
Postat 07 Septembrie 2014, 01:29 de ADINA
nu inteleg
nu inteleg de ce idiotul de turc a adus drogurile din ungaria in romania prin bors, ca dupa o saptamana sa le duca inapoi in ungaria prin turnu. nu are nici o logica! sunt , in schimb, sigur ca daca era vorba de o duba de legume fara factura, politistilor de frontiera din bors nu le-ar fi "scapat" fara ca soferul sa basculeze 100 de lei.
Postat 06 Septembrie 2014, 21:38 de max
felicitari vamesilor oradeni
Si la mai mare...
Postat 06 Septembrie 2014, 18:27 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON